Înnoire personală și spirituală

Postul Paștelui și toate posturile de peste an rânduite de tradiția ortodoxă nu sunt doar o restricție alimentară de la anumite produse, ci reprezintă și o invitație de a renunța la patimi, orgolii, preocupări exagerate legate de trup și de aspectele materiale ale vieții. În schimbul acestora avem ocazia să cultivăm virtuțile, compasiunea, iertarea, răbdarea pentru a restabili echilibrul între viața spirituală și cea materială. Reperele duhovnicești pe care le oferă Biserica în perioada postului ajută omul să se regăsească în esența sa divină, să adune lumină în suflet și să folosească aspectele materiale pentru reînnoire spirituală.

Suntem la începutul perioadei Triodului, peste doar trei zile va începe postul Paștelui, o perioadă dedicată înnoirii firii omenești prin post, rugăciune, milostenie și fapte bune. Întreaga natură se află în proces de germinare așteptând vremea potrivită pentru trezirea la viață, pentru înflorire și rodire. În Psalmul 50, psalmistul David invocă înnoirea inimii și a vieții: „Inimă curată zidește în mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele”. Așa după cum rostim zilnic acest psalm, călătoria spirituală a omului este permanentă și durează întreaga viață. Sărbătorile ortodoxe de peste an au rolul de a ghida creștinul pe drumul înnoirii inimii și al vieții. Iar luminosul praznic al Învierii Domnului Iisus Hristos ne cheamă la trăirea personală a „învierii” prin înnoire personală și spirituală.

Despre importanța Învierii Domnului, Mitropolitul Hierotheos Vlachos scrie în lucrarea „Psihoterapia Ortodoxă - continuare și dezbateri”, precizând: „Înțelesul teologic al sărbătorii se află în învierea omului căzut, în înnoirea firii ome­nești. Vechimea omului, prin Învierea lui Hristos, este alungată și este trăită noua creație. Toate acum sunt noi. Ziua mântuitoare a fost ziua Învierii lui Hristos și de fiecare dată când sărbătorim Învierea lui Hristos este ziua de naștere a mântuirii. Mântuirea omului nu este independentă de Învierea lui Hristos. Înviatul Domn a devenit conducătorul mântuirii. Prin Hristos reușim toate cele care sunt în legătură cu înnoirea firii noastre”.

Pentru ca jertfa și Învierea Mântuitorului să nu fie în zadar, e necesar ca și noi să participăm activ, în această perioadă de post, printr-un proces de introspecție, cercetare atentă a gândurilor, faptelor și atitudinilor noastre față de oamenii din jurul nostru și față de Dumnezeu. Postul Paștelui și toate posturile de peste an rânduite de tradiția ortodoxă nu sunt doar o restricție alimentară de la anumite produse, ci reprezintă și o invitație de a renunța la vicii, patimi, orgolii, preocupări exagerate legate de trup și de aspectele materiale ale vieții. În schimbul acestora avem ocazia să cultivăm virtuțile, compasiunea, iertarea, îndelunga-răbdare pentru a restabili echilibrul între viața spirituală și cea materială.

În perioada de post, Biserica sporește rugăciunea, cântările sunt de pocăință și ne invită la a spori și noi rugăciunea, postul și analiza conștiinței pentru a ne apropia mai mult de Dumnezeu. Astfel, și omul modern, care merge zilnic la serviciu prin aglomerația marilor sau mai micilor orașe, poate folosi perioada postului ca pe un instrument de autocunoaștere și de reînnoire sufletească, fiind mai iertător și mai reconciliant cu colegii. Practicarea exercițiului smereniei, al compasiunii și al bunătății ne „lărgește” inima contribuind la creșterea duhovnicească, deoarece curățirea sufletului nu se poate realiza fără iubire, bunătate și fapte bune.

„Este necesară cumpătare în toate faptele”

„Se cere omului să fie stăpânit de dăruire. Să nu ezite să facă orice jertfe și să intre în orice fel de strâmtorări ca să păstreze poruncile lui Hristos. Creștinul, pentru ca să se vindece de egoism și, în același timp, să se vindece de toate patimile care sunt legate de acesta, trebuie să se supună oricărei jertfe. Să facă contrariul a ceea ce poruncește egoismul și diferitele patimi. Este necesară cumpătare în toate faptele. De asemenea, mintea trebuie să fie întoarsă spre Dumnezeu. Aceasta se face prin rugăciune și prin tot comportamentul vindecător pe care îl propune tradiția ortodoxă. Când mintea gustă din dulceața iubirii dumnezeiești, atunci se dezleagă de patima egoismului, dobândește bărbăție ca să păzească legea lui Dumnezeu, să păstreze dreptățile lui Dumnezeu în viața sa. Se cere strădania ca să manifeste dragoste față de semenii lui. Deoarece egoismul ne închide în noi înșine, trebuie să existe o deschidere față de fratele nostru. Sfinții au manifestat această dragoste jertfitoare în viața lor, deoarece mai presus de propria lor mântuire doreau mântuirea fraților lor. Și dragostea aceasta nu trebuie să fie arătată numai prin distribuire de bani, ci prin transmiterea cuvântului salvator și a slujirii trupești”, notează Mitropolitul Hierotheos Vlachos.

Gerul și zăpada de la acest sfârșit de iarnă sunt asemenea patimilor care contractă sufletul închizându-l în egoism și ambiții, care, așa cum arată cântările perioadei Triodului, „înnegresc” sufletul. Dar aceasta este o perioadă scurtă, căci întreaga natură renaște în timpul primăverii, la fel și sufletul prin disciplina postului, prin renunțare la sine și deschidere către persoanele din jur se înnoiește spiritual. Postul ne reamin­tește de valorile fundamentale ale creștinului și de faptul că mântuirea sufletului reprezintă scopul și sensul existenței noastre. În acest drum al înnoirii suntem permanent însoțiți de Mântuitorul Iisus Hristos și fiecare poticnire ori efort este susținut de Cel care S-a jertfit pentru noi. Și Îi simțim prezența atât prin ajutorul primit, cât și prin întâlnirea cu persoanele aflate în dificultate, care cu discreție așteaptă să le vedem și să le răspundem nevoilor cu care se confruntă. Atunci când creștinul vizitează un bătrân singur sau oferă o masă caldă unor persoane fără adăpost, adună lumină în suflet astfel ca, în noaptea Învierii, inimile noastre să devină făclii ale iubirii divine. Reperele duhovnicești pe care le oferă Biserica în perioada postului ajută omul să se regăsească în esența sa divină, să adune pace în suflet și să folosească aspectele materiale pentru reînnoire spirituală.

Să ne eliberăm de egoism

Tradiția Bisericii arată prin viețile sfinților, exemple din Pateric și din Filocalie că înnoirea personală nu este posibilă fără pocăință, așa după cum menționează și Mitropolitul Hierotheos Vlachos: „Prin pocăință suntem aspri față de noi înșine, pentru ca să fim plăcuți lui Dumnezeu și să păzim dreptățile Lui. Trebuie să scăpăm de «preaurâciosul egoism». Din păcate, observăm că întregul mod de viață al nostru este stăpânit de patima aceasta. Chiar și creștinii sunt dominați atât de mult de această patimă, încât nu trăiesc viața dragostei. Suntem creștini și totuși nu iubim. Nu avem însemnul caracteristic de ucenici ai lui Hristos. Și asta pentru că suntem iubitori de sine, egoiști, individualiști. Astfel întreaga noastră strădanie trebuie să fie îndreptată spre faptul de a alunga învelitoarea iubirii de sine, care nu ne lasă să fim persoane și prin urmare mădulare ale Bisericii lui Hristos și cetățeni ai Împărăției cerurilor”.

Este foarte valoros acest reper al pocăinței oferit de Biserică, prin care devenim conștienți de păcatele și neajunsurile noastre, ne pare rău și ne străduim să nu le mai repetăm, călăuziți fiind de harul lui Dumnezeu și de preotul duhovnic. În cabinetul psihologului, prin introspec­ție, omul este încurajat să își analizeze gândurile, emoțiile și comportamentele pentru a înțelege sursa suferințelor și pentru a se înnoi în gânduri și în acțiuni. Hotărârea de a nu mai greși este susținută prin tehnici de restructurare cognitivă și de dezvoltare personală, care ajută la vindecarea rănilor emoționale și la manifestarea unui nou mod de a relaționa cu sine și cei din jur. Atât în Biserică, cât și în psihoterapie există o componentă relațională importantă, în care iertarea și smerenia au un loc central.

În prima săptămână a postului Paștelui și în a cincea se citește, în biserici, Canonul de pocăință scris de Sfântul Andrei Criteanul, care, prin tonul de umilință și prin exemplele oferite, ne susține în drumul de înnoire personală și spirituală. Resurse și repere avem la dispoziție, important este să ne angajăm cu hotărâre pe drumul înnoirii personale și spirituale pentru a ne bucura pe deplin de Învierea Domnului.