Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Psihologie De la supravieţuire la empatie

De la supravieţuire la empatie

Galerie foto (2) Galerie foto (2) Psihologie
Un articol de: Alina A. Rotaru - 18 Feb, 2021

Ne naștem tabula rasa, așa cum afirmă filozoful englez John Locke, sau suntem împovărați de moște­nirea comportamentelor dobândite de-a lungul timpului? Dacă ţinem cont de bagajul milenar pe care-l avem încrustat în genele noastre, ne putem înțelege mult mai bine comportamentul, care își are bazele formării în trecut, pornind de la strămoșii noștri care au răzbit în lupta pentru supra­viețuire.

Atât timp cât nu ne vom cu­noaște natura și modul de dezvoltare, vom comite aceleași erori, înșelați fiind de perversa iluzie că progresul tehnologic sau dezvoltarea medicinei au dus la schimbări semnificative în comportamentul sau modul nostru de gândire. E fascinant să observăm cum comportamentele stereotipe de gen, comportamentele adaptabile, funcțio­nale sau nefuncționale (în momentul prezent) își au originea în trecut - loc, timp și spațiu - în care s-a format psihologia colectivă. E mult spus mod de gândire atunci când, în fața pericolelor iminente, reflexele și instinctele primau, iar scopul suprem al existenței era ducerea mai departe a genelor, prin asigurarea de urmași într-un număr cât mai mare, în speranța că cel puțin câțiva vor supraviețui bolilor, cataclismelor naturale și prădătorilor.

Dezvoltarea creierului

Prima formațiune a creierului, creierul reptilian, este cel responsabil de comenzile „luptă sau fugi”. Luptă ca să trăiești pentru a-ți asigura cât mai mulți urmași, luptă pentru a supraviețui ca să-ți hră­nești familia, aparținătorii și tribul, luptă pentru că tu ești forța brută care asigură paza și protecția perimetrului locuit şi care e pus față în față cu toate vicisitudinile naturii. Spre deosebire de femeie, care asigura creșterea urmașilor, pregătirea hranei și ambianța colibei/ peșterii/, bărbatul se folosea de construcția fizică mult mai bine dezvoltată pentru a face asta. Femeile sunt şi astăzi, în medie, cu 12 centimetri mai scunde decât bărbații, mai ușoare cu 20%, iar masa mușchilor scheletici e cu 40-45% mai mică.

Luptă, fugi sau încremenește. Acestea erau strategiile de supra­viețuire cunoscute în vremuri îndepărtate. Fugi pentru că în câteva fracțiuni de secundă realizezi că în loc să mănânci tu animalul din fața ta, ești în pericolul de a fi mâncat tu de el; fugi pentru că pericolul iminent poate fi mult mai puternic decât resursele tale; fugi pentru că mărimea și greutatea lui sunt de câteva zeci sau sute de ori mai mari decât mărimea și greutatea ta; fugi pentru că forța și violența lui întrec cu mult forța și violența ta. Luptă pentru a doborî inamicul. Încremeneşte pentru că fuga sau lupta nu te ajută în această situație. În fața pericolelor, strămoşii noştri au învăţat că, trăind în grup, șansele de a supravieţui cresc exponențial, iar pierderile de vieți sunt mai puține. Ei ne-au transmis că viaţa în grup este mult mai sigură și productivă decât traiul pe cont propriu, în singurătate. Această formațiune din creier ne-a asigurat supravie­țuirea fizică: ne-am marcat teritoriul și l-am apărat, de multe ori cu prețul vieții.

A doua formațiune a creierului este sistemul limbic, întâlnit la majoritatea speciilor de mamifere, deci şi la om, şi care este responsabil de majoritatea emoțiilor, începând cu cele universale (recunoscute la toate popoarele și triburile de pe planetă): furie, bucurie, tristețe, frică, dezgust, surpriză, rușine, curiozitate, dispreț. Dar și atracția sexuală, gelozia sau posesia și atașamentul față de pui. Aceste emoții primare au fost cercetate zeci de ani, pe toată suprafața globului, de cercetătorul și psihologul Paul Ekman, care a mers la cele mai îndepărtate triburi ale planetei și a descoperit că indiferent de modul de organizare sau relaționare, membrii triburilor prezentau aceste emoții primare. De asemenea, ele se observă și la be­beluși încă din primele săptămâni de viață. Emoțiile sunt superioare instinctelor și s-au manifestat mai târziu în dezvoltarea noastră, dar ele au un puternic substrat hormonal și relațional, de aici și accep­țiunea că suntem conduși de emoții și sentimente.

A treia formațiune și ultima a creierului nostru este neocortexul, responsabil cu rațiunea, gândirea și deciziile logice. Deseori folosim gândirea și rațiunea doar pentru a ne justifica deciziile luate pe baza emoțiilor, de aici expresia: „Rațiu­nea este sclava pasiunilor”. Tot aici există emoțiile superioare, precum empatia, iubirea spirituală sau compasiunea, și distincția între emoțiile inferioare, brute și emoțiile superioare, evoluate. Sau conflictul dintre dragostea instinctuală, emo­țională, eros și dragostea superioară, evoluată, agape.

Provocări moderne

De unde lipsa de sens din secolul nostru și nihilismul fără precedent care se ridică precum lava dintr-un vulcan sub presiune? Dacă nu mai ești pus față în față cu provocarea zilnică de a supraviețui, datoria ta este să găsești un sens al vieții personale într-un univers lipsit de sens intrinsec. Nu am fost născuți pentru introspecție și analiză de sine, acestea fiind instrumente dobândite relativ recent, pentru a ne adapta unei alte ere cu provocări fundamental diferite de supraviețuire. Astăzi nu mai vânăm mamutul, dar „vânăm” la fel de asiduu slăbiciunile colegului pentru a-i lua locul în companie sau corporație, de exemplu.

Pentru a înțelege prezentul, este cert că nu putem face abstracție de trecut și de ceea ce a însemnat pentru noi. Cunoașterea complexității și varietății naturii umane înseamnă toleranță față de cele mai diverse aspecte ale existenței umane. Presupune să te pui de partea cealaltă a baricadei, să vezi comportamentele și rațiunea din spatele acțiunii dintr-o perspectivă neutră. Teren­țiu, acum mai bine de 2.000 de ani, spunea: „Sunt om, nimic din ce este omenesc nu îmi este străin“. Poate fi vorba de dispoziție depresivă, euforică, suspiciune, neîncredere, gran­doare, sunt sentimente pe care le-am trăit într-o doză mai mare sau mai mică cu toții probabil, fără semnificație clinică, dar le putem înțelege.

În acest proces al evoluției personale, este de mare însemnătate, printre altele, să fim mai îngăduitori și mai toleranți, conștienți fiind că suntem toți oameni în devenire, suntem pe un drum al cunoașterii noastre și a celorlalți, în care ne găsim un sens, un scop, acționăm în func­ție de valorile noastre, de ce ne-a învățat trecutul că este important. Fiecare om duce o luptă cu propriile limitări, dureri, experiențe de viață, do­rința de a reuși, de a avea o relație împlinitoare, de a oferi copiilor resurse pentru supra­viețuire și dezvoltare. Într-un fel sau altul, cu toții împărtășim ace­leași zbateri.

Irvin Yalom, considerat unul din cei mai buni terapeuți în viață, spune: „Mă întorc spre ceilalți știind că toți suntem împovărați de secrete dureroase: vina pentru ce am făcut, rușinea pentru ceea ce nu am făcut, dorința puternică de a fi iubiți și prețuiți, profundă vulnerabilitate, nesiguranță și teamă. Când întâlnesc indivizi plini de vanitate, plini de propria impor­tanță sau înnebu­niți de oricare din miriadele de pasiuni mistuitoare, intuiesc durerea, secretelor lor fundamentale și nu simt nevoia să-i condamn, ci compasiune, și mai presus de toate, sentimentul de conexiune”.