Alejandro Torres Gutierrez este profesor de Drept bisericesc la Universitatea de Stat din Navarra, Pamplona, Spania, începând din anul 2001. A beneficiat de schimburi de experienţă atât ca student, cât şi ca profesor vizitator la instituţii de învăţământ din Olanda, Italia, Statele Unite ale Americii, Austria, Portugalia sau Bulgaria şi este vorbitor acreditat de engleză, italiană, germană, franceză şi portugheză, alături de spaniola nativă.
De curând a vizitat România în calitate de participant la lucrările Congresului internaţional de teologie "Familia creştină, o binecuvântare pentru Biserică şi societate", organizat de Sectorul Teologic-educaţional al Patriarhiei Române, în Aula Mare "Teoctist Patriarhul" din Palatul Patriarhiei, susţinând o prelegere despre căsătoriile religioase din Spania. Cu acest prilej ne-a oferit un interviu despre situaţia familiei creştine în Europa şi în lume.
Domnule profesor dr. Alejandro Torres Gutiérrez, sunteţi specializat în Drept bisericesc, cu numeroase studii întreprinse în Spania, Italia, Statele Unite ale Americii, Austria, Portugalia, Bulgaria, Polonia şi România. În ce ţară consideraţi că Bisericile sunt cel mai bine reprezentate de legile statului?
Cred că Europa a făcut un progres considerabil pentru a ajunge la o recunoaştere deplină a libertăţii religioase şi a libertăţii de conştiinţă în ultimele decenii, după căderea comunismului. Consider că principalele ameninţări nu sunt, de fapt, în Europa, ci în Africa şi în Asia, mai ales după avântul noilor mişcări violente şi extremiste islamice, care, în mod paradoxal, sunt foarte departe de adevăratul înţeles al islamului.
În timpul creştinismului primar, perioada persecuţiilor a fost o provocare pentru creştini, nu numai pentru că erau supuşi torturii, ci şi pentru că erau nevoiţi să trăiască printre oameni păgâni, cu o viaţă păgână, într-o comunitate ostilă. După 2.000 de ani, remarcaţi un progres în a trăi o viaţă creştină în Europa?
În zilele noastre, noua provocare pentru religie şi grupuri religioase, după părerea mea, vine din partea progreselor semnificative înregistrate de secularism şi din partea lipsei de identitate între credinţa teoretică a oamenilor şi comportamentul real al indivizilor.
Care este situaţia Bisericii Ortodoxe Române din Spania şi din celelalte ţări pe care le-aţi vizitat, unde aceşti credincioşi sunt o minoritate?
Cred că după modificările provocate de migraţii în cursul ultimului deceniu situaţia Bisericii Ortodoxe Române a suferit o schimbare puternică. În ciuda acestor schimbări sociologice rapide, sistemele juridice naţionale privind libertatea religioasă nu au fost adaptate la acest nou context sociologic. Şi mă refer, spre exemplu, la Italia şi Spania, unde ortodoxia este una dintre cele mai importante confesiuni, după catolicism. Cu toate acestea, atât în Italia (ţară cu mai mult de un milion de ortodocşi), cât şi în Spania (aproape un milion), statul încă nu a semnat un acord de cooperare cu Biserica Ortodoxă.
Inerţia istoriei este o sarcină grea, ce trebuie depăşită. Cele două mari ţări europene care primesc imigranţi ortodocşi români, Italia şi Spania, ar trebui să întreprindă eforturi susţinute de empatie, în scopul de a adapta sistemul juridic şi administrativ la noii noştri concetăţeni.
Este cunoscut faptul că numeroşi români trăiesc în diaspora, aproape un milion dintre ei doar în Spania. Puteţi recomanda câteva soluţii pentru îmbunătăţirea libertăţii religioase a românilor din străinătate?
Biserica Ortodoxă Română nu are un acord de cooperare cu guvernul spaniol. Asta înseamnă că Biserica Ortodoxă Română nu beneficiază de avantaje fiscale pentru proprietăţi imobiliare, nici de donaţii, educaţie religioasă în şcolile publice, dreptul de acces la mass-media naţională sau recunoaşterea căsătoriei religioase şi a sărbătorilor religioase specifice.
În schimb, sunt doar câteva mii de evrei care trăiesc în Spania şi au propriul acord de cooperare. Acordul cu Biserica Evanghelică se aplică, de asemenea, Bisericilor Ortodoxe a Greciei şi Serbiei, pentru că ele fac parte din "Federaţia spaniolă a entităţilor religioase evanghelice". Această situaţie paradoxală poate fi înţeleasă doar în contextul unui "gentlemenâs agreement" politic (înţelegere încheiată verbal, care nu are consecinţe juridice, ci creează numai obligaţii morale între părţi, încheiate între oameni de onoare, n.r.). Acest statut nu este doar paradoxal sau contradictoriu, ci este, probabil, de asemenea, nedrept.
În urma iniţiativei Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca anul 2011 să fie proclamat "Anul omagial al Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii". Ce părere aveţi despre importanţa acestor două Sfinte Taine pentru afirmarea rolului familiei creştine în viaţa cotidiană?
Credincioşii trebuie să conştientizeze că legământul religios nu se încheie odată cu sfârşitul ceremoniilor religioase. În spatele Botezului şi Cununiei stau o Sfântă Taină şi un legământ puternic pentru viaţă.
Aţi participat la mai multe congrese, atât în Europa, cât şi în America de Nord. În ultima vreme, aţi fost prezent în România pentru a susţine prelegeri în simpozioane găzduite de Biserica Ortodoxă Română. Ne puteţi descrie, vă rugăm, experienţa dumneavoastră în România?
Pentru mine este captivant să observ rezistenţa credincioşilor Bisericii Ortodoxe Române într-un context de represiune puternică a libertăţii religioase şi a libertăţii de conştiinţă în perioada comunismului. Aceasta este, probabil, o veritabilă prelegere a exemplului rezistenţei împotriva totalitarismului într-un context politic foarte dificil.
Aţi intrat în contact cu Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, atât prin profesori, cât şi prin studenţi. Ar putea fi Universitatea Publică din Navarra interesată de un parteneriat academic cu profesori şi studenţi din România?
Universitatea Publică din Navarra ar trebui să fie foarte încântată de o posibilă viitoare cooperare academică. De fapt, avem deja câţiva doctoranzi români care elaborează lucrări ştiinţifice în universitatea noastră. Suntem foarte interesaţi de toate modalităţile de parteneriat, prin profesori şi studenţi vizitatori şi o posibilă ofertă de cursuri comune.
