Conform mai multor statistici realizate după anul 1990, Biserica este pe primele locuri în topul încrederii românilor în instituţiile din România. În mod paradoxal, ultimul studiu al Departamentului de sociologie din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Politice SNSPA - Bucureşti, intitulat "Cartografierea socială a Bucureştiului", arată un coeficient scăzut de încredere al bucureştenilor faţă de preoţi. Real sau nu, aflăm de la specialişti în domeniu.
Programul de cercetare "Cartografierea socială a Bucureştiului", coordonat de conf. univ. dr. Alfred Bulai, prodecanul Facultăţii de Ştiinţe Politice SNSPA, s-a desfăşurat la nivelul Bucureştiului în perioada 18 aprilie – 3 mai 2010, utilizând metoda anchetei sociologice pe un eşantion de 1.487 de persoane, cu vârsta de peste 18 ani. Realizând un rezumat al statisticii, observăm că numărul celor care nu au încredere în preoţi depăşeşte numărul celor care acordă credit slujitorilor Bisericii: 22% dintre bucureşteni au foarte puţină încredere în preoţi, 34% puţină, 30% multă, iar 13% foarte multă. Acelaşi studiu relevă şi fapul că doar 12% dintre bucureşteni nu merg la biserică, iar restul de aproape 88% frecventează sfintele slujbe: săptămânal (12%), 1-2 ori pe lună (18%), o dată la câteva luni sau doar la evenimente speciale: Paşte, Crăciun, nunţi, botezuri (18%). Tot din statistică reiese că aproape unui sfert din populaţia Bucureştiului i s-a ghicit în palmă cel puţin o dată şi nu mai puţin de 40% au fost descântaţi. Mai mult, în timp ce 3% din bucureşteni declară că ştiu chiar ei să ghicească în palmă, nu mai puţin de 11% declară că ştiu să descânte. Situaţia, aşa cum reiese din "Cartografierea socială a Bucureştiului", ni se prezintă ca fiind caracterizată de un haos religios, o îmbinare de credinţă, practici eterodoxe şi superstiţii, într-o derută determinată de coeficientul scăzut de încredere.
Un demers jurnalistic reuşit, o investigare ştiinţifică îndoielnică
Cât de reală este această situaţie, ne explică prof. dr. Laurenţiu Tănase, lector la Catedra de sociologie a religiei din cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Justinian Patriarhul" din Bucureşti: "În investigarea socială, atunci când vrei să verifici încrederea cuiva, apelezi pentru a o măsura la un demers cuantificabil. De exemplu, pentru a măsura atitudinea parlamentarilor faţă de acţiunile Guvernului se cere un vot de încredere. Rezultatul acestui tip de vot poate, într-adevăr, măsura încrederea cuiva în ceva sau în cineva. Simpla enunţare de genul "deloc" sau "foarte puţin", "puţin", "mult", "foarte mult", aşa cum întâlnim ca variante de răspuns în chestionarul privind "Cartografierea socială a Bucureştiului", nu este o forma eficientă şi relevantă de investigare sociologică. În întrebarea privind încrederea în preoţi nu se specifică dacă se face referire la preoţi de parohie sau la preoţi călugări, preoţi de la oraş sau de la ţară, preoţi tineri sau preoţi în vârstă, preoţii ortodocşi sau catolici, pastori sau imami, prezbiteri ori deservenţi de cult. Într-un fel va răspunde un credincios ortodox despre un pastor neoprotestant, şi viceversa, şi alt fel de încredere va declara dacă îl întrebi despre preotul lui, la care merge regulat. A întreba ce opinie are un ateu despre preoţi, cred că este inutil să căutăm ce tip de răspuns ar da. Aceleaşi semne de întrebare privind relativitatea ierarhizării încrederii se pot ridica şi în situaţia celorlalte profesii decât a preoţilor. În ce tip de profesor am avea încredere? Eu cred că încrederea în profesorii universitari de la stat este mai mare decât poate în cei de la universităţile private sau decât faţă de cei de liceu sau şcoală generală, care adesea sunt profesori suplinitori. În acest caz, încrederea poate fi confundată de respondent cu necesitatea pregătirii de specialitate pentru perioada universitară ulterioară. Deci încrederea din ancheta noastră în profesori trebuie privită cu oarecare rezervă ştiinţifică".
Fenomenul religios în societatea bucureşteană
Statistica respectivă nu poate releva situaţii reale şi din cauza eşantionului mic pe care a fost realizat. Răspunsurile provenite de la 1.487 de persoane nu pot contura o imagine clară şi veridică a situaţiei sociale, cu atât mai puţin a religiozităţii a 1.926.334 de oameni, din care ortodocşi 96,1%. Aşa cum precizează metodologia programului, interviurile s-au realizat cu taximetrişti, poliţişti, patroni sau manageri de restaurante, prin urmare, tocmai acele categorii cărora profesia, prin natura ei, nu le permite participarea activă la viaţa parohiilor de care aparţin. Alte categorii de cetăţeni care nu stabilesc legături cu parohiile din zonele în care locuiesc temporar sunt studenţii şi cei care vin în Bucureşti pentru studii sau pentru a munci. Ca atare, nu se poate realiza un studiu care să măsoare coeficientul de încredere în preoţi asupra flotanţilor, deoarece încrederea, ca sentiment ce depinde în special de contactul emoţional cu cealaltă persoană, nu se poate câştiga şi cultiva decât într-un context ce implică o perioadă mai mare de timp. "Din poziţia pe care o ocupă preoţii în ierarhia anchetei în discuţie se poate înţelege şi tendinţa secularizantă faţă de fenomenul religios, pe care o putem sesiza în societatea bucureşteană contemporană", ne-a mai spus sociologul Laurenţiu Tănase.
Încrederea în preoţi nu poate fi disociată de încrederea în Biserică, atestată de majoritatea statisticilor ca fiind pe "podiumul încrederii" românilor în instituţiile din ţară. Un ultim sondaj realizat în primăvara anului 2010 de divizia de Custom Research a grupului GfK afirmă că reprezentanţii Bisericii se află pe locul al patrulea în topul încrederii, cu 86%, fiind precedată de profesii ca pompier, poştaş şi cadru militar. Acelaşi studiu afirmă că, "în comparaţie cu alte ţări europene, domeniile profesionale care în România marchează cele mai bune rate în privinţa respectului acordat de cetăţeni sunt Biserica, Armata şi publicitatea".
Încrederea pe care oamenii şi-o acordă reciproc îi leagă de fapt pe unii de alţii şi îi conectează la întreg ansamblul societal, iar efectul unei astfel de conexiuni se regăseşte, fără îndoială, în bunul mers al societăţii. Lipsa de încredere nu poate avea ca efect decât contrariul. Fie că este vorba de Biserică sau de alte instituţii ale statului, încrederea trebuie încurajată. Reticenţele sunt fireşti, însă acel tip de încredere bazat pe discernământ şi care nu degenerează în naivitate nu poate aduce decât beneficii şi soluţii în societatea cotidiană. Totul ţine de optică: "Dacă ochiul tău este curat, tot trupul tău va fi luminat, iar de va fi ochiul tău rău, tot trupul va fi întunecat" (Mt. 6, 22-23).
Erodarea capitalului de încredere
Părintele Bogdan Teleanu, doctor în teologie şi absolvent al Facultăţii de Comunicare Socială Instituţională a Universităţii "Sancta Croce" din Roma, este de părere că prin astfel de statistici se încearcă într-un fel confiscarea sentimentului de încredere: "Dezorientarea morală a omului contemporan este cauzată de confiscarea încrederii prin transformarea acesteia dintr-un sentiment atribuit virtuţii credinţei într-un produs de consum al zilelor noastre. Această confiscare nu are legătură cu naivitatea sau ignoranţa omului, ci cu vicierea atmosferei de libertate în care se cuvine să vieţuiască omul prin înşelarea încrederii acestuia. Este vorba despre aplicarea unor tehnici şi practici de seducţie prin care se caută capitalizarea încrederii, ceea ce a transformat imagologia într-o artă a disimulării. Nu erodarea capitalului de încredere, ci anihilarea virtuţii credinţei prin confiscarea sentimentului de încredere este cauza dedublării omului contemporan. Sub presiunea psihologică a problemei credibilităţii, omul devine şantajabil. Considerăm că pe cât de importantă este încrederea oamenilor în Biserică, tot atât de importantă este şi încrederea pe care Dumnezeu o are în oameni."
