Gestionarea problemelor emoționale

Furia este emoția pe care o simțim când experimentăm o nedreptate, situații pe care le considerăm injuste sau frustrante. Celor mai mulți dintre noi această emoție nu le-a fost validată sau acceptată în copilărie și s-a încercat deturnarea atenției de la ea prin diverse mijloace, ca negarea, distragerea sau reducerea la tăcere.

Abuzul, neglijarea, experimentarea traumelor timpurii, o copilărie plină de evenimente aversive asupra cărora nu am avut nici un control, toate acestea sunt premisele dezvoltării și trăirii furiei pe termen lung. Prin urmare, creștem ca tineri adulți cu o serie de probleme emoționale pe care nu le putem exprima cu exactitate, însă tot ceea ce simțim este furie, împotriva societății sau a vieții, și ne refugiem în convingeri iraționale legate de cât de dreaptă ar trebui să fie lumea în care trăim.

La origine, nemulțumirea (varianta funcțională a furiei) este o emoție necesară, adaptativă, o alar­mă care se „activează” în situ­a­țiile în care asistăm la exprimarea ne­dreptății într-un fel sau altul. Pe termen scurt, experimentarea furiei ca emoție vine cu avantaje pentru individ și societate, și anume: nu tolerăm nedreptatea, facem ce ține de noi ca indivizi/societate să asigurăm premise egale dezvoltării.

Ca adulți, calitatea vieții ne poate fi semnificativ compromisă prin trăirea constantă a furiei. Acest ciclu este întreținut de toleranța scăzută la frustrare („vreau ca lumea să fie corectă, justă”), catastrofarea („este oribil ce mi s-a întâmplat”), gândirea dihotomică („doar această variantă este bună, dreaptă”), suprageneralizarea („toți oamenii sunt nedrepți”) și o serie de alte credințe iraționale legate de exprimarea furiei („explodez dacă nu zbier, trântesc ușa, dau cu pumnul în masă”). Este important de reținut că aceste modalități de a gândi pe termen lung duc la amplificarea furiei și exprimarea ei în moduri nesănătoase.

Psihologi și cercetători s-au preocupat de dezvoltarea unei terapii cognitiv-comportamentale pentru „tratarea” furiei. Kassinove și Tafrate (2002) au dezvoltat o serie de pași folosiți de către terapeuți pentru a lucra cu pacienții ce experimentează furie cronică. Pornind de la conștientizarea faptului că furia nu este o modalitate sănătoasă de a simți și reacționa, se face clar distincția între furie și nemulțumire. Schimbarea comportamentală poate fi aplicată după ce se face o ierarhie a situațiilor care declanșează furia. În această etapă se învață abilități de comunicare și asertivitate, astfel încât să se poată oferi alternative de a acționa proactiv și asertiv.

Învățarea tehnicilor de relaxare duce la însușirea unor noi moda­lități de a reacționa și lăsarea spațiului necesar de a acționa sănătos între stimul și răspuns. În pasul următor ne concentrăm pe reconceptualizarea situațiilor în care apare furia, acceptarea unor situații pe care nu le putem schimba, iertarea celorlalți și renunțarea la resentimente. Probabil sună simplu, însă acest demers presupune timp, energie și angajament. Neacceptarea a ce nu putem modifica și absența iertării produc în viața noastră frustrări și furie.

În ultimul rând, se construiește un plan pe termen lung pentru a menține progresele și preveni recăderile. Acest proces este unul în care te implici și lucrezi la el întreaga viață. Relații mai bune și implicit o calitate a vieții mai bună sunt avantajele cele mai importante atunci când vrei să-ți înfrunți furia.

(Alina Rotaru)