Preotul Ion I. Ionescu din Crişan, Tulcea, sub persecuţia comunistă

S-a născut la 10 ianuarie 1910 în localitatea Rahman, judeţul Tulcea. A urmat Seminarul teologic „Sfântul Apostol Andrei” din Galaţi (1924-1932), apoi Facultatea de Teologie. În 1933 a primit darul preoţiei pe seama Parohiei Crişan, din judeţul Tulcea, în Delta Dunării. Ulterior, între 1936 și 1943, slujeşte la Parohia Lunca din acelaşi judeţ. În 1943 este încor­porat în Batalionul 2 Vânători de Munte din Braşov, ca slujitor militar pe frontul din est. După lăsarea la vatră, doreşte să fie transferat la o parohie din oraşul Tulcea, dar trecutul de preot combatant pe frontul antisovietic îi aduce epu­rarea şi trimiterea la Parohia Beştepe, judeţul Tulcea. Nu de puţine ori îşi manifestă ostili­tatea faţă de autorităţile comu­niste. Din aceste motive, între iulie 1947 și februarie 1948 este internat în lagăr, de fapt în penitenciarele de la Piteşti şi Văcăreşti. După eliberare, revine la Parohia Crişan. Inevitabil, intră în conflict cu autorităţile comuniste, predispuse tot mai mult la comiterea de abuzuri. De pildă, la o întrunire locală, părintele Ionescu nu ezită să-i spună secretarului de bază al PMR „să nu mai vorbească mult, căci este un paşaportar, care are sufletul în Rusia şi trupul în România”. De asemenea, după o adunare preoţească cu privire la situaţia religioasă din Rusia sovietică, părintele Ionescu spunea unor confraţi de slujire despre împuternicitul de Culte pe raion: „Dacă s-o schimba [regimul politic, n.n.], am să viu să fac dreptate cu toporul. Mie să-mi spună că sunt biserici în Rusia, eu, care am fost până la Sevastopol şi am făcut slujbe cu [arhimandritul, n.n.] Antim Nica într-o biserică de se vedea pe-afară? Mint, ca să ne ducă pe noi şi poporul”. Faţă de „ieşirile” preotului Ionescu, autorităţile comuniste au trecut la măsuri. Considerat „un element duşmă­nos regimului, cu o serie întrea-­ gă de manifestări şi instigări contrarevoluţionare”, în aprilie-mai 1952, în câteva rânduri, părintele Ionescu a fost anche­tat şi urmărit informativ de Secu­ritatea din Galaţi şi, la presiunile împuternicitului de Culte, caterisit în urma deciziei luate în consistoriu. Mai mult, în iunie 1952, responsabili din Securitate propuneau trimiterea părintelui Ionescu în „unitate de muncă”. La 22 august 1952 este arestat şi trimis în ancheta Securităţii din Galaţi. După o anchetă sumară, la 4 decembrie 1952, prin Sentinţa nr. 340 a Tribunalului Militar Bucureşti, părintele Ionescu este condamnat la 8 ani închisoare corecţională, pentru delictul de „agitaţie publică” (art. 327 Cod psenal). Cunoaşte coloniile de muncă de la Ostrov-Goleşti (ianuarie 1953), Capu Midia (aprilie 1953) şi Cavnic (iunie 1955), dar şi penitenciarele de la Galaţi (1952), Jilava (1953), Aiud (iulie 1953) şi Lugoj (decembrie 1954). Prin aplicarea prevederilor Decretului nr. 421/1955, părintele Ionescu este amnistiat pentru restul pedepsei neexecutate, iar la 21 octombrie 1955, eliberat din colonia de la Cavnic.