Lecții spirituale pentru copii

Cum reușim să îi înzestrăm pe copiii noștri cu acea înțelepciune necesară unei vieți împlinite? Înțelepciune concretizată în sfaturi care privesc raportul lor cu lumea, dar care nu se poate naște într-un suflet care se ignoră pe sine. Cum îi vom învăța pe urmașii noștri să-și descopere adevăratul sine - sinele spiritual? În relația peda­go­gică învățător-elev - înțeleasă în sens larg -, o dificultate suplimentară o reprezintă natura acestor lucruri pe care încercăm să le transmitem copiilor noștri: pentru o minte fragedă, ele pot părea prea abstracte, prea desprinse de pământul pe care pășim zi de zi. În cele ce urmează ne vom concentra asupra importanței majore a cuvintelor și gândurilor noastre, în viața de zi cu zi.

Cum să-i învățăm pe copiii noștri să con­știentizeze cât de importante sunt cuvintele pe care le rostim, ce putere pot avea ele pentru omul căruia i le adresăm? Pentru ca lecția noastră să fie expresivă avem nevoie de un vas cu apă și de o solniță sau farfurie de mici dimensiuni, cu sare. Ideea pe care încercăm să o sugerăm copiilor este aceea că, odată rostite, cuvintele nu mai pot fi retrase. Le-am proiectat în lume, nu le mai putem controla. Ele au o viață proprie și vor avea un efect benefic sau malefic, după natura lor: dacă sunt cuvinte bune, vor aduce în suflete bucurie, mulțumire, poate chiar fericire, iar dacă, dimpotrivă, sunt cuvinte rele, vor produce tristețe, insa­tis­facție, nefericire.

Copiilor le vom spune că fiecare ustensilă și element simbolizează ceva: solnița sau mica farfurie suntem noi înșine; sarea reprezintă cuvintele pe care le rostim, iar vasul cu apă o simbolizează pe acea persoană căreia i le adresăm. Presărăm în apă sare. În timp ce facem aceste gesturi, le spunem copiilor: „Iată cum cuvintele s-au dizolvat în acel om, dacă el este de acord cu ele, le acceptă”. Pentru ca demonstrația să fie și mai grăitoare, le putem povesti copiilor o situație din viața noastră în care am folosit greșit cuvintele față de un anumit om. Chiar în momentele în care presărăm sarea în apă le putem spune: „I-am spus că este un prost, un incapabil, un nerecunoscător și un mincinos și că face degeaba umbră pământului. Dar cuvintele acestea le-am rostit la mânie. Când mi-am venit în fire, mi-am dat seama că, cel puțin cu o parte din ele, nu mai eram de acord. Cam sărisem calul, îi spusesem mai mult decât aș fi fost îndreptățit să o spun, chiar dacă prin comportamentul său acel om mă jignise. Aș fi vrut să îmi culeg înapoi cuvintele, dar era prea târziu. Priviți în vasul acesta cu apă: ați putea voi să adunați grăunțele de sare și să le puneți înapoi în solniță? Nicidecum. La fel se întâmplă cu acele cuvinte pe care i le-am spus: nu le mai pot lua înapoi. Singurul lucru care îmi mai stă în putere să-l fac este să regret faptul că i-am adresat cuvinte atât de grele și de nedrepte”.

Seara, îngenun­cheați înaintea icoanelor, putem rememora modul în care ne-am petrecut ziua, putem vedea unde, față de cine și cum am greșit și îl putem ruga pe Bunul Dumnezeu să ne ierte. Ca și noi să primim atât de valoroasa iertare pentru micile și marile noastre căderi și scăderi de peste zi: „... și ne iartă nouă greșalele noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri”. Dar, pe termen lung, mai putem face un lucru extrem de prețios: să gândim mai mult înainte de a vorbi. Aparent, este un exercițiu facil. În fapt, a devenit o deprindere pe care ne-o însușim greu. Societatea noastră, dominată de mediile virtuale, suferă diverse influențe din partea acestora, una dintre cele mai evidente fiind aceasta: ne-am obișnuit să reac­țio­năm și abia apoi să gândim. Dăm like la diverse articole sau postări de pe platformele de socializare, fără să privim prea bine imaginile, fără să citim textele, fără să înțelegem, de multe ori, sensul acelor postări.

Experiențe de viață filtrate prin gânduri

Există o realitate mai profundă decât aceea pe care o cristalizează rețeaua cuvintelor, propozițiilor, frazelor, și care stă la originea ei: gândul. Gândul este rădăcina oricărei fapte. Prin gânduri putem aduce fericire sau suferință în viețile semenilor noștri. Este o situație existențială pe care o înțelegem mult mai ușor decât împrejurarea în care noi înșine ne provocăm starea de disconfort sau de suferință prin gândurile pe care le urzim. În viața noastră de zi cu zi experimentăm următorul scenariu: suntem actorii unei întâmplări care ne provoacă suferință sau nefericire. Ne este extrem de dificil să conștientizăm, în acele momente, ce se interpune între experiență și nefericire: gândurile noastre. Gândind într-un anumit fel despre ceea ce ni s-a întâmplat, ne provocăm singuri starea de nefericire. Alte persoane care trec prin aceeași experiență nu ajung, în mod automat, să se simtă nemulțumiți sau nefericiți.

Cum îi putem ajuta pe copiii noștri să înțeleagă acest adevăr esențial pentru o viață armonioasă: că pentru a avea o stare psihologică bună trebuie să întreții în mintea ta gânduri bune? Mai întâi vom lua trei cutii (pot fi și cutii care provin de la duzinile de chibrituri) și vom scrie astfel: pe prima - „experiență”, pe a doua - „gândurile mele”, pe a treia - „nefericire”. Le vom aranja fix în aceas­tă ordine. Le vom da micu­ților instrumente de scris (creioane, pixuri sau stilouri). Apoi îi vom ruga să se gândească la o întâmplare sau experiență neplăcută prin care au fost nevoiți să treacă. După un timp de gândire, îi vom ruga să o scrie pe o bucățică de hârtie. Experiențele mai puțin plăcute sunt foarte variate: „Prietenul meu m-a rănit”; „Mama mi-a interzis să ies afară, la joacă”; „Examenul de admitere care se apropie mă face anxios”, „Astăzi toate mi-au mers de-a-ndoaselea”. Odată scrise pe hârtie, îi invităm pe copii să își depună nemulțumirile în cutia pe care scrie „experiență”. Apoi le vom atrage atenția că între cutia „experiență” și cea pe care scrie „nefericire” mai există una: „gândurile mele”. Cu alte cuvinte, vrem să le arătăm că nu expe­riența respectivă le produce o stare de nemulțumire, de disconfort sau de nefericire, ci gândurile pe care le avem despre acea experiență. Altcineva, trăind aceleași evenimente, nu va deveni nefericit. Dar am putea gândi diferit, pozitiv despre ceva care la prima vedere ne pare toxic, negativ? Da. Pornind de la exemplele oferite mai sus, mă pot gândi că prietenul care m-a rănit nu crede cu adevărat ceea ce a spus despre mine, ci că a avut o zi proastă. La fel, mă pot gândi că, interzicându-mi să ies afară, mama mi-a oferit șansa să îmi folosesc mai bine timpul: pot citi o carte interesantă, pot viziona un film despre care discută aprins amicii mei. Cât despre examenul care-mi provoacă anxietate, pot gândi că cel mai important lucru este să fac tot ceea ce depinde de mine ca să-l trec cu brio. Nu pot controla toate elementele care intră în joc la un examen: dificultatea probelor, gradul de obiectivitate al examinatorilor, inspirația de moment. Dar mă pot pregăti pentru acest obstacol existențial în așa fel încât propria conștiință să îmi confirme: „Acum ești pregătit pentru examen”. Gândind altfel despre experiențele noastre, vom diminua partea de nefericire din viața noastră, la care, fără să conștientizăm, suntem coautori.

Dacă cei mici vor înțelege această înlănțuire, „experiență” - „gândurile mele” - „nefericire”, și ce pondere importantă au gândurile noastre pentru starea de bine sau, dimpotrivă, de nefericire care ne locuiește, lăuntric, vor câștiga o armă eficientă pe care o pot îndrepta oricând spre situațiile de viață care amenință să-i transforme în ființe nefericite. Vor fi împăcați cu propria ființă, cu ei înșiși. Al doilea secret, pentru o personalitate umană armonioasă, este să fii echilibrat în raport cu semenii tăi. Cei mici și noi, cei mari, vom satisface acest deziderat fiind mai atenți la cuvintele pe care le lansăm în lume. Să gândim mai mult și să vorbim mai puțin, dar cu mai mult sens.