Să ne cunoaștem copilul prin desen

Psihiatrul Philippe Wallon considera că desenul este „un mod de comunicare al copilului care nu stăpânește încă limba”. Dacă scrisul unei persoane spune multe despre personalitatea ei, cu atât mai sugestiv este desenul, care, în fapt, este prima formă de scriere.

Desenul exprimă nevoile, do­rințele, așteptările copilului. Dintre desene, unele pot fi socotite adevărate teste de evaluare a personalității sale: arborele, omul, casa, toate fiind simboluri ale sinelui.

V. Lowenfeld a descoperit 4 stadii ale evoluției grafice. Pre­schematismul: între 4 și 5 ani, copilul începe să traseze conștient linii și forme. Fiecare copil își caută maniera proprie de a de­sena o ființă, o casă, un animal, deși, pentru cei mari, pare o mâzgăleală. Schematismul: între 6 și 7 ani, copilul simte impulsul să tragă o „linie de bază” în partea inferioară a foii și să pozi­ționeze pe ea obiectele conturate. Realismul incipient: între 9 și 11 ani, copilul dorește să deseneze ceea ce vede în realitate, după natură sau după un model. Diversificarea vizuală: între 11 și 13 ani, desenul copilului capătă trăsături personalizate, în funcție de diverșii stimuli vizuali care i-au modelat personalitatea (culori, lumină, relația afectivă cu obiectele).

Există un simbolism al culorilor. Putem extrage din desenele copilului trăsături de personalitate, în funcție de pre­ferința pe care o manifestă față de anumite culori. Roșul exprimă vitalitate, ambiție, exuberanță, dar și agresivitate și dificultatea de a se conforma regulilor. Galbenul simbolizează libertatea, energia, temperamentul extrovertit. Copilul care îl folosește des are un caracter sensibil și o nevoie imperioasă de a fi protejat de tatăl său. Verdele exprimă speranța, echilibrul, pacea lăuntrică. Poate să sugereze nevoia copilului hipersensibil, emotiv de a-și găsi echilibrul interior. Albastru este culoarea calmului, seninătății. Preferința pentru albastru arată că autorul desenului își controlează emoțiile și posedă un caracter calm. Negrul exprimă durerea, anxietatea, rigiditatea, dar și bogăția lăuntrică. Un copil care folosește cu predilecție negrul în desene își exprimă starea de tensiune sau faptul că nevoile și dorințele sale nu sunt înțelese și satisfăcute.

Unul dintre cele mai elocvente desene este așa-numitul „test al familiei”. Mai întâi părintele îl roagă pe copil să deseneze, din imaginație, o familie. Apoi îl invită să îi povestească despre ea, punându-i diverse întrebări ajutătoare: Care este cel mai simpatic sau antipatic personaj? De ce este așa? Care este cel mai fericit sau trist? Ce l-a făcut să fie fericit sau nefericit?
La final, când analizăm dese­nul, trebuie să luăm aminte la câteva aspecte importante, cum ar fi dispunerea personajelor pe foaie, prezența sau absența din de­sen a unor membri ai familiei, imaginea de ansamblu a dese­nului - cadrul.

De regulă - cum privim de la stânga la dreapta foaia -, primul personaj desenat de copil este acela pe care el îl admiră cel mai mult, îl iubește, avându-l ca model. Când copilul se desenează primul pe el însuși, aceasta denotă narcisism, dar și depen­dență și nevoia stringentă de a fi iubit. Dacă se desenează ultimul, aceas­tă alegere exprimă timiditatea sa, temperamentul introvertit, o stimă de sine scăzută sau dificultatea de a-și exterioriza sentimentele.

Când refuză să deseneze anu­miți membri ai familiei, este un semn că aceștia au probleme serioase de comunicare sau că nu îi transmit un feed-back afectiv pozitiv. Copilul nu se simte iubit și înțeles. Dacă nu se desenează pe sine în cadrul familiei, acest lucru poate să însemne că nu se simte parte din acea familie, că are o stimă de sine scăzută sau că se confruntă cu diverse probleme emoționale generate, de pildă, de gelozia pe fratele mai mic. Sau că îi este teamă de pedepsele administrate de părinți. Când copilul își reprezintă familia într-un cadru - ca la o șe­dință foto -, aceasta poate să exprime faptul că regulile de edu­cație sunt, pentru el, cons­trân­gătoare. Tainele su­fletești ale copilului, exprimate simbolic prin desen, pot fi scoase la lumină cu ajutorul întrebărilor pe care i le adresăm.

Părinții trebuie să stimuleze dorința copiilor de a desena. În acest fel, îi vor cunoaște mai bine, iar copiii vor avea prin arta dese­natului o cale ideală de eliberare a tensiunilor și frustrărilor acumulate în cursul zilei.