Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Psihologie Cum definim normalitatea psihică

Cum definim normalitatea psihică

Un articol de: Alina A. Rotaru - 18 Feb, 2020

Iată o dilemă al cărei răspuns necesită o viziune integrată și complexă. Când vorbim despre normalitate, sunt mai multe perspective prin care putem privi problema. În primul rând ne putem raporta la norma statistică: dacă un comportament, gând sau emoție sunt foarte prezente într-o societate, ele sunt privite ca fiind normale, deoarece nu diferă semnificativ de trăirea altor indivizi și fac parte dintr-un pattern acceptat social.

Există, desigur, și critici consistente ale acestei viziuni: dacă majoritatea indivizilor dintr-o societate consumă alcool, aceasta nu înseamnă că este un comportament pozitiv și de dorit. Modelul cultural raportat la definirea normalității se referă la faptul că fiecare cultură are specificul și ritualurile care sunt firești în cadrul ei, dar, privite de către o altă societate, cu alte norme, valori și ritualuri, acestea sunt deplasate, privite ca patologice: a dansa la o înmormântare este acceptat social în cultura africană, dar total deplasat în cultura occidentală.

Modele de sănătate mintală

De-a lungul timpului, mai ales în ultimul deceniu, s-au dezvoltat o serie de modele ale sănătății mintale care încearcă într-o anumită măsură să definească și să delimiteze statutul de normal sau anormal. Preocuparea legitimă pentru bunăstarea emoțională este relativ nouă, bunicii și străbunicii noștri nu o aveau. Ea s-a dezvoltat odată cu problematicile specifice lumii contemporane: digitalizarea, globalizarea, schimbări foarte rapide la care psihicul nostru încă nu s-a adaptat.

Un model ideal al sănătății mintale a fost dezvoltat de Marie Jahoda în 1958 și sintetizează câteva caracteristici ale oamenilor care sunt percepuți de ceilalți ca fiind normali: autoper­cepția eficientă, respect față de sine și autoacceptare, așteptări realiste, control voluntar al comportamentului, percepție realistă asupra lumii, capacitatea de a menține relații cu cei din jur și de a oferi afecțiune, capacitatea de a gestiona o direcție proprie și de a fi productiv.

Un model ce înseamnă anormalitatea a fost enunțat de Martin Seligman și David Rosenhan în 1997, aceștia dedicând o carte acestui subiect atât de controversat. Câteva caracteristici ale anormalității enunțate de autori sunt: suferința emoțională subiectivă, iraționalitatea extremă, provocarea de disconfort altora, comportamentul individului nu poate fi înțeles de către ceilalți, neadaptarea este persistentă și în multiple contexte, comportament impredictibil, există posibilitatea de a-și face rău singur, încalcă regulile sociale și morale ale grupului de care aparține.

Factori biologici și de mediu

Boala mintală este privită multidimensional, ca interacțiunea dintre factorii biologici (influențe genetice și neurofiziologice), psihologici (experiențe de învățare, cogniții iraționale) și de mediu (educație și elemente socioculturale).

Când vine vorba de anormalitate, o parte din cercetători reclamă supremația geneticii, însă „genele sunt coduri pentru sinteza proteinelor, care îi conferă unei celule structura și funcția ei caracteristică. Dacă planul se realizează, depinde de mult mai multe decât gena însăși. El este determinat, în cea mai mare parte, de mediu. Altfel spus, genele poartă potențiale inerente în celulele unui anumit organism. Care din multiplele potențiale ajunge să fie exprimat biologic este o chestiune de împrejurări de viață”, punctează Gabor Maté în cartea „Minți împrăștiate”.

O sinteză a acestor încercări este enunțată foarte bine de cel care a creat „terapia prin cuvânt”, Sigmund Freud, și care afirma că „un om sănătos poate să muncească și să iubească”. Se conturează aici ceea ce numim nivelul de funcționalitate al individului, a cărui măsurare este importantă în diagnosticul unei dizabilități mintale. Funcțio­nalitatea se referă la măsura în care o persoană este capabilă să se adapteze cerințelor societății și să îndeplinească activ roluri personale și sociale.

Asociația Americană de Psihologie (APA) afirma, în anul 2013, că „tulburarea mintală este un sindrom caracterizat printr-o perturbare semnificativă clinic în cogniția, reglarea emoțională sau comportamentul individului, care reflectă o disfuncție la nivelul proceselor psihologice, biologice sau de dezvoltare care stau la baza funcționării psihologice. Tulburările mintale sunt, de regulă, asociate cu distres sau dizabilitate semnificativă în funcționarea socială, ocupațională sau alte activități importante”.

Este dificil să oferim răspunsuri definitive la problema sănătății mintale și să definim cu exactitate întregul spectru de variație de la normal la patologic. Mai degrabă, sănătatea mintală este o dimensiune a unui spectru decât o categorie care se definește în termeni tranșanți, mai ales că fiecare suntem, într-un context specific, cu provocări diferite.

Gabor Maté spunea: „Nu trebuie să re­curgem la boli pentru a explica de ce unii oameni nu sunt capabili să-și realizeze po­ten­țialul deplin. Trebuie doar să ne întrebăm ce condiții susțin dezvoltarea umană neîngrădită și ce condiții o împiedică”. Există contexte de viață care exploatează domenii cu valențe negative, ca amenințarea susținută, ame­nin­ța­rea potențială sau acută, pierderea și frustrarea, dar există și situații de viață care exploa­tează și valorifică domeniile cu valențe pozitive, ca motivația de apropiere, răspunsu­rile la recompensă sau învățarea bazată pe recompensă. Rolul mediului este crucial în dezvoltarea emoțională, relațională și psihică.

Optez pentru o viziune non-alarmistă asupra a ce este boala mintală. Tot spectrul de emoții umane este normal, firesc. Trăirea lor într-un anumit context și la o intensitate moderată este normală. De-a lungul vieții, traversăm numeroase crize existențiale, pierderi de toate tipurile care, pentru o perioadă, își pun amprenta în emoționalitatea și comportamentul nostru.

A recurge la serviciile unui specialist în sănătate mintală (psiholog, psihoterapeut, consilier psihologic sau psihiatru) poate fi expresia maturității, a faptului că ai nevoie de ajutor pentru gestionarea unor situații debilitante, ca depresia, atacurile de panică, un doliu complicat etc. Ori apelezi la serviciile unui specialist în sănătate mintală pentru a intra într-un demers de autocunoaștere, să-ți îmbunătățești relațiile sau calitatea vieții. În acest caz îți dezvolți deprinderi și abilități, iar specialistul te asistă și te ajută, la fel cum face un antrenor de sport.