Există o foame adâncă în mulţi dintre noi după a trăi autentic la orice nivel din viața noastră, indiferent că este vorba de integritate personală, acțiunile de fiecare zi, relații interumane, latura spirituală, gânduri sau emoții pe care alegem să le exprimăm. Autenticitate în modul în care trăiesc și acționez în fiecare moment este deviza mea de viaţă. „Cele mai multe umbre din viața noastră apar din cauză că stăm noi înșine în calea luminii”, afirma scriitorul şi filosoful Ralph Emerson.
Aflată între copilărie și adolescență, abia reuşeam să descifrez dinamica relațiilor dintre oameni. Încercând să-i analizez, să le disec atitudinile și comportamentul, am tras şi concluzia: Nu vreau să cresc! Dacă așa arată relațiile între adulți, prefer să rămân copil. Eram şocată de câtă ipocrizie ascund relațiile dintre oameni, câtă minciună și compromis. Crescând, am dat acestor aspecte o nuanță de normalitate, în sensul că aceste comportamente sociale reprezintă o tranziție „sănătoasă” în viața de adult și a fost expresia unei adaptabilități firești.
Totuși, niciodată nu am fost împăcată deplin cu practicarea acestor comportamente, de aceea am oscilat între a mă mula pe normele mediului în care eram și a cocheta în mintea mea cu ideea adoptării unei atitudini oneste și sincere, indiferent de costuri. O perioadă am acționat după principiul adevărului radical în relații, oricât de incomod era. Dacă oamenii plecau sau se îndepărtau de mine, era problema lor, eu eram în concordanță cu mine, însă mi-am dat seama că nu e cea mai înțeleaptă abordare.
A fi autentic și a vorbi în adevăr este esențial pentru a trăi o viață împlinită pe termen lung, chiar dacă pe termen scurt pierzi relații sau oportunități. Congruența cu tine înseamnă să acționezi în conformitate cu ceea ce simți și crezi. Consider că nu există vindecare și restaurare emoțională fără adevăr. Încrederea se construiește doar în adevăr. Poți să spui adevărul cu blândețe, cu dragoste, cu înțelegere, cu umor și ironie, dar spune-l!
Atitudini mincinoase vs autentice
Dacă alegi să minți, ți se degradează sensibilitatea de a înțelege existența, oamenii și relațiile. Dacă alegi să minți, pierzi bucuria în viață și devii un om trist, resemnat și amărât. Dacă alegi să minți, îți trădezi sufletul, trăirile, emoțiile, tot ce reprezinți tu ca ființă umană. Prin urmare, de ce ai face acest compromis? De teama pierderii? Crezi că ce obții prin minciună dăinuiește? De frica respingerii? Crezi că dacă nu te arăți așa cum ești, poți fi iubit cu adevărat? De teamă că vei fi părăsit? Nu e ceva mai dureros decât singurătatea…
Conversațiile dificile sunt necesare, la fel ca momentele de introspecție, la fel ca decizia de a spune adevărul. Sau măcar decizia de a nu minți. Adevărul îți curăță gândirea, îți aduce limpezime, te ajută să iei decizii mai ușor. Adevărul trăit și declarat te eliberează. Iubirea este adevărul, pentru că reprezintă autenticitate.
Fiecare om știe în orice secundă dacă trăiește adevărul ființei lui, dacă e împlinit cu viața pe care o trăiește. Şi cum știi că trăiești adevărul? Simplu, nu-ți dorești să evadezi din propria viață în paharul de alcool, în următoarea relație, într-un serial de divertisment, altfel spus nu alergi după anestezice emoționale temporare.
Adevărul ne trezește la viață, din interior spre exterior, arătându-ne cine suntem, viața noastră, ce trăim în fiecare clipă. Gândurile, emoțiile și acțiunile tale constante te definesc. Orice altceva este muzică de fundal. Minciuna şi compromisul ne obosesc sufletul, la fel ca şi trădarea, însă a spune întotdeauna adevărul este un tonic pentru minte și emoții.
Trăiești adevărul când te afli în locul pe care îl dorești, cu oamenii pe care te bucuri că îi ai lângă tine; trăiești adevărul când îți urmezi instinctul de a face ceea ce este corect, deși ai obstacole în calea ta; trăiești adevărul când acționezi în conformitate cu valorile și principiile morale ale existenței; trăiești adevărul când îți împlinești vocația, misiunea pentru care eşti în această lume.
Criteriile adevărului în relaţiile umane
Aspectul legat de a spune adevărul este și unul de logică, deoarece adevărul este baza cunoașterii. Caracterul obiectiv al adevărului este determinat de izvorul cunoașterii, adică de natura obiectului cunoscut într-un cadru social, istoric și uman. Prin adevăr concret se înţelege modul vizibil în care se observă fenomenele și obiectele, în timp ce prin adevăr relativ înţelegem un adevăr limitat, care se descoperă doar într-o fațetă a lui, incomplet.
Adevărul absolut este Dumnezeu. Ţin să precizez că eu pun în discuţie aici adevărul în relaţie cu atitudinile, comportamentele umane relaționale. Ca orice construct abstract, pe care încercăm să-l cuprindem și defini, și adevărul îndeplineşte câteva criterii, prin care înțelegem dacă un enunț este adevărat sau fals. Primul criteriu este cel al corespondenței, care permite deosebirea propozițiilor adevărate de cele false și este un criteriu definitoriu al adevărului. Criteriul utilității se referă la cunoștințele pe care o persoană le deține și modul în care ele pot fi verificate la momentul respectiv. Criteriul coerenței este folosit îndeosebi în matematică și logică şi constă în faptul că o opinie este adevărată atunci când ea concordă cu celelalte opinii. Un lucru este cert, adevărul stă întotdeauna singur în picioare, pe când minciuna are nevoie de susținere constantă.
De unde poți începe a trăi în adevăr, şi nu în minciună, la nivel personal? Începe prin a fi (mai) atent la ceea ce gândești, vorbești sau la felul cum te porți. Prezintă întâmplările și ceea ce trăiești în mod obiectiv. Spune ce simți când e cazul, fără să te ascunzi. Prezintă-ți intențiile cu sinceritate. Recunoaște că ai greșit. Cere-ți iertare. Fă tot ce ține de tine ca să trăiești în acord cu valorile și principiile tale, stai drept și rostește-ți adevărurile tale incomplete. Nu spune ceva doar pentru că ceilalți așteaptă un anumit răspuns, rupe ciclul vicleniei și al minciunii în care obișnuiai să acționezi până acum și începe cu pași timizi să spui adevărul. Chiar dacă vocea îți tremură și pașii ți se clatină, alege calea corectă în detrimentul căii ușoare.
Romancierul egiptean Naghib Mahfuz spunea în cartea Palatul dorinței: „Problema nu este faptul că adevărul este dur, ci că eliberarea de ignoranță este la fel de dureroasă precum venirea pe lume. Aleargă după adevăr până rămâi fără aer. Acceptă durerea implicată în faptul de a te zidi din nou. Aceste idei necesită o viață pentru a fi înțelese, o viață dură, presărată cu momente de beție”.
