Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Psihologie Dinamica vieții și a relațiilor

Dinamica vieții și a relațiilor

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Psihologie
Un articol de: Alina A. Rotaru - 05 Mai, 2022

Caut și disec componentele sau caracteristicile care determină succesul, eșecul, fericirea, durerea psihologică, împlinirea în relații, starea de bine, tot ce alcătuiește ființa umană la nivel profund: gânduri, convingeri, emoții, comportamente. Pentru toate conceptele acestea există studii transversale și longitudinale, multă informație popularizată în cărți bune și foarte bune care ne arată și ne învață cum să avem relații mai bune, cum să menținem ce avem, ce să evităm, pe ce să punem accentul.

Realist vorbind, nu cred că mai are cineva, în zilele noastre, o provocare în viața lui care să nu fie disecată și analizată deja de mulți ani, să i se fi descoperit mecanismele și cel puțin câteva direcții de intervenție sau rezolvare.

Tolerarea perioadelor de tranziție

Perioadele de tranziție sunt caracterizate prin excelență de incertitudine, de starea de „a fi în aer”, pare că tot ce ai considerat că este stabil devine instabil și absoluturile tale se modifică, sub presiunea schimbării. Este dificil să facem față cu bine perioadelor de tranziție… de aceea avem nevoie de introspec­ție, răbdare, grijă față de noi și toleranță față de proces.

Viața noastră este dinamică, precum niște plăci tectonice care sunt într-o continuă modificare abia perceptibilă, așa se întâmplă și cu credințele sau convingerile noastre la nivel profund. Tranziția este starea de fapt a ființei noastre, prin urmare este necesar să ne împrietenim cu schimbarea, să o acceptăm și să o invităm în viața noastră… pentru că ea mereu ne împinge spre evoluție și înțelegere mai profundă a existenței. Fiecare sistem din univers tinde spre maturizare și evoluție, așa s-a susținut viața de-a lungul generațiilor.

Tolerarea durerii

Problematica suferinței umane e dezbătută de generații întregi și probabil nu se vor finaliza discuțiile în jurul acestui subiect vreodată. Totuși, până nu experimentezi personal sufe­rința, și aici nu mă refer la faptul că ai picat un examen sau ai pierdut autobuzul, ci genul acela de suferință în care simți că ți se desfac celulele din corp și te doare tot interiorul, întreaga problematică a durerii umane nu e decât un subiect filosofic sau teologic, fără implicații proprii.

În acele momente te trezești, îți pui întrebări cu privire la Dumnezeu, la sensul tău pe pământ, la ce vrea să te învețe experiența prin care treci și altele asemănătoare. Nicolae Steinhardt spunea: „În fața disperării spirituale, ca și în fața cancerosului, ne pierdem în cuvinte fără sens”.

Vorbeam recent cu o persoană care a trecut prin suferințe mari și am rămas uimită de cuvintele pe care mi le-a spus: „Noi încercăm să fugim de suferință, uitând că ea ne modelează, ne formează ca oameni și șlefuiește caracterul nostru”.

M-am gândit la cele mai prețioase lucruri din viața mea, pe lângă oamenii pe care-i iubesc, și am ajuns la o concluzie șocantă, în primă fază. Am negat, am spus că sunt dramatică, melancolică, că nu se poate. Cel mai bun lucru din viața mea nu sunt experiențele interesante în care am descoperit lumea, nici diplomele, nici sportul, nici măcar cărțile nu sunt cele mai de preț lucruri din viața mea, ci, fără să exagerez sau să dramatizez, lecțiile învățate din durere. Tot ce știu important despre mine, lume, viață, despre toate lucrurile care m-au făcut un om mai bun, mai empatic, mai implicat în a găsi soluții... a venit din durere. E absurd să-ți dorești experimentarea durerii pentru a fi mai bun, dar, prin definiția ei, condiția umană presupune și a trăi durerea.

Durerea ne face inima mai bună, și ce altceva ar putea să ne oprească din egoismul nostru, lipsa de empatie și individualism, dacă nu acea frângere a inimii care ne sfarmă într-o mie de bucăți și ne obligă să ne reinventăm? După ce am înțeles aceasta, I-am spus lui Dumnezeu: Mulțumesc, Doamne, pentru durere, aceasta m-a învățat despre fragilitatea condiției umane, nimic altceva nu mi-a deschis mai mult inima spre suferința altora, m-a smerit, mi-a arătat care este locul meu într-un univers infinit. Mulțumesc, Doamne, pentru durere, ea m-a învățat cât de vindecătoare este conexiunea umană și ce presupune procesul vindecării! Mulțumesc, Doamne, pentru durere, ea mi-a deschis ochii cu privire la adevăratele valori, m-a apropiat de Dumnezeu și mi-a deschis ochii legat de ce este adevărata spiritualitate!

Smerenia în relații

Dicţionarul explicativ definește smerenia ca „atitudine umilă, supusă, respectuoasă; comportare modestă, plină de bună-cuviință”. La fel ca patriotismul, smerenia nu este un sentiment la modă, căutat, dorit, explorat, spre deosebire de fericire sau pasiune. Am auzit o comparație sugestivă: în relație suntem ca într-un balansoar din acela pentru două persoane, când unul e sus, celălalt e jos și persoanele se țin în echilibru reciproc. Smerenia în relație înseamnă că atunci când ești sus, te apleci înspre mine ca să mă ridici, iar atunci când eu sunt sus, mă aplec înspre tine ca să te ridic.

Am devenit rigizi și superiori, e atât de dificil să ne aplecăm înspre celălalt și să fim alături de el în clipele grele, însă pentru a face aceasta este nevoie de flexibilitate psihologică, empatie, comunicare, dorința de a-i fi bine celuilalt.

Smerenia în relație înseamnă să renunț la aparența impenetrabilă, la pretenția de semidemiurg care ține lucrurile în control și să-ți spun că ești important pentru mine.

Smerenia în relație înseamnă să recunosc că am nevoie de tine pentru a face față provocărilor vieții și a-mi fi bine.

Smerenia în relație înseamnă să-ți normalizez emoțiile inconfortabile sau dureroase, să-ți spun că și eu mă confrunt cu ele, suntem în aceeași barcă, trăim sub același cer, nimic din ce este omenesc nu-mi este străin.

Smerenia în relație înseamnă că renunț la critică, judecată, condamnare, dispreț, acești călăreți apocaliptici care nu anunță nimic bun pentru noi.

Smerenia înseamnă să-ți spun că ești important pentru mine, te apreciez, sunt alături de tine și te susțin în proiectele tale.

Smerenia înseamnă că mă bucur sincer de succesul tău.

Smerenia în relație înseamnă că nu-mi este teamă să-ți ofer valoare, să-ți amintesc calitățile și lucrurile pentru care te apreciez.

Smerenia în relație înseamnă că renunț la pretențiile de superioritate și contabilizare a ce fac pentru tine, pentru noi.

Aș mai defini smerenia în relație, așa cum spune și definiția conceptului, o comportare modestă, plină de bună-cuviință, în care eu realizez că suntem parteneri pe acest drum pe care l-am ales împreună și în care investim zi de zi.

Smerenia înseamnă să renunț temporar la nevoile și dorințele mele pentru a fi aproape de celălalt, să renunț la egoism și binele meu suprem. Uneori este o lecție despre loialitate, perseverență, alegere conștientă, moralitate.

E comun să considerăm că noi suntem speciali, contextul nostru este excepțional, ce trăim la un moment dat nimeni nu a mai trăit niciodată. Trăit la o intensitate normală, acest sentiment este firesc… însă provocarea este să învățăm din fiecare experiență și să căutăm ajutor dacă este cazul, pentru că el există și a-l solicita este un semn de curaj.

Citeşte mai multe despre:   smerenie