Statura duhovnicească a părintelui Cleopa Ilie în viziunea contemporanilor

A vorbi despre duhovnicul Cleopa Ilie presupune o cunoaştere atentă şi obiectivă a surselor istorice şi mărturiilor depuse de către cei care l-au cunoscut. Cine a avut privilegiul numai şi pentru a-l fi văzut măcar o dată pe părintele Cleopa înseamnă că l-a putut cunoaşte pe duhovnicul pe care Moldova, dar şi întreaga Românie, l-a cercetat în timpul marilor încercări din perioada comunistă. Numai dacă îl vedeai pe acest smerit slujitor al Bisericii cum gesticula, cum vorbea, cum îi domina pe cei însetaţi după potirul credinţei, îl recunoşteai ca modelul de rugăciune şi ascultare neîncetată. Pentru a-l cunoaşte mai bine, alături de documentele de arhivă, trebuie să apelăm la mărturiile celor care l-au cunoscut îndeaproape. Unul dintre aceştia este vrednicul de pomenire mitropolit Antonie Plămădeală, care a vieţuit în obştea de la Slatina voievodală, chiar în perioada stăreţiei părintelui Cleopa, în acea „academie duhovnicească“, cum o numea Arsenie Papacioc. După nefastul moment de la 1959 şi scoaterea din monahism, Antonie Plămădeală îl vizita des pe părintele Cleopa la Sihăstria. Tânărul teolog era civil, însă rămas cu sufletul pentru vieţuirea monahală, aşa cum îl cultivase mentorul său, duhovnicul Cleopa. Mai apoi, revenit în slujirea Bisericii, ierarhul Antonie Plămădeală îl cerceta adeseori la Sihăstria, pentru o confesiune, pentru un cuvânt de învăţătură, pentru un sfat. Mai mult decât atât, a scris despre Cleopa şi l-a cultivat mai ales străinilor care cercetau monahismul românesc. Mitropolitul Antonie îl descria ca modelul duhovnicesc pentru monahismul românesc: „Părintele Cleopa însuşi este prin structură un contemplativ şi, în ceea ce-l priveşte pe el însuşi, ar putea trăi retras în deplină singurătate toată viaţa, dar prescrie altora viaţa de obşte în ascultare, cu practicarea ascezei şi a poruncilor, care este, după părerea sa, calea cea mai sigură spre mântuire, fără curse şi fără hăţişuri. În Sihăstria el e eremit în obşte, cum e şi părintele Paisie în Sihla. Nu face din măsura lui măsura celorlalţi şi se împarte între sine, obşte şi credincioşi. Deschiderea spre lume o consideră absolut necesară, pentru a fi de folos. Canonul lui personal, sarcina pe care şi-a luat-o este aceasta: «Să fie cât mai de folos şi cât mai multora». Vorbeşte fără răgaz, scrie, luptă pentru dreapta credinţă, îndrumă, împarte curaj, mângâieri şi speranţe şi încearcă să impună o linie morală în viaţa de toate zilele a celor care vin să-l cerceteze, folosind toate mijloacele, dar mai ales spovedania cu dezlegarea de păcate şi împărtăşania celor vrednici. Promovează o spiritualitate bine încadrată în epocă, în mentalităţile şi îndatoririle prezente, realist şi practic. Îmbină acţiunea cu rugăciunea, fără să le confrunte, ci, dimpotrivă, căutându-le convergenţe şi făcându-le complementare. În obşte încurajează un stareţ activ, bun gospodar, îndeamnă la ascultare şi la muncă, având grijă să le echilibreze pe toate cu păstrarea rânduielilor de rugăciune în comun, pe care pune accentul principal. Pravila de chilie o tratează cu fiecare în parte la spovedanie. E un model de înţelegere a preluării tradiţiei, a păstrării ei în puritatea de la început, dar şi al contemporanizării ei spre a o face aptă să se adreseze şi creştinului contemporan“. Citatul din opera mitropolitului Antonie este cuprinzător pentru caracterizarea părintelui Cleopa. Este tabloul conturat de ucenicul Antonie despre mentorul său spiritual de la Slatina, despre cel care l-a iniţiat în tainele vieţuirii creştine specifice monahismului ortodox, cu particularităţile sale autohtone. Aşa cum el, duhovnicul Cleopa Ilie, la rândul său a primit de la stareţul Ioanichie Moroi, cel care a renăscut Sihăstria Neamţului.