Reziliența, capacitatea de a face față adversităților vieții

Recent intrat în vocabularul românilor, termenul reziliență, din domeniile psihologiei și asistenței sociale, se referă la capacitatea unei persoane de a trece cu bine prin adver­sități, prin transformarea eșecurilor în oportunități şi gestionarea sănătoasă a emoțiilor, neluând personal evenimentele negative, neextinzând o problemă la toate sectoarele vieții sale și, mai ales, necrezând în starea de permanență a vicisitudinilor. În general, adulții învață reziliența trecând prin experiențele vieții, însă adolescenții și tinerii, aflați în situații vulnerabile, au, adesea, nevoie de suport de specialitate pentru a învăța să fie rezilienți.

 La bază termen tehnic din fizica materialelor, cuvântul rezilienţă a fost adaptat în domeniile psihologiei și asistenței sociale, fiind definit, „din perspectiva dezvoltării, ca un proces holistic inerent ființelor umane, care arată capacitatea unei persoane de a trece cu bine peste situații de adversitate, ce afectează ori pun în pericol dezvoltarea bio-psiho-socială, de a trăi asumat prezentul și de a proiecta pozitiv în viitor”, cum a menționat Lucian Caciamac, autorul lucrării „Reziliența în serviciile sociale”, apărută în cursul anului 2022. Așadar, reziliența nu înseamnă că o persoană nu are nici o problemă, ci că ea reușește să facă față „greutăților” vieții într-un mod constructiv, transformând adversitățile și eșecurile în oportunități, gestionând emoțiile în mod sănătos.

Reziliența se manifestă variat şi diferit la persoane, căci fiecare are limite diferite, își reglează emoțiile în alt mod și caută soluții corespunzătoare pentru specificul său. Cercetarea calitativă „Reziliența și competențe sociale”, realizată de Centrul de Formare și Evaluare în Asistență Socială (CFCECAS) a analizat resorturile care au susținut dezvoltarea rezilienței unor adolescenți și tineri beneficiari ai diferitelor tipuri de servicii sociale, pentru perioade variabile de timp din viața lor. Întrebat cum ar defini reziliența, Iulian (un adolescent de 17 ani) a răspuns: „Viaţa-i plină de încercări. Dacă nu ştii să treci prin ele sau măcar să ştii să te ţii pe linia de plutire, cazi rău de tot. Oricum, eu nu sunt supărat pe tot ce mi s-a întâmplat sau o să mi se întâmple, deoarece Dumnezeu are un plan pentru mine. Şi ceea ce face acum, face în aşa fel încât eu să mă călesc pentru viitor. Peste fiecare groapă pe care mi-o aduce în faţă, nu sar peste ea, nu o ocolesc, ci trec prin ea. Trec, cad, apoi mă ridic şi, într-un final, ajung mai sus”. La 25 de ani, Oana definește diferit reziliența, pentru că preocupările și valorile ei sunt altele la această vârstă: „Trebuie sa te distrezi și să faci ce îți place, să te simți fericit tu cu tine însuți, la interior și nu doar la exterior. Să simți că îți zâmbește și sufletul, nu doar fața și ochii“.

Învățarea rezilienței

Persoanele adulte învață treptat, din propria experiență sau din înțelepciunea vârstnicilor, cum să treacă mai bine prin încercările vieții, dar pentru adolescenți și tineri a învăța să fie rezilienți este, uneori, o adevărată provocare, care-i poate urmări pentru întreaga viață. În ultimele decenii, în societatea românească s-au dezvoltat servicii de suport psihologic și social pentru adolescenții și tinerii aflați în situații vulnerabile, care-i învață să devină rezilienți în fața vicisitudinilor vieții.

Specialiștii în asistența socială au identificat două tipuri de reziliență: reziliența relațională și reziliența asistată. Reziliența relațională se referă la relații semnificative, funcționale și sigure cu persoanele în care subiectul are încredere, în cadrul cărora se simte protejat și valorizat. „Copiii pot avea relații semnificative cu persoane din familia biologică ori din familia extinsă, cu persoane care au roluri profesionale și lucrează în diferite sisteme (sistemul de protecție, sistemul educațional, sistemul medical) și cu persoane care fac parte din rețele sociale ori profesionale (prieteni, colegi etc.). Reziliența relațională se referă la relație ca spațiu sau context perceput ca fiind sigur și care oferă suportul necesar depășirii adversi­tăților”, a precizat Lucian Caciamac. Mediul familial și al anturajului în care adolescenții își desfășoară activitățile și își petrec timpul liber este decisiv pentru formarea unei persona­lități sănătoase și armonioase, de aceea învăța­rea rezilienței în relațiile apropiate este fundamentală pentru ei.

Termenul „reziliență asistată” a fost folosit pentru a caracteriza construirea sau întărirea rezilienței, beneficiind de acompaniamentul profesioniștilor din domeniul sănătății mentale, în cazul persoanelor care trec prin traumă sau întâmpină o adversitate cronică. Psihologii sau asistenții sociali nu fac decât să secondeze, să însoțească subiectul în acest proces, susținându-l să depășească situația dificilă din viața lui. „De asemenea, este important de subliniat că subiectul este acela care rămâne la «comandă», după cum subliniază specialiștii, și mă refer aici la Tratatul de reziliență asistată, coordonat de Șerban Ionescu. Reziliența asistată, din perspectiva cercetărilor realizate, se referă  la un proces de dezvoltare a rezilienței, într-un anumit context profesional din serviciile sociale, care are ca scop dezvoltarea capacității copiilor și adolescenților de a face față adversităților, care apar în anumite momente ale vieții lor. Când vorbim despre adversități, ne referim la evenimente, situații, interacțiuni sau relații care pun în pericol ori produc o vătămare la nivel personal: fizic, mental, emoțional și social”, a completat Lucian Caciamac.

Studiile de specialitate arată că reziliența poate fi dezvoltată prin: conștientizarea propriilor trăiri, emoții și reacții; gestionarea armonioasă a emoțiilor în toate aspectele vieții; învățarea continuă care oferă perspective și soluții noi; gândirea flexibilă ce permite adaptarea mai ușoară la situații noi; precum și o bună gestionare a priorităților și a timpului care scade stresul, determinând emoții sănătoase. Unii adolescenți și tineri pot învăța aceste aspecte importante în familiile lor, iar alții care nu beneficiază de suport familial pot fi ajutați să dobândească reziliență prin suport de specialitate din partea unui psiholog sau asistent social. Adrian (19 ani), care a beneficiat de suport pentru dezvoltarea rezilienței, are ca motto: „Cazi de șapte ori și te ridici de opt”. El mai crede că: „Dacă stai să îţi plângi de milă, nu faci nimic. M-a ajutat atitudinea pozitivă. Plângi, urli, dar mergi mai departe! Simţul umorului și abilitatea de comunicare sunt foarte importante, poate cele mai importante”.

„Cazi de șapte ori și te ridici de opt“

Reziliența are o importanță deosebită în viața de zi cu zi, dar mai ales în gestionarea situațiilor stresante, care necesită o mare capacitate de adaptare la relații și circumstanțe noi, care nu sunt sub controlul direct al subiectului. De regulă, persoanele reziliente dezvoltă relații sănătoase în plan familial, profesional și social. Acestea reușesc să-și atingă obiectivele pe care și le-au propus, depășind cu ușurință limitele și adversitățile din viața lor.

Studiind trăsăturile unei persoane reziliente, psihologul american Martin E.P. Seligman, în  lucrarea „Optimismul se învaţă. Ştiinţa controlului personal”, a concluzionat că aceasta nu ia personal evenimentele negative din viața sa, nu extinde o problemă la toate sectoarele vieții sale și, mai ales, nu crede în starea de permanență  a adversităților. La persoanele reziliente, aceste aspecte se manifestă în mod automat, iar oamenii care nu posedă aceste abilități le pot dezvolta ca strategii de adaptare şi reziliență. „Fiecare îşi alege drumul. Dacă tu chiar vrei să faci ceva cu viaţa ta, învaţă! Chiar dacă ai crescut în condiţii dificile, măcar fă ceva pentru a nu mai fi aşa”, a concluzionat Viorel (18 ani), care a beneficiat de servicii asistate de reziliență.