Să ne educăm copiii iubindu-i!

Este regretabil și dureros faptul că ne manifestăm iubirea față de copiii noștri doar când ei corespund așteptărilor. Este suficient să greșească pentru a le arăta, în mod agresiv, că iubirea noastră este una condiționată. Psihiatrul Ross Campbell afirmă că, pentru a fi eficientă, educația nu trebuie să se rezume la exercitarea controlului asupra comportamentului copilului. Acesta din urmă este o personalitate complexă, iar scopul unei bune educații este să îl ajute să își asume răspunderea pe termen lung pentru propriul comportament, păstrându-și stăpânirea de sine în situațiile problematice de viață.

De multe ori educația copiilor eșuează fiindcă în relația pă­rinte-copil părinții se limitează doar să reacționeze, amendând abaterile comportamentale. Astfel, ei nu țin seama de potențialul întregii personalități a copilului și uită că micuțul a fost creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, după cum subliniază Camp­bell. Ei transformă pedeapsa în principala cale de rela­țio­nare cu copilul. Comportamentul mânios al părintelui îl inhibă pe copil, îl determină să nu mai vorbească deschis și să se izoleze.

Secretul unei educații rodnice este ca părintele să conștientizeze și să satisfacă nevoile copilului, iar principala nevoie a copiilor este să fie iubiți. De aceea, părinții trebuie să învețe să își exteriorizeze dragostea, prin cuvinte și gesturi de afecțiune. Pentru ca cei mici să devină mai târziu ființe responsabile și să se simtă realizate, părinții trebuie să țină cont de patru dimensiuni ale procesului educativ: să le satisfacă nevoile emoționale; să îi pregătească pentru viață, formându-le deprinderile esențiale; să le asigure pro­tecția fizică și emoțională; să îi ajute să își conștientizeze și să își controleze mânia. Un copil căruia nu i se arată iubirea și prețuirea, mai târziu va fi anxios, depresiv și va avea un sentiment de inferioritate. Nu va putea, în societatea concurențială actuală, să țină ritmul cu ceilalți. Va fi labil emo­țional și nu își va putea folosi toate resursele ființei la întregul potențial. Părinții trebuie să îi asigure permanent micuțului „rezervorul emoțional”, care îl va ajuta să se dezvolte plenar.

Dar ce înseamnă să îți iubești necondiționat copilul? Doctorul Ross răspunde: înseamnă să îl iubești „indiferent care ar fi capacitățile sale, avantajele, aspectul sau trăsăturile lui de caracter”. Indiferent de orizontul nostru de așteptare în ceea ce îl privește și, mai ales, indiferent de modul în care se comportă sau reacționează, fie bine, fie rău.

Este foarte important ca acasă să creăm un mediu afectiv. Copilul e influențat în primul rând de ceea ce vede și simte. Dacă între soț și soție domnește dragostea, ajuns la maturitate copilul de ieri își va exterioriza, în mod firesc, afecțiunea.

Ne putem manifesta iubirea necondiționată pentru copiii noștri printr-un contact vizual prelungit, printr-o mângâiere, o atingere sau îmbrățișare și mai ales prin acordarea atenției. Studiile de specialitate au dovedit că, atunci când conversăm cu alte persoane, dorim ca ele să ne privească un timp cât mai îndelungat. Ne sunt simpatici oamenii capabili să păstreze un contact vizual prelungit. Adesea, copiii ne întreabă din priviri: „mami, tati, mă iubești?” Tot printr-o privire le putem răspunde: „da, te iubesc, orice ai face!” Mângâindu-l des pe copil îl facem să se simtă în siguranță. Când îi acordăm în mod constant atenția, când ne arătăm preocupați de ce simte, gândește sau face el, copilul se simte cea mai importantă ființă de pe fața pământului. Mai târziu, el va depune efort pentru a se bucura în continuare de aprecierea și atenția noastră.

A-i acorda multă atenție copilului presupune să renunțăm constant la egoismul nostru: la prioritățile noastre, la nevoile noastre de oameni maturi. Iar acest lucru nu este posibil, dacă nu vom situa pe primul plan al priorităților nevoile copilului nostru și dorința de a-l ajuta să devină o ființă armonioasă și fericită. Merită să începem chiar cu acest punct.