Preotul martir Ilarion V. Felea sub persecuţia comunistă (II)

Deseori, părintele Felea este denunţat la Siguranţă pentru predici interpretate ca rostiri împotriva regimului. De pildă, la 7 septembrie 1947, cu prilejul sfinţirii troiţei de la Şepreuş, spusele părintelui Felea sunt interpretate exagerat: „S-a manifestat, prin cuvântarea sa, contra actualului regim, îndemnând populaţia la solidarizare în jurul Bisericii, arătând că în toate timpurile grele, ca şi azi, Biserica a fost şi este aceea care nu s-a abătut nici un moment de la tradiţia sa”. În anul următor, 1948, el luptă alături de Episcopul Andrei pentru păstrarea foii eparhiale „Biserica şi Şcoala” şi a Academiei teologice. Reuşeşte doar înfiinţarea Centrului de Îndrumări Misionare, a cărei conducere o primeşte de la Episcopul Andrei. Totodată, îl susţine pe chiriarh în efortul de iniţiere a unui proces de catehizare în fiecare parohie din Eparhia Aradului. Pentru acestea, părintele Felea devine un indezirabil al regimului comunist. Văzut ca lider al preoţii arădene, în toamna anului 1948 i se propune să pună bazele unei organizaţii preoţeşti, care să-i ajute pe cei din închisori şi care să lupte împotriva regimului, afiliată mişcării lui Gligor Cantemir, fost legionar. Documentele Securităţii oferă indicii că astfel de propuneri făcute preoţilor, şi nu numai, în anul 1948, de multe ori îşi aveau originea în provocările Siguranţei, prin agenţii săi. Părintele Felea răspunde: „Cine se mai ocupă cu Mişcarea legionară este un nebun şi un măgar, deoarece se dă orbeşte şi prosteşte în mâinile Siguranţei Statului şi, fără să-i fie cuiva de folos, pierde totul”. Acest contact avea să-i fie fatal. În noaptea de 5 spre 6 ianuarie 1949, părintele Felea a fost arestat. În anchetă a negat orice legătură cu vreo organizaţie anticomunistă şi legionară. Prin Sentinţa nr. 1650 din 24 octombrie 1949 a Tribunalului Militar Timişoara a fost condamnat la 1 an închisoare corecţională, pentru „omisiune de denunţ”. Episcopul Andrei intervine la Patriarhul Justinian, pentru eliberarea lui. La rândul său, Patriarhul Justinian intervine la ministrul afacerilor interne. Ministrul Teohar Geor­gescu va răspunde ministrului cultelor: „Nu poate fi pus în libertate sub nici un motiv, fiind legionar activist”. La 7 ianuarie 1950, părintele Felea este eliberat de la Aiud. Revine la Arad, unde Episcopul Andrei îl reîncadrează ca slujitor la catedrală, deşi nu avea recu­noaş­terea Ministerului Cultelor. Părintele Felea slujeşte, mărturiseşte, cuminecă şi catehizează perment. Este urmărit de Securitate, dar apreciat de informatori: „Se bucură de autoritate deosebită în faţa preoţimii, ca o figură de preot necompromis. [...] Se fereşte de orice discuţie cu caracter politic”. La 25 septembrie 1958 este arestat din nou. Este implicat într-un scenariu al Securităţii cu caracter ideologic, legionar, ca parte a unei zise conspiraţii împotriva regimului. Prin Sentinţa nr. 347 din 14 martie 1959 a Tribunalului Militar Cluj este condamnat la 20 de ani de temniţă grea, pentru „activitate intensă contra clasei muncitoare”, şi la alţi 20 de ani pentru „uneltire contra ordinii sociale”. După anchetele de la Ministerul Afacerilor Interne, este transferat la Gherla, apoi la Aiud (februarie 1960). Refuză să participe la reeducare. La 18 septembrie 1961 trece la cele veşnice din temniţa Aiudului.