Intervenția în situații de criză

Numim situație de criză evenimentele neprevăzute care se întâmplă și care au un caracter negativ: aflarea unui diagnostic nefavorabil, moartea unei persoane dragi în mod neașteptat, pierderea locului de muncă sau a casei, despărțirea de cineva drag și multe alte situații inerente vieții, care ne pot destabiliza echilibrul.

Reacțiile în situația de criză diferă de la persoană la persoană, dar cele trei tipuri standard de reacții sunt: luptă (încerci cu disperare să schimbi situația, cauți soluții și alternative), fugă (refuzi să crezi că s‑a întâmplat un eveniment negativ, te scufunzi în negare) sau înghețare (ești blocat, fără soluții, nu știi cum să reacționezi și ce să faci). Iată șase pași care ne pot ajuta în situații de criză. De regulă, acest scurt protocol este folosit de specialiștii în sănătate mentală, dar consider că forma lui adaptată poate fi folosită de aproape orice persoană aflată lângă un apropiat ce traversează o circumstanță extem de dificilă.

Nu de puține ori oamenii spun că nu știu cum să reacționeze, cum să ajute, ce să spună sau să nu spună, de aceea, aceste simple idei sunt practice și de folos oricui vrea să dețină un minim de cunoștințe despre intervenția în situații de criză.

Primul pas este stabilirea relației cu omul din fața ta. Aceasta înseamnă că îl asculți activ (adică ești atent la vorbele, gesturile și postura lui, stabilești contact vizual fără a fi intruziv, poți să afirmi ceva dând din cap, poți să‑i aprobi emoțiile), nu‑l judeci și îl accepți pe el ca persoană, chiar dacă experiența pe care a traversat‑o îți pare grotească.

A doilea pas este definirea problemei. Din cauza situației prin care a trecut, e posibil ca persoana din fața ta să dezvolte probleme de ordin emoțional (dispoziție depresivă, anxietate, agitație, neliniște), probleme de ordin comportamental (acțiuni repetitive, compulsii, ticuri, gesturi mecanice) sau probleme de ordin cognitiv (gânduri iraționale ca „Lumea este un loc periculos, Nu poți avea încredere în nimeni, Ceilalți vor să‑ți facă răuÎ etc.).

Al treilea pas este setarea obiectivelor, care se pliază foarte bine pe întrebarea: Cum te‑ai simți altfel dacă problema ar dispărea? În funcție de starea la care acesta vrea să ajungă, se stabilesc câteva obiective, de exemplu: Voi renunța la cafea, deoarece îmi dă o stare de agitație, Voi alerga 30 de minute pentru că acest lucru mă liniștește și îmi dă o senzație de bine, Voi dormi înainte de miezul nopții etc.

Al patrulea pas este identificarea soluțiilor la problemele existente. De regulă, acțiunile pe care celălalt le poate face, au funcționat și în alte situații dificile ale vieții lui, așa că putem întreba ce a făcut când s‑a mai confruntat cu circumstanțe grele sau cum le‑a traversat.

Pasul cinci înseamnă construirea unui plan de acțiune, începând de azi, pentru ca gândurile, comportamentele sau emoțiile disfuncționale să se risipească pe măsură ce zilele trec.

Al șaselea pas este închiderea cercului, în care putem să‑l asigurăm pe cel de lângă noi că suntem alături de el, poate apela la ajutorul și susținerea noastră.

Este necesar să specific că nu toate situațiile din viețile apropiaților noștri se pot rezolva cu un protocol simplu, în care urmăm câțiva pași standard, de aceea este necesar să‑l îndrumăm pe cel din fața noastră către un psiholog clinician, psihoterapeut sau psihiatru, dacă situația pe care o traversează depășește puterea lui de gestionare.

Menționez că pașii de mai sus reprezintă doar un scurt ghid de ajutor pentru cel care vrea să fie suportiv cu un apropiat care trece printr‑o situație dificilă și nu înlocuiesc ajutorul de specialitate.