Niveluri ale analizei psihologice

Atunci când vorbim de domeniul vast al psihologiei, o mul­țime de amatori au pretenția că știu care sunt cauzele dizabilitățiilor psihice, fără a avea o justificare coerentă și acceptată de spe­cia­liștii din domeniu, sau mai rău, consideră că pot vindeca, trata sau ameliora boala psihică prin metode cel puțin dubioase.

De aceea, este necesară prezentarea cu transparență a nivelurilor de analiză psihologică, astfel încât oamenii să aibă câteva repere în legătură cu actul psihologic pentru a nu fi expuși în totalitate impostorilor.

Primul nivel de analiză psihologică este cel subiectiv și se referă la cum se simte subiectul analizei. Simte tristețe, regret, fericire, deprimare, anxietate, toate aceste componente sunt importante, pentru că același eveniment poate fi resimțit diferit de către fiecare persoană, din punctul de vedere al intensității, duratei și amplitudinii.

Al doilea nivel de analiză psihologică este cel cognitiv, iar aici focusul este pe prelucrările informaționale la nivelul gândurilor. Ce cred despre ceea ce mi s-a întâmplat, cum interpretez evenimentele din mintea mea și faptele celorlalți, care sunt convingerile despre lume, viață și relații și cum mă raportez la ele sunt doar câteva dintre componentele analizate la nivel cognitiv.

Al treilea nivel de analiză psihologică este cel comportamental. Orice reacție și comportament prezentăm, la un moment dat, poate fi descris, măsurat și analizat. Orice dizabilitate psihică vine cu o serie de comportamente specifice, iar analiza lor este utilă în diagnosticare și intervenție.

Al patrulea nivel de analiză psihologică se referă la componenta psihobiologică a reacțiilor și comportamentelor noastre. Există corespondente biologice (neurochimice, neuroanatomice, indicatori fiziologici) pentru comportamentele noastre, iar senzațiile resimțite la nivelul corpului sunt indicii care pot fi măsurate și care oferă date despre manifestarea bolii, eficiența sau ineficiența unui tratament și direcțiile de urmat.

Boala psihică produce modificări cauzatoare de distres și / sau dizabilitate generate de mecanisme psihologice și / sau biologice, fapt pentru care este important de stabilit care sunt simptomele și semnele bolii și dacă taboul clinic este predominant biologic sau psiho­logic.

Cum știm că un comportament sau o stare este normală sau anormală?

O analizăm din punct de vedere funcțional, adică emoția pe care o resimt produce comportamente benefice mie și relațiilor mele? Dacă simt bucurie atunci când joc jocuri de noroc bucuria mea este o emoție funcțională sau nu? Nu este o emoție funcțională, în mod cert.

Apoi intervine modelul cultural ideal în analiza unui comportament. Pentru o cultură moartea este o bucurie, pentru alta moartea este o tragedie. Modelul cultural ne spune că este neacceptat social să râzi sau să dansezi la o înmormântare care are loc într-o cultură ce privește moartea ca o tra­gedie.

Norma statistică are și ea un cuvânt de spus în ce privește analiza unui comportament. Majoritatea oamenilor simt tristețe copleșitoare atunci când pierd pe cineva drag, aceasta înseamnă că e normal ca o perioadă de timp după ce ai pierdut pe cineva să te simți trist, fără să fii diagnosticat cu depresie, ci doar traversezi o etapă firească, pe care o numim doliu.

După efectuarea acestei analize detaliate și identificare a problemei, urmează diagnosticul și evaluarea clinică, conceptualizarea clinică (de ce a apărut problema), intervenția psihologică și rolul major pe care relația clinică sau psihoterapeutică îl joacă în tratarea și ameliorarea dizabilității.