Conținuturile profunde ale minții sunt greu de exprimat prin cuvinte, totuși cu multă atenție, introspecție, analiză în tăcere și rugăciune putem identifica cauza unei stări de teamă sau de tristețe atunci
Iubirea - o artă care se învață
Fiecare dintre noi s-a întrebat cum poate împlini porunca iubirii în existența sa cotidiană, aceasta având întâietate între cele 10 porunci - iubirea pentru Dumnezeu și dragostea pentru aproapele, pe care trebuie să îl iubim ca pe noi înșine. Răspunsul îl găsim în viața Domnului nostru Iisus Hristos. În predica de pe munte, Mântuitorul le spune ucenicilor: „Și precum voiți să vă facă oamenii, faceți-le și voi asemenea" (Luca 6, 31). De aici înțelegem că pentru a ne iubi aproapele trebuie să conștientizăm nevoile și dorințele noastre și să răspundem la nevoile celor de lângă noi, care sunt general-umane aceleași pentru toți.
De multe ori între oameni apar conflicte pentru că nu reușesc să își manifeste adecvat iubirea față de semeni. Este asemenea unei întâlniri între două persoane care vorbesc limbi diferite. De aceea, esențial este să învățăm limbajul iubirii pe care „îl vorbește" semenul nostru.
Doctorul Gary Chapman a descoperit cinci limbaje emoționale prin care oamenii înțeleg și exprimă iubirea: folosirea complimentelor și a cuvintelor de încurajare; acordarea unui timp anume celui de lângă noi; darurile materiale pe care le facem; serviciile pe care le aducem; mângâieri.
În iubire cauți să îl mulțumești pe acela pe care îl iubești, nu să obții ceea ce îți satisface ego-ul tău. Omul pe care îl încurajăm simte că îi acordăm încredere și interes. Încurajarea celui de lângă noi cere implicare și efort. Doar exersându-ne empatia, aflând care îi sunt dorințele vom putea să îi dăm curaj. Folosirea cuvintelor de încurajare - spuse cu dragoste și pe un ton blând - presupune o luptă cu sine, mai ales dacă suntem obișnuiți să fim critici cu cei din jur.
Iubirea este o relație egalitară, nu una de subordonare. Obligându-l pe celălalt, transformăm iubirea într-o relație tiranică, în care unul ordonă, celălalt se supune. Această atitudine denotă că îl disprețuim pe cel de lângă noi și că îl folosim ca pe un mijloc prin care căutăm să ne atingem scopurile personale. Jean-Claude Larchet numește așa-zisa dragoste, „iubirea care nu-i iubire": dominatoare, ea sufocă și ignoră personalitatea și libertatea celuilalt, vrând „să-i facă binele cu sila".
Complimentele sunt, de asemenea, foarte importante. Soțul care îi spune soției: „Ce bine arăți în rochia aceasta!" sau „Mâncarea pe care ai gătit-o a fost excelentă!" îi arată că îi dă atenție și că prețuiește ceea ce face.
A iubi înseamnă să acorzi timp. În zilele noastre foarte mulți copii se plâng de faptul că părinții nu mai au timp pentru ei. A petrece un timp cu copilul tău, a întreprinde ceva împreună înseamnă să-i oferi atenție, să îi arăți că îl prețuiești. Să manifești interes pentru ce simte, ce gândește, ce dorește. Mai târziu, copilul își va aminti de acest timp petrecut cu părinții săi și își va extrage din el energia sufletească pentru a merge mai departe.
Cine iubește dăruiește și se dăruiește. „Darurile sunt simboluri vizuale ale iubirii", spune Chapman. Prin ele arătăm că ne-am gândit la persoana respectivă, că nu am dat-o uitării. A te dărui înseamnă să fii prezent când partenerul are nevoie de tine.
Când iubim facem diverse servicii, prin care îl despovărăm pe cel de lângă noi.
De asemenea, arătăm iubire prin mângâieri fizice. Studiile de specialitate arată că acei copii care sunt sărutați, mângâiați des și ținuți în brațe se dezvoltă armonios afectiv, comparativ cu aceia care au fost privați de contactul fizic cu părinții lor.
Psihanalistul Erich Fromm asemăna iubirea cu o artă în care puțini excelează. Nu putem iubi, spune el, „fără o autentică smerenie, fără curaj, credință și disciplină".