Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Psihologie Despre vulnerabilitate

Despre vulnerabilitate

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Psihologie
Un articol de: Alina A. Rotaru - 02 Sep, 2021

Pentru că am fost răniți de timpuriu, din precauție, de teama că vom fi răniți din nou, alegem să nu ne mai deschidem inima spre relații, iar prin natura noastră fugim de durere și căutăm plăcerea, împlinirea, satisfacția. Mecanismele noastre de apărare reprezintă modalități prin care căutăm să nu mai fim răniți şi să ne protejăm.

Copilul interior este entitatea care a asimilat fiecare experiență trăită, pozitivă sau negativă, iar pe baza ei acționăm la maturitate, fie că suntem conștienți sau nu de aceasta. Încercăm să evităm riscul de a fi răniți, prin anumite mecanisme, modalităţi de protejare, însă nici nu experimentăm implicarea, plăcerea și iubirea deplină.

Mecanisme de apărare

Dincolo de tulburarea de personalitate narcisică, narcisismul se poate referi și la un set de trăsături caracterizat de o preocupare exagerată față de sine, egoism, empatie scăzută, nevoia de admirație sau atenție, relații deficitare cu ceilalți și sentimentul persistent de superioritate. Mecanismul din spatele narcisismului se manifestă prin percepţia că: sunt mai bun, superior altuia, privilegiat că exist în vieţile altora, nevoile mele sunt mai importante decât ale celuilalt, prin urmare nu poți ajunge la mine, nu mă poți răni.

Dorința de putere și comportamentul de dominare reprezintă expresia dorinței de a deține puterea și controlul în relație cu ceilalți, ca un scut impenetrabil în fața posibilității de a deveni vulnerabil și de a lăsa slăbiciunile la vedere. Convingerea profundă este că propriile slăbiciuni sau puncte slabe sunt rele, iar dacă le-ar vedea cineva, m-ar disprețui, prin urmare doresc să par cât mai stăpân pe orice situație.

Perfecționismul oferă o bază de predictibilitate pentru acțiunile noastre și se manifestă în special la cei care au crescut într-un mediu impredictibil sau haotic, prin urmare a fost necesar să își dezvolte un mecanism de control al propriilor acțiuni, uneori exagerat sau deranjant pentru ceilalți. Comportamentele din sfera tulburării obsesiv-compulsive se asociază cu nevoia noastră de control și predictibilitate.

Dependența sau agățarea de ceilalți are la bază convingerea că sunt slab și nepregătit pentru ceea ce viața îmi rezervă, prin urmare am nevoie de cineva care să-și asume responsabilitatea pentru mine, să aibă grijă de mine. Negarea realității, proiecție și victimizare sunt alte câteva mecanisme care ne apără pe moment de durere, dar ne sabotează fiecare interacțiune profundă, atunci când vrem să stabilim o relație bazată pe deschidere și dezvoltare. Cu toții am fost răniți într-un fel sau altul și am dezvoltat diverse mecanisme pentru a ne apăra de durere, dar conştientizarea şi schimbarea acestora la maturitate înseamnă responsabilitate personală, astfel încât să fim adulți funcționali și sănătoși emoțional.

Lumină, asta dorește sufletul tău

Nu ești o victimă în propria viață, ci creatorul realității pe care o trăiești! Procesul conștientizării nu este simplu sau comod, dar este necesar dacă îți dorești o viață împlinitoare și liniște cu tine însuți. Poate îți lipsește curajul, dar îmi doresc ca tot ceea ce a spus Theodore Roosevelt să te anime în căutările tale: „Important nu e cel care critică, nici acela care arată cum se împiedică omul puternic sau care spune cum ar putea cel care face un lucru să-l facă mai bine. Lauda i se cuvine celui care se află în arenă, a cărui față e neclăită de praf, sânge și sudoare, celui care se luptă cu mult curaj, celui care dă greș iar și iar, pentru că nu există efort fără greșeală și neajunsuri, celui care se străduiește să înfăptuiască tot ce trebui înfăptuit, celui care cunoaște entuziasmul și devotamentul și care se dăruiește unei cauze demne de laudă, celui care, în cele din urmă, cunoaște, în cel mai bun caz, triumful unei mărețe realizări, iar în cel mai rău caz, dacă dă greș, măcar greșește dovedind un curaj fără limite”.

Cu toții avem nevoie să fim văzuți în nucleul ființei noastre, acceptați și iubiți pentru ceea ce suntem, dincolo de slăbiciunile inerente ființei umane. Lipsa vulnerabilizării înseamnă înstrăinare de tine însuți, iar domeniile care sunt provocatoare pentru a ne deschide inima sunt următoarele: ima­­ginea corporală și înfățișarea, situația financiară și ocupația, maternitatea/paternitatea, situația familială, experiența de a fi părin­te, dependența, relațiile sexuale, îmbătrânirea, religia, faptul de a supraviețui unei traume, sănătatea fizică și psihică.

În cartea „Darurile imperfecțiu­nii”, cercetătoarea Brené Brown explică 10 principii ale unei vieți trăite din plin: Dezvoltă-ți autenticitatea - nu te mai gândi mereu la ce spun ceilalți; Dezvoltă-ți compasiunea față de tine însuți - renunță la perfecționism; Dezvoltă-ți reziliența - combate-ți apatia și sentimentul de neputință; Dezvoltă-ți sentimente de recunoștință și bucurie - luptă cu fricile neîntemeiate și nu te mai gândi la ce-ți lipsește; Dezvoltă-ți intuiția și încrederea în tine și în ceilalți - renunță la nevoia de certitudine; Dezvoltă-ți creativitatea - nu te mai compara cu alții tot timpul; Dedică mai mult timp jocului și odihnei - nu mai face din epuizare o marcă a statutului tău și nu-ți mai defini sentimentul de valoare prin prisma rezultatelor muncii; Dezvoltă-ți o stare de calm și de liniște - renunță la anxietate ca stil de viață; Dedică-te muncii care are sens pentru tine - nu te mai îndoi de propria persoană și nu încerca să te conformezi așteptărilor celorlalți; Nu uita să râzi, să cânți și să dansezi - nu mai încerca să pari stăpân pe situație tot timpul.

Dragostea vindecă

Recent am înțeles de ce în prezența iubirii noi ne vindecăm trecutul, corpul și emoțiile. Trauma reprezintă deconectarea de sine și de corp, aceasta fiind o soluție pentru a face stresul tolerabil, indiferent că l-am trăit timpuriu, în copilărie, sau mai târziu, la maturitate. În momentul în care iubești, te conectezi profund cu corpul tău: fluturi în stomac, dor, emoția revederii, extaz, încântare, bucurie, tot acel mix de emoții pozitive, practic ești adus la a-ți simți profund corpul, iar de la conectarea cu tine însuți și cu o altă ființă umană, care consideri că te completează și întregește, pornește vindecarea emoțională.

Vindecarea interioară înseamnă autoreglarea sistemului nervos simpatic, care în modul de traumă se află într-un stres permanent, pe un continuum de luptă, fugi sau îngheață. Autoreglarea se produce pe cinci dimen­si­uni: cone­xiunea cu sine și cei­lalți, atenția față de propriile nevoi, în­crederea, autonomia și iubirea- sexualitatea. Strategia de supra­vie­țuire înseamnă să te pui pe tine pe locul doi, să-ți neglijezi nevoile și dorin­țele.

Avem nevoie de conștiență și de un mediu de siguranță pentru a ne dezvolta și a ne împlini poten­țialul uman. Fiecare dintre noi s-a născut cu un scop pe pământ, cu abilități unice, cu daruri pe care dorește să le împărtășească cu ceilalți, pentru a face lumea mai bună. Existența noastră în acest timp și spațiu nu e o întâmplare și fiecare experiență pe care o traversăm are un rost în devenirea personală.