Tinerețea matură este denumită simbolic „vara vieții”. Scriitoarea Clarissa Pinkola Estes aseamănă sufletul omului cu o grădină: „Tot ce i se poate întâmpla unei grădini poate să i se întâmple și sufletului, psihicului: prea multă apă sau prea puțină, paraziți, furtuni, caniculă, inundații, invazii, miracole, moarte, renaștere, vindecare, înflorire, abundență, frumusețe”.
Aceeaşi autoare continuă: „În grădină, învățăm să lăsăm gândurile, ideile, preferințele, dorințele și chiar iubirile să trăiască și să moară. Plantăm, smulgem, îngropăm, uscăm semințe, semănăm, udăm, îngrijim plantele, adunăm recolta. Grădina este un exercițiu de meditație. În grădină putem vedea când e vremea roadelor și când e vremea reîntoarcerii în pământ. În grădină ne mișcăm, urmând ritmurile marii naturi sălbatice, nu luptându-ne cu ea”.
Aici, în spațiul vieții, în grădina existenței, se „coc” în permanență lucruri în noi, se ofilesc şi cresc altele. Compar sufletul omului cu un adânc pe care nu-l poți pătrunde sau desluși, mișcările subtile din suflet, gândurile cele mai intime și mai profunde pe care adesea nu le cunoaștem. Sunt oameni care rămân surzi zeci de ani la glasul iubirii, până într-o zi când inima lor se deschide și este transformată ireversibil.
Ce știi tu despre mișcările sufletului unui om, care îi declanșează schimbarea? Ce știi tu despre cum versul unei melodii sau vizualizarea unei imagini îl poate aduce pe un om în punctul schimbării radicale, chiar şi când nici el nu mai credea în schimbare? Ce știi tu despre gândurile cele mai intime ale unui om, intențiile pe care nu are curajul, poate, să le arate, dar cumva își găsesc o cale de a se manifesta? Ce știu eu și ce știi tu despre cum un suflet frânt poate fi restaurat de iubire, în miezul unor mecanisme pe care nu le vom desluși vreodată deplin?
Cultivarea non-judecării
Între om și Dumnezeu e un spațiu sacru, care îi privește doar pe ei, de aceea nu putem impune nimănui, de exemplu, mersul la biserică, rugăciunea sau citirea Bibliei, pentru că intrăm într-un spaţiu absolut personal. Omul Îi adresează întrebări lui Dumnezeu, iar Dumnezeu găsește metodele Lui să-i răspundă. Poate că această căutare durează ani sau zeci de ani, oricum este un spațiu în care nu ne putem comporta intruziv. Îmi amintesc discuții pe care le purtam cu tata, care își dorea să fim foarte implicați în diverse activități cu specific religios, și îi spuneam că nu poate forța întâlnirea dintre om și Dumnezeu. Există un timp și un spațiu în care Dumnezeu hotărăște să se întâlnească cu un om și nu poate influența direct mișcarea aceasta.
Şi între doi oameni care sunt într-o relație de cuplu este un spațiu, de asemenea, intim, unde nu poți intra cu sugestiile sau judecata ta. Între doi oameni există o legătură profundă, iar tu, fiind în exterior, nu poţi avea nici cea mai mică idee despre cum se petrec lucrurile în viaţa lor. Îmi amintesc o comparație din „Jurnalul fericirii” al lui Nicolae Steinhardt, în care el spunea că între om și gunoiul din casa lui e o legătură pe care tu nu o înțelegi, între om și grăsimea lui sau obiceiul lui prost e o legătură pe care tu nu o poți desluși cu instrumentele tale sau experiența de viață total diferită de a lui.
Atunci când vedem o femeie care se află într-o relație abuzivă suntem contrariați și ne întrebăm de ce rămâne acolo, când i-ar fi mai bine singură? Ei bine, relația dintre ei este personală, iar tu nu ai dreptul să intri neinvitat, pentru că nu poți înțelege în ce mod viața le servește lecții ale devenirii sau cum acest laborator al relației schimbă profund ființa lor. De aceea, recomandările sau sfaturile necerute sunt percepute deranjant, pentru că nu ai imaginea de ansamblu și nici nu o poţi avea. Tot ceea ce poți face este să fii empatic şi să asculți activ. Fiecare om este expert doar în viața lui.
Un om dependent de alcool, de exemplu, nu poate fi judecat, chiar dacă familia insistă să se lase de băut, iar el e impasibil la rugămințile lor sau fiecare promisiune de a nu mai bea e încălcată cu prima ocazie, pentru că nu se ştie cum, într-o zi, după zeci de ani, omul acela poate că se va opri. Nici nu mai contează de ce a început să bea, poate repulsia față de sine, dorința unui nou început, cert este că a reuşit să se oprească, să se schimbe, şi nu neapărat pentru că a insistat cineva, ci în sinea lui şi-a dorit să fie alt om şi s-a întâmplat.
Ceea ce vreau să accentuez este faptul că, deseori, schimbarea se declanşează în moduri nebănuite, dincolo de puterea noastră de înţelegere. Scriitoarea Elif Shafak spune: „Nu e niciodată prea târziu să te întrebi: sunt pregătit să schimb viața pe care o trăiesc? Sunt pregătit să mă schimb pe dinăuntru? Dacă fie și o singură zi din viața ta e aidoma celei dinainte, este fără îndoială păcat. În fiecare clipă și cu fiecare nouă suflare, trebuie să te simți reînnoit iar și iar. Există o singură cale de-a renaște la o viață nouă: să mori înainte de moarte”.
Iubire, nu intruziune
Nevoia de limite, de granițe este una dintre necesităţile principale ale omului. Auzim tot mai des vorbindu-se despre spațiul personal și nevoia de a-l avea, de aceea este bine să fim atenţi atât la limitele noastre, dar şi la ale celorlalţi. Setează-ți în comportament discreția, nu fi intruziv cu spațiul personal al celuilalt, nu deveni o prezență de evitat.
Dacă cineva dorește să se apropie de tine și să-ți împărtășească ceva, o va face din proprie inițiativă. Dacă dorește sfatul tău, îl va cere. Important este să ai o atitudine de non-judecată, deschisă, să ai grijă de „grădina” inimii tale, în primul rând, nu de a altora.
Una dintre concluziile la care am ajuns lucrând cu oamenii este că omul care are grijă în adevăratul sens de propria viață și de relațiile lui, de corpul, mintea, sufletul, casa lui nu are timpul fizic să se ocupe de faptele sau motivațiile altora. În momentul în care ochiul tău este peste gardul vecinului, cu blamare sau judecată, „buruienile” încep să crească în „grădina” ta. Și poate că, în final, vei realiza cât de important este să cultivi iubirea în sufletul tău. Acest sentiment face din viață o sărbătoare, emoția aceasta va fi vizibilă pe chipul tău, în zâmbet, în fapte şi atitudine. Mediul din jurul tău te va reflecta aşa cum eşti, pentru că ceea se întâmplă în imediata ta apropiere este imaginea sufletului tău.
