Ceea ce construim în viaţă trebuie să aibă la bază iubirea

Iubirea este certitudinea și emoția pe care o ai când te uiţi la celălalt și îl vezi perfect, complet, mai mult decât suficient. Într-o relaţie, iubirea înseamnă că l-ai ales pe omul acela, şi nu perspectivele pe care le ai lângă el sau pentru că arată aşa cum îţi place şi are un statut social bun. Cu toate că iubirea este perfectă, aceasta nu înseamnă că dispare suferinţa, tot trecem prin momente de durere, atunci când ne simțim trădați sau înșelați.

Nu putem suferi din iubire, pentru că iubirea este perfectă, ci suferim din cauza faptului că am fost dezamăgiţi în raport cu proiecțiile, așteptările, iluziile pe care le-am avut faţă de obiectul iubirii noastre. Suferă egoul nostru și când spun ego mă refer la dorințele noastre: nevoia de predictibilitate, de a se întâmpla lucrurile așa cum le creionăm în mintea noastră, de a fi conform cu viziunea proprie despre lume, relații, viață. Este important în acest caz să conştientizăm faptul că nu suferim din iubire, pentru că iubirea este perfectă, şi suferim din cauza proiecțiilor personale, a dorințelor, ambițiilor și viziunii proprii asupra a cum ar fi trebuit să se întâmple lucrurile. 

Este în regulă să plângi, să suferi pentru că ai pierdut ceva ce credeai că e al tău și ți se cuvenea, să vezi ce așteptări ai avut, cum te-ai înșelat singur, cum nu ai fost atent la semnalele transmise de celălalt. Spune cu onestitate că suferi din cauza ta, nu din cauza iubirii, căci iubirea nu poate fi pierdută, resursele ei sunt infinite. Nu vreau să pun în lumină negativă așteptările pe care le avem în viață, ele sunt normale și interacțiunile sociale pe care le avem funcționează pe principiul reciprocității, dar o clarificare conceptuală este binevenită.

Educare pentru a trăi iubirea

Putem iubi un om și după ce el a plecat din viața noastră, și după moartea sa, ceea ce înseamnă că iubirea nu este limitată la a-l avea neapărat pe omul acela lângă noi. Am crezut mult timp că este necesar să intri într-o relație vindecat emoțional. Ulterior mi-am dat seama că spațiul de iubire și siguranță al relației este cel mai important factor de vindecare emoțio­nală. Desigur, dacă ambii parteneri își doresc acest lucru. Mult timp am crezut că pentru a iubi pe cineva, este necesar ca mai întâi să te iubești pe tine, apoi am realizat că este complet greșit. Poate că niciodată nu te vei iubi pe tine, dar e important să ai grijă de tine, să te poziționezi cu conștiență pe drumul vindecării, să investești în tine, să plantezi perseverent semințe și să le uzi, cu speranța în suflet că ele vor rodi. Iubirea poate exista doar în prezența deplinei libertăți și a respectului deplin față de alegerile și deciziile celuilalt. 

Când îngrădești iubirea, când vrei să controlezi, să manipulezi, să sufoci cu pretenții și așteptări pe celălalt, iubirea devine un construct social mai mult sau mai puțin confortabil și acceptat de ambii. După scânteia inițială, acel foc care poate mistui totul în jurul lui durează un timp limitat, pentru că trăim con­diționați de mediu și biologie. Corpul nu poate susține toată viața o asemenea cascadă de hormoni. Dar, este o alegere dacă vrem să construim relația noastră sau nu: să facem compromisul de a trăi împreună, de a ne ajusta pretențiile și așteptările, dar toată această construcție are sens doar în prezența iubirii, acceptării și recunoștinței față de ce reprezintă celălalt. 

Filosoful Alain de Botton spune că „felul în care ne repatriem emoțiile devine una dintre misiunile cele mai delicate și mai necesare ale iubirii. A accepta riscul iubirii înseamnă a pune compasiunea și înțelegerea mai presus de iritare și judecare”. A ne educa să trăim iubirea faţă de partener este partea cealaltă a monedei de responsabilitate care ne revine: să-ți găsești iubirea este o șansă pe care ai primit-o, să o păstrezi și să o dezvolți este datoria ta, dacă îți dorești o viață împlinită.

Un proiect de viaţă

Iubirea este un proiect de viață, care începe de la credințe corespunzătoare și continuă cu atitudini care o susțin și o protejează. Iubirea este ca o grădină. La început, lucrați amândoi acolo, grădina arată minunat, este un colț de rai, vă simțiți bine. Apoi, unul dintre voi este neglijent și nu-și mai face partea lui de „între­ținere și curățare”, traversează un moment greu, e frânt de viață sau absorbit de sarcini. Dar nu e o problemă, pentru că face celălalt partea lui. Apoi se întâmplă invers. 

După care amândoi lasă armele jos și zic că e cea mai grea grădină de lucrat din lume și nu mai merită nici efortul, nici investiția. Buruienile năpădesc grădina: criticile, reproșurile, disprețul, defensiva, nemulțumirea, lipsa timpului petrecut împreună, griji, rupturi în relație mici sau mari. După o perioadă de cugetare, își dau seama că „pământul” acela e încă bun, dacă e curățat, hrănit cu îngrășământ și sunt plantate semințe de calitate… așa că, timid, încep să se ocupe de el. Semințele de calitate pot fi bunătatea, grija față de sine, grija față de celălalt, dedicarea, timpul acordat, serviciile, aprecierile, cadourile etc. 

Procesul acesta se poate repeta de patru-cinci ori de-a lungul vieții, o serie de reinventări, pentru că paradigma de a trăi de la 30 de ani e diferită de cea de la 40 de ani, viața fără copii e diferită de viața cu copii, viața cu copii minori e diferită de viața cu copii majori, viața cu părinți bolnavi care necesită îngrijire e diferită de viața pe care ai creionat-o la 25 de ani când ți-ai jurat iubire veșnică, la bine și la rău. Tot acest proces înseamnă o dezvoltare, creștere și maturizare împreună, care e mai valoroasă decât orice - e drumul vostru unic, e povestea voastră specială, sunt momentele voastre, glumele pe care doar voi le înțelegeți, sunteți voi și tot ce ați devenit. 

Cunoașterea se găseşte în iubire 

În cartea „Despre dragoste și alți demoni”, Garcia Marquez are un citat în care reuşeşte să surprindă fața esențială și tandră a iubirii, cu care nu prea suntem obișnuiți, şi care transcende secolele: „Păstrează-ți hainele pe tine și hai să vorbim până obosim, să râdem de nimic și de toate, să ne uităm unul la altul. Cu mine nu trebuie să îți dezbraci corpul, ci sufletul, să ne uităm unul la altul până când rămânem fără cuvinte, iar acolo, în acel moment când cuvintele sunt insuficiente pentru a explica ceea ce simțim, în acea liniște infinită, ne putem atinge pe noi înșine. (…) Hai să vorbim până ne vom cunoaște toate amintirile, până când ne vom cunoaște secretele noastre cele mai profunde; lasă-mă să te privesc până la cea mai extremă și delicioasă încântare, lasă-mă să îți văd sufletul”.
Ca şi concluzie, susţin că viața nu poate fi trăită decât cu iubire și prin iubire, iar aici nu mă refer doar la dragostea într-o relație de cuplu, ci la tot ceea ce înseamnă viața: prietenie, natură, profesie. Tot ceea ce construiești trebuie să aibă ca bază implicarea, conștiența, prezența, respectul, şi toate acestea vin din iubire.