Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Psihologie Războiul din sufletul nostru

Războiul din sufletul nostru

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Psihologie
Un articol de: Alina A. Rotaru - 31 Mar, 2022

În ultimele săptămâni, am devenit familia­rizați cu un cuvânt pe care obișnuiam să-l auzim doar în lecțiile de istorie sau în conversațiile cu bunicii noștri - război. Am ales să iau acest cuvânt ca pe o metaforă a vieții, a experiențelor diverse prin care trecem, prin urmare voi descrie ce înseamnă războiul cognitiv şi cel emoţional. 

Gândirea emoțională, etichetarea, „citirea” viitorului, „citirea” minții, blamarea, comparațiile incorecte, gândirea în alb și negru, filtrele negative, orientarea spre regret, suprageneralizarea („niciodată”, „întotdeauna”, „toți oamenii”, „nimeni”), scenariile catastrofale, folosirea excesivă a cuvântului „trebuie”, respingerea evidențelor, toate aceste obiceiuri nocive de gândire înseamnă un război cognitiv care ne aruncă în comportamente și emoții disfuncționale.

A considera că viața „trebuie” să fie corectă, ușoară, dreaptă cu tine, îţi poate provoca multă suferință. Viața înseamnă, printre altele, experiențe pozitive și negative, fiecare dintre ele venind cu o lecție, un mesaj. Fiecare dintre ele te învață să fii mai bun, să-ți dezvolți caracterul și să te cunoști.

Nu putem scoate suferința din viață. Pe de altă parte, suferința este cel mai dur și necesar profesor pentru noi. Nu este realist să avem pretenția ca viața să fie corectă pentru simplul fapt că ne-am născut, să zicem, într-o ţară unde avem acces la educație, că suntem poate mai bogați și privilegiați decât cel puţin o treime din locuitorii planetei. Unde ar fi corectitudinea în această ecuație?

Disputarea rațională este una dintre soluţiile slăbirii sau evitării războiului cognitiv. Să ne oprim pentru câteva secunde și să ne întrebăm dacă ceea ce gândim are dovezi în realitate, poate fi verificat empiric și rațional sau privim lumea printr-o lentilă profund personală, marcată de rănile interioare și durerile pe care le avem. A conștientiza și renunța la obiceiurile nocive de gândire, pe care le-am tatonat ani buni, înseamnă a dobândi sănătate comportamentală și emoțională.

Distorsiuni emoționale

Panică, anxietate, deprimare, deconectare de propriul corp, furie, lipsă de speranță, emoțiile noastre ne transmit cu claritate mesaje ale creierului: ceva necesită schimbare în modul de abordare a vieții și relațiilor, dar prima dată este necesar să vorbim despre cauze. Războiul din sufletul nostru nu poate fi oprit prin tratate de pace sau convenții exterioare, ci prin atenția și prezența unui om care iubește și acceptă necondiționat sau prin întoarcerea către noi, cu intenția de a ne oferi iubirea și grija de care avem nevoie.

Războiul interior poate fi oprit de părinți. Ei sunt, în mod categoric, cei mai eficienți diplomați atunci când își acceptă copilul, indiferent de notele din carnet sau de curățenia din cameră, când investesc în copil mai mult decât în locul de muncă, când în loc să schimbe telefonul adolescentului, schimbă cu el impresii, păreri sau opinii despre viață și planurile de viitor. Războiul dospește în interiorul adolescentului când părinții sunt prea ocupați cu treburi de oameni mari, prea obosiți și tracasați.

Războaiele tăcute înghit copii neglijați, abuzați emoţional, intelectual... Acestea se hrănesc în adâncuri cu judecată, critică, condamnare, își trag seva din rănile vechi, despre care nu ai curajul să vorbești. Se mai hrănesc cu frici și complexe ascunse în tenebrele ființei. Părinții semnează armistițiu când dezlipesc etichetele de pe copilul lor, când îl îmbrățișează și îi spun că îl iubesc, dincolo de muzica din căști, hainele ciudate pe care alege să le poarte etc.

Războaiele de orice tip nu sunt încheiate la cabinetul psihologului, ci în drumeție pe munte cu copilul, la teatru, la concert, la film, le finalizați împreună acolo, pentru că doar împreună se pot încheia. Războiul interior este oprit de profesorii care își observă elevii dincolo de lecția predată, profesori care au curajul să se umanizeze, să vadă dincolo de dependența de narcotice, alcool, să vadă potențialul și vocația din fiecare elev, să vadă valoare acolo unde ceilalți aruncă cu piatra.

Războaiele se alimentează în spatele ușilor închise, cu răspunsuri monosilabice, cu disperarea din ochi neobservată de nimeni. De fiecare dată când întorc spatele unui om care are nevoie de ajutor, hrănesc războiul indiferenței. De fiecare dată când tratez cu sarcasm și răutate un semen, hrănesc războiul intimidării în el. Războaiele se ucid tratând cauza, nu efectul. Războaiele se ucid iubind.

Lupta împotriva propriului ego

Adresează-ți câteva întrebări simple: Cât de aprig ești la judecata celorlalți? Cât de des te gândești la binele aproapelui? Faci milostenie? Te implici în acțiuni civice? Ești corect cu cei din jur? Spui adevărul?

A renunța la ego înseamnă să valorizezi nevoile și binele celuilalt, să îți pese în mod real de el, să te concentrezi pe ce poți face pentru a-i îmbunătăți viața. Egoismul e un cancer al sufletului care ne sabotează viața și relațiile, ne însingurează. Când te deschizi și oferi, există riscul să fii dezamăgit, dar beneficiile, vulnerabilitatea, iubirea și bucuria sunt mult mai mari decât orice cost pe care ți-l vei asuma.

Fiecare dintre noi avem o umbră în interiorul nostru, o parte pe care dorim să o ascundem. Vrem lumina, calitățile, avantajele, dar asumarea înseamnă să fim conștienţi că fiecare calitate are şi reversul medaliei, un defect. Prin urmare, nu ești mai rău decât ceilalți; nu ești mai puțin motivat decât alții; nu ești mai „ghinionist”. Acceptă-ți greșelile, căci fac parte din natura umană!

Vorbește despre ce te doare

Valoarea incomensurabilă a conversației face minuni în relația cu copilul și partenerul, minuni în relația cu cei din jur: stai de vorbă cu cei din casa ta, ia-ți timp să-i asculți, să-i observi, să-i înțelegi. Fiecare dintre noi se află într-o perioadă a căutării unei identități și a unui sens în viață. Pentru fiecare dintre noi este dificilă viața într-un fel sau altul, provocările sunt pe măsură, iar resursele le construim pe măsură ce avem experiențe. Dialogul ne conectează sufletele. Dialogul ne oferă sentimentul că nu suntem singuri, avem o lume întreagă de împărtășit și explorat: împărtășiți emoții și idei, râdeți împreună, testați expe­riențe!

Exploratorul englez din secolul al XVI-lea, Sir Francis Drake, spunea: „Tulbură-ne, Doamne, când suntem prea mulțumiți cu noi înșine, când ni se împlinesc visurile, fiindcă am visat prea mărunt, când am ajuns la destinație, fiindcă am vâslit prea aproape de țărm. Tulbură-ne, Doamne, când, sătui de lucrurile pe care le avem, ne-am pierdut foamea de Pâinea Vieții, când, îndrăgostiți de viață, am încetat să mai visăm la veșnicie, când, în strădania de a zidi un pământ nou, am uitat cerul. Tulbură-ne, Doamne, ca să îndrăznim mai strașnic, să ne-avântăm în mările învolburate, în larg, unde furtunile ne vor învăța despre stăpânirea Ta și unde, fără țărmuri la orizont, vom vedea stelele. Îți cerem să împingi zarea nădejdilor noastre și mai departe (…)”.