Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Psihologie Cum abordăm subiectele sensibile în relația de cuplu

Cum abordăm subiectele sensibile în relația de cuplu

Galerie foto (2) Galerie foto (2) Psihologie
Un articol de: Alina A. Rotaru - 28 Sep, 2020

Dincolo de darurile cu care o relație de cuplu ne îmbogățește existența, aceasta vine la pachet cu provocări pe măsură: gestionarea punctelor de vedere diferite și a conflictelor, învățarea de a vorbi despre propriile emoții, prelucrarea traumelor proprii, dezvoltarea abilităților specifice relaționării, între care asertivitatea, bunătatea, blândețea, empatia, ascultarea activă, comunicarea, dorința de a ajuta. 

Fiecare relație de cuplu are provocările ei și un set specific de aspecte care necesită o bună gestionare și o îmbunătățire. Un punct comun de plecare în di­fi­cultăți, indiferent de tipul aces­tora, îl reprezintă comu­nicarea, care, așa cum se spune, este cheia reușitei într-o relație. Soluția pare simplă, în realitate însă ridică o serie de probleme: să stăm față în față cu durerile noastre, să spu­nem ce ne deranjează sau inco­modează, să găsim soluții, să ne schimbăm dacă situația o impune, să renunțăm, să ne cerem iertare, să o luăm de la început.

Comunicarea în situații dificile

În primul rând, trebuie să ne rezervăm timp pentru rezolvarea situației care necesită soluționare. Stabilim o zi sau o oră la care pu­tem vorbi deschis despre pro­blemă. Ideal este să nu facem aceasta când suntem obosiți sau la masă, ci atunci când avem disponi­bi­litatea de a comunica, de a găsi so­luții, când avem energie pentru rezolvarea situației.

În al doilea rând, este necesar să acceptăm influența partene­rului de viață. Nu întotdeauna va fi simplu, poate uneori este necesar să renunțăm la dorințe proprii, dar compromisul de ambele părți este necesar într-o relație funcțio­nală. Atenție, am spus dorințe, nu nevoi. Spre deosebire de dorințe, care au un caracter opțional, iar îndeplinirea lor este un factor care favorizează o calitate mai crescută a vieții, nevoile au un caracter stabil, iar pentru o relație stabilă și fericită este necesară îndepli­nirea lor constantă. Nevoile care sunt legitime de îndeplinit în ca­drul relației de cuplu sunt: nevoia de conexiune, nevoia de intimitate, nevoia de stabilitate emoțională, nevoia de aparte­nen­ță, nevoia de a fi văzut, apreciat, admirat.

Un exercițiu care ajută în abordarea subiectelor dificile în cadrul relației de cuplu, în sensul că este util pentru inițierea unei discuții despre starea relației, despre emoțiile din cadrul ei și aspectele care necesită soluționare, este următorul: poziționarea față în față cu partenerul, fiecare pe scaunul lui, și prindeți de câte un capăt al unei eșarfe. Avem nevoie de obiecte care să simbolizeze realități ale vieții de zi cu zi, iar eșarfa reprezintă relația voastră. Cât de strâns o țineți? Cine se uită la eșarfă și cine nu? Dacă unul dintre voi trage de ea, îi este ușor să o smulgă din mâna celuilalt? Cine are controlul asupra eșarfei? Ce simți când te uiți la eșarfă? Îți pasă dacă eșarfa îți cade din mână? Toate aceste întrebări vorbesc despre realitatea din cadrul relației voastre.

În al treilea rând, nu excludeți psihoterapia de cuplu, dacă vedeți că sub nici o formă nu ajungeți la un consens în provocările pe care le întâmpinați. Studiile Institu­tului Gottman, care se ocupă de peste 40 de ani de dificultățile în cuplu, arată că partenerii apelează la terapie după aproximativ șase ani de conflicte și certuri continue, adică atunci când, în multe cazuri, relația este atât de distrusă, că nu prea se mai poate face nimic. Aspectele dureroase despre care nu vrem să vorbim, deoarece sunt prea dureroase, nu dispar, ci ele se acumulează cu anii, creând efectul bulgărelui de zăpadă, care pornește din vârful muntelui cu o dimensiune mică și ajunge la poalele muntelui foarte mare.

Numeroase studii au relevat faptul că în proporție de 40% din efecte sunt influențate de factori extraterapeutici, 15% din efectele așteptate, 15% din tehnicile uti­lizate și 30% de relația terapeutică. Studiul de față a fost replicat de numeroase ori și a avut rezultate similare, unele studii arătând eficiența relației psiho­terapeutice în cadrul procesului cu până la 45%.

Există diverse orientări psiho­terapeutice, teoretizate de către fondatori, care au dezvoltat un sistem explicativ al diverselor afecțiuni și o serie de instrumente și tehnici specifice, adaptate fie­cărei afecțiuni sau dificultăți în cuplu. O metaanaliză (adică ana­liza mai multor studii, sute sau mii) realizată de către cercetătorii Lambert și Barley (2001) studiază patru factori principali care au influențat rezultatele terapiei: tehnicile utilizate, factorii extrate­rapeutici (ora de întâlnire, seve­ritatea problemei clientului, locul de întâlnire etc.), efectele așteptate ale clientului și terapeutului și factorii ce țin de relația terapeutică.

Henry Kellermann a dezvoltat un model conceptual care explică modul în care se produce schimba­rea în cadrul relației terapeutice. Acesta vorbește despre abilităţile terapeutului de competenţă și personalitate, care se referă atât la cunoștințele pe care acesta le deține și modul în care favorizează apropierea de clienții din terapie, dar și la personalitatea în care sunt înglobate atitudinile și afec­tele lui. Învăţarea prin acţiune este însuşirea de comportamente noi prin recompensă şi pedeapsă. Reprezintă o modalitate eficientă de modificare comportamentală și înregistrare a unor schimbări du­rabile. Prin stimularea imagi­na­tivă („ca şi cum”, joc, simbol, „ai crede că”) în cadrul terapiei suntem provocați să facem față unor si­tuații ipotetice, tocmai pentru a ne cunoaște și anticipa acțiunile, inclusiv în cuplu.

Relația terapeutică este una de alianță și colaborare, iar pentru eficacitatea ei există trei elemente necesare: acordul asupra obiecti­velor stabilite în cadrul terapiei (acestea se stabilesc împreună și vizează dificultățile cele mai ur­gente și deranjante din cuplu, de exemplu), acordul asupra sarci­nilor de îndeplinit (teme pentru acasă, materiale de parcurs) și dezvoltarea unei relații emoționale terapeut-persoană.

În cadrul terapiei de cuplu ­dez­­voltate de soții Julie și John Gott­man, care au lucrat de-a lun­gul carierei lor cu mii de cupluri, aceștia au identificat șase sabotori ai relațiilor: ignoranța, conflictele toxice, deconectarea emoțională, traumele din copilărie, moartea pasiunii și materialismul. Tot­o­dată, au identificat și principii care consolidează iubirea și repară relații, oricât de rupte sau pline de suferință sunt acestea.

Vreau să accentuez faptul că o relație necesită o muncă con­ti­nuă, conștientă și asumată. A­ceasta înseamnă că aleg în fiecare zi să investesc în relație, iar efortul meu, intenția mea, iubirea mea merg înspre acea relație. Ceea ce se va întoarce spre mine va fi bucurie și iubire, o oază de lumină de unde mă pot încărca pentru a-mi duce la îndeplinire sarcinile zilnice și a trăi o viață împlinită.