Despre tulburarea obsesiv compulsivă

Tulburarea obsesiv compulsivă (TOC) are o prevalență de 1,7%-4% în rândul populației și debutează în copilărie, în aproximativ 50% din cazuri.

Tulburarea obsesiv compulsivă este caracterizată de gânduri obsesive, dureroase, intruzive și/sau repetitive, compulsive (pot fi acte fizice sau psihice) semnificative din punct de vedere clinic. Suferința produsă este cronică și poate fi dizabilitantă.

Obsesiile sunt gânduri, impulsuri sau imagini recurente și deranjante, experimentate ca intruzive (ego-distonice), nu sunt doar îngrijorări excesive despre evenimentele din viața reală, ci gânduri care produc afectarea funcțio­nalității zilnice.

Obsesiile obișnuite includ gânduri de contaminare, îngrijorare patologică cu privire la siguranța proprie, îndoieli legate de propria memorie sau de percepție, scrupulozitatea (nevoia de a face ceea ce trebuie, frica de a comite o infracțiune, adesea religioasă), nevoia de ordine sau de simetrie, gânduri nedorite, intruzive, sexuale sau agresive.

Compulsiile sunt comportamente repetitive sau acte psihice pe care persoana se simte obligată să le îndeplinească, ca răspuns la o obsesie, sau conform regulilor rigide dezvoltate cu scopul de a preveni sau de a reduce stresul, sau pentru a preveni apariția unor evenimente teribile. Actele sunt în mod clar excesive sau lipsite de sens, dar practicarea compulsiei ocupă o parte semnificativă din timpul persoanei.

Compulsiile comune includ curățarea și spălarea, verificarea (încuietori, aragaz, fier de călcat, siguranța copiilor), numărarea și repetarea acțiunilor de mai multe ori sau până când au sentimentul că lucrurile sunt făcute corect, aranjarea obiectelor, atingerea și lovirea obiectelor, adunatul lucrurilor (colectarea, stocarea lor), mărturisirea sau căutarea reasigurării, efectuarea de liste etc.

De-a lungul timpului s-au elaborat multe teorii în încercarea de a explica originea tulburării. Ce știm până acum este că tulburarea obsesiv compulsivă are o influență genetică de 45%-65% în studiile pe copii și de 27%-47% la adulți, iar gemenii monozigoți pot fi înalt con­cordanți pentru TOC (80%-87%), comparativ cu concor­danța 47%-50% în cazul gemenilor dizigoți.

Există rar dovezi că afecți­unile neurologice, cum ar fi traumatismele cerebrale, abuzul de stimulante și intoxicația cu monoxid de carbon ar duce la apariția simptomelor obsesive și/sau compulsive.

Curios, stilul parental sau educația nu par a fi un factor cauzal în apariția simptomelor și nici stresul, chiar dacă simptomele sunt accentuate și agravate de stres.

În ceea ce privește identificarea tulburării, pacienții sunt reticenți în a-și dezvălui gândurile nedorite și comportamentele caudate, dar aceștia apelează la ajutor atunci când distresul atinge un nivel maxim, de nesuportat, până acolo încât se ajunge la ideație suicidară.

Terapia constă în medicație, expunere cu prevenirea răspunsului și terapie cognitivă, în care se discută convingerile despre consecințele anticipate ale neimplicării în compulsii.

Rolul terapiei este crucial în schimbarea gândirii și com­portamentului folosind tehnici practice și, de obicei, implică și expunerea.