Rezilienţă, comunicare, înţelepciune 

Vă vine să credeți sau nu, am intrat în ultima lună a anului. Unde au zburat zilele, lunile, anotimpurile? Când stau de vorbă cu oameni în vârstă, aceștia accentuează cât de repede a trecut viața, „ca un vis”, și mereu cred că e o figură de stil… până când mă uit la ultimii ani ai vieții mele și realizez că exact așa au trecut, ca un vis, pe alocuri frumos, pe alocuri monoton, pe alocuri greu.

„Tempora mutantur, et nos mutamur in illis”, spune un cunoscut proverb latin, „timpurile se schimbă și noi ne schimbăm cu ele”. Mai multe fire albe pe cap, o schimbare a vârstei, maturizare, reali­zări, bucurii și tristeți care-și pun amprenta pe noi.

Decembrie este o lună a analizei și intro­­­s­pec­­­ției - cum a fost acest an pentru noi, ce ne-a luat, ce ne-a învățat, ce lasă în urma lui. Încep eu. Primăvara calendaristică a însemnat și renașterea mea, cu emoții pozitive și iubire, dar și durerea și incertitudinea unui diagnostic de cancer pentru sora mea, care ne-a făcut să ne mobilizăm toate resursele psihologice să-i fim alături, să traversăm cu bine această perioadă grea, ca recent să aflăm că vorbim de o recidivă și urmează să intrăm în noul an cu alte provocări. A fost anul care m-a întins la maxim, din punct de vedere emoțional, mi-a arătat că sunt puternică, dar viața e fragilă. Iubirea este adevărata forță, dar atât de fragilă și dependentă de investiție, întăriri pozitive, comunicare și iar comunicare.

Am descoperit, cumva, reversul de umbră a tot ceea ce este bun și luminos. Lumina și întunericul sunt inseparabile, la fel ca binele și răul, fericirea și tristețea, plăcerea și durerea. Viața este ceea ce este, iar acceptarea și compa­siunea, așa cum arată multe studii, reprezintă atitudini care, educate și exersate constant, ne pot face tranziția prin existență mai lină. Cuvântul anului 2022 a fost „rezilien­ță”, iar această abilitate este extrem de necesară în toate contextele grele ale vieții, alături de flexibilitate și grijă față de sine. 

Anul acesta a fost singurul în care nu mi-am propus nici o rezoluție, doar să continui lucrurile bune începute în anul anterior și să las la o parte tot ce e rău. Am reușit să fac aceasta parțial. Am avut și reușite, și înfrângeri, și bucurii, și tristeți, o viață completă și complexă, aș zice. Nu mai aștept o viață simplă sau ușoară. Elif Shafak scria: „Durerea e o rân­du­nică. Într-o zi te trezești și crezi că a dispărut, însă doar a migrat în altă parte să-și încăl­zeas­că penele. Mai devreme sau mai târziu se întoarce și ți se cuibărește din nou în suflet”.

Cred că o paradigmă a educației mai sănă­toa­să ar fi una care ne pregătește pentru pierdere, durere, moarte, suferință și greu, deși e inacceptabil acest fapt într-o cultură în care valoarea supremă este plăcerea, iar slo­ganul „trăiește clipa” ne ghidează încă din a­dolescență. Cultivarea rezilienței înseamnă pregătirea pentru adversitate, iar o întrebare pe care un om înțelept și-o pune este următoarea: Ce fac când necazul vine peste mine? Aici nu e un „dacă”, pentru că e doar o chestiune de timp până când viața vrea să-și ia tributul de durere din partea noastră. Și uite un lucru pe care ­
l-am învățat visceral, pe propria piele: atunci când ai impresia că apele durerii tale te vor înghiți, cumva ele se despart în fața ta ca Marea Roșie în fața toiagului lui Moise și găsești puterea să mergi mai departe pentru o nouă zi, şi chiar dacă nu cu zâmbetul pe buze, cel puțin cu speranță în inimă.

Am trăit cu frică de moarte și pierdere o bună parte din acest an, dar în toamnă am decis că eu nu mai trăiesc cu teamă nici o secundă din viața mea. Nu mă mai întorc la frică, învăț să gândesc în abundență, să trăiesc cu mult curaj, să-mi asum riscuri. Am făcut un exercițiu simplu și mi-am luat la analizat fricile din ultimii ani: pandemia, războiul, moartea și boala imprevizi­bilă a surorii mele. Apoi mi-am dat seama că eu nu controlez nimic esențial în viață, în afară de propria-mi atitudine și propriile decizii. Mereu soluția o reprezintă întoarcerea către interior și grija față de propriile emoții. Dacă în lumea interioară este ordine, aceasta se va reflecta și în exteriorul tău: atitu­dine, postură, vorbe, relații, finanțe. Momentele în care am trăit fără frică sunt singurele clipe în care am simțit că am gustat frumusețea vieții, că sunt completă. 

Din Pildele lui Solomon

Am învățat că o bună parte din calitatea vieții noastre este dată de un organ mic, dar cu impact major: limba. Vorbele au o putere imensă, iar a ști să le mânuiești cu tact și prezență reprezintă un obiectiv de viață. Cuvintele alcătuiesc relații, iar relațiile fericite sunt motivul pentru care trăim. Cuvintele pot transforma și reda speranța, aceasta este justificarea profesiei mele, în definitiv.

Un om care are înțelepciune în vorbire, care știe când să tacă și când să vorbească, își merită greutatea în aur. Pentru că nu trăim șapte vieți și nici cinci sute de ani, nu avem foarte mult timp să învățăm prin încercare și eroare, dar uitându-ne cu ochii peste gardul vecinului ca să „furăm” meserie sau lecturând ce au scris alții, putem scurtcircuita procesul învățării.

Cititul reprezintă una dintre modalitățile în care înțeleg viața, iar a parcurge ceea ce au scris oameni mai deștepți decât mine (și mulți mai sunt!) este un exercițiu care mă învață umilința și îmi oferă instrumente practice pentru a înțelege lumea. Una dintre scrierile de care sunt îndrăgostită iremediabil o constituie Pildele lui Solomon din Biblie. De ce? Pentru că este aplicativă şi răspunde la multe dileme din viața cotidiană. În plus, aparţine celui supranumit „cel mai înțelept om care a trăit pe pământ”, regele Solomon. Am selectat câteva pasaje care vorbesc despre comunicare și înțelepciune, în acest foarte important domeniu al vieții: comu­nicarea. Recomand citirea Pildelor lui Solomon cu atenţie, să meditați asupra celor citite și să vă reîntoarceți de fiecare dată când simțiți că aveți nevoie de îndrumare sau putere de a merge mai departe.

Las aici câteva mostre de înțelepciune, care mi-au pătruns în adâncul sufletului în acest an: „Cine își păzește gura își păzește sufletul său (Pilde, cap. 13, 3); Cei nechibzuiţi la vorbă sunt ca împunsăturile de sabie, pe când limba celor înţelepţi aduce tămăduire (Pilde, cap. 12, 18); În gura celui nebun este varga mândriei lui, buzele pe cei înţelepţi îi păzesc (Pilde, cap. 14, 3); Un răspuns blând domolește mânia, iar un cuvânt aspru ațâță mânia (Pilde, cap. 15, 1); Buzele celor înțelepți răspândesc știința, dar inima celor nebuni nu (Pilde, cap. 15, 7); Cuvin­tele frumoase sunt un fagure de miere, dulceaţă pentru suflet și tămăduire pentru oase (Pilde, cap. 16, 24); În puterea limbii este viaţa şi moartea şi cei ce o iubesc mănâncă din rodul ei (Pilde, cap. 18, 21); Chiar dacă ai aur şi pietre preţioase, dar o podoabă fără seamăn sunt buzele chibzuite (Pilde, cap. 20, 15)”.

Pildele lui Solomon sunt o oază de înţelep­ciune, le-am citit de zeci de ori și mereu mă întorc la ele găsind lucruri noi, fascinante. Când le citesc îmi văd nedisimulat greșelile, domeniile unde am nevoie de schimbare și chiar dacă e incomod, sunt conștientă că reprezintă o oglindă necesară pentru dez­voltarea mea.