„Scrisoare pentru mama și tata, cu tot ce nu am curajul să le spun”

Ultimele 21 de zile din luna august le-am petrecut alături de câteva zeci de adolescenți, de-a lungul unor sesiuni de consiliere individuală și de grup, cunoscându-le durerile, frământările și dorințele. Am adunat majoritatea mesajelor tinerilor pentru părinți, pe care ei mi le-au dezvăluit, deoarece am observat că mare parte din suferința lor provine din relația cu aceştia.

Pentru o relație sănătoasă cu propriul copil, consider că este necesar ca fiecare părinte să înțeleagă câteva aspecte esențiale ale dezvoltării lui sub raport emoțional, relațional și psiho­logic, astfel încât să se stabilească o legătură de siguranță și dezvoltare armonioasă. Menționez că acest lucru este posibil dacă este priori­tizată, în primul rând, ca părinți, grija față de sine, o relație de autocu­noaștere și respect față de propria persoană și dorința sinceră de a cunoaște și înțelege propriul copil. Schimbarea este posibilă dacă există conștientizare, blândețe, răbdare, disponibilitate, timp... Deși este un drum provocator, să nu uităm faptul că relațiile reprezintă cel mai important aspect al vieții noastre, când punem în discuţie împlinirea și starea de bine.

Redau mai jos, sub forma unei scrisori către părinţi, tot ceea ce am concluzionat, alături de adolescenții cu care am lucrat. Nu știu dacă o astfel de scrisoare, fie ea sinceră și deschisă, poate produce schimbări fundamentale în relaţia părinţi-co­pii, dar avem convingerea că acolo unde întrebările există și inima este deschisă, răspunsurile încep să apară. De aceea, sperăm ca această scrisoare să fie un răspuns, o invi­ta­ție la dialog sincer și înțelegere a ceea ce suntem la acest moment al devenirii noastre.

Dragi părinţi,

Noi, copiii voștri, suntem precum o grădină în care de timpuriu s-au plantat semințe, iar acum ele încep să crească… Suntem creația a ceea ce ați plantat în noi de mici: inves­tiție emoțională, comunicare, timp petrecut împreună, disponi­bi­litate, iubire, bunătate sau intimidare, critică, agresivitate, superioritate, certuri, țipete sau pedepse. Sunteți modelele noastre, deși poate nu ați realizat aceasta.

În cele mai multe cazuri, situa­ţiile nu sunt albe sau negre, cel mai probabil este vorba de un mix de aspecte pozitive și negative, însă este necesar să le conștientizăm și să schimbăm acolo unde este nevoie.

Mamă și tată, e dificil să găsim un echilibru între dependența de voi și exprimarea propriei persona­lități, un corp în schimbare, forma­rea identității și influența grupului de prieteni. Voi o numiți rebeliune și răzvrătire, noi o numim adoles­cență.

Toată lumea se întreabă care este calea spre inima copiilor și adole­s­cenților provocatori și cum putem naviga mai ușor prin acest hățiș căruia, deseori, nu-i mai dăm de cap. Răspunsul este de o sim­pli­tate copleșitoare și se referă la comu­ni­care, mai exact la conversații vulne­rabile, în care să fim tratați de la egal la egal, conversații în care să ne lăsați să pătrundem în lumea voas­tră, astfel încât să reușim să stabilim o conexiune emoțională și încrederea de care avem atâta ne­voie.

Vorbiți despre istoria voastră de viață: vulnerabilități, greșeli, bu­cu­rii, experiențe, dezamăgiri. Abia dacă vom ști povestea de viață din spatele tuturor sfaturilor pe care ni le dați, mintea și inima noastră vor fi deschise să le primească.

Este inconfortabil să stați cu emo­țiile noastre negative de furie, dure­re, dezamăgire, tristețe, pentru că ele sunt oglinda aspectelor dificile ale relației pe care am construit-o, însă soluția nu e să spargem oglin­da, dacă nu ne place ce vedem în reflexia ei, ci să ne uităm împreună pentru a vedea ce este de schimbat și îmbunătățit.

Nu ne place să fim comparați, pentru că atunci când faceţi asta se naște în noi sentimentul că nu sun­tem suficient de buni, capabili, demni de a fi iubiți. În loc de cum a fost azi la școală și clasicul răs­puns mincinos „bine”, vrem să fim întrebați: Care a fost cel mai dificil moment al zilei? Ce ți-a plăcut azi la școală? Cum te simți? Care sunt emoţiile pe care le simți acum şi pe care ni le poţi spune?

Avem nevoie de voi, mamă și tată, pentru a crește armonios emo­țional, relațional și fizic, iar aceasta este o declarație a dependenței noas­tre de voi în cel mai real sens. Încă avem nevoie de zâmbet și încu­rajare şi întotdeauna vom avea aceas­tă nevoie. Încă avem nevoie de îmbrățișări, deși le respingem stân­gaci. Încă avem nevoie să petre­cem timp cu voi.

Provocările pe care le traversăm sunt mai mari decât bănuiți și se referă la presiunea de a nu deza­măgi, așteptările ridicate de la cei din jur, bullying, comparația cu modelele perfecte de pe platformele de socializare și divertisment, te­meri felurite, tristețea, care simțim uneori că ne copleșeşte.

Mamă, tată, am trei nevoi psiho­lo­gice fundamentale: nevoia de conec­tare, nevoia de competență și nevoia de autonomie. Nevoia de co­nec­tare se exprimă prin dorința de a fi văzut, valorizat, acceptat în fie­care moment al vieții mele, indepen­dent de comportamentul pe care îl am. Uneori comportamentele pro­ble­matice sunt doar expresia nevoii de a fi băgat în seamă, însă sunteți prea prinși în activitatea de zi cu zi și ocupați cu logistica vieții, astfel încât să vedeți că prin atitudinea noastră strigăm pentru a fi văzuți, mângâiați, ascultați, strigăm pen­tru că vrem conectare. Nevoia de com­petență se manifestă prin adre­sarea de întrebări încă de la cele mai fragede vârste, curiozitate și do­rința de nou. Vrem să explorăm lumea, să o cunoaștem, să tragem concluziile necesare formării unei stime de sine sănătoase: „Eu știu, eu pot, eu încerc”. Nevoia de au­to­no­mie se exprimă prin dorința de a lua decizii, a face alegeri, în limi­tele vârstei mele și, desigur, cu mă­su­rile de siguranță care se impun. A respecta și facilita această nevoie vă garantează cheia cooperării cu noi.

Sufletul fiecărui copil și adoles­cent strigă: Vreau să fiu văzut, observat, înțeles, acceptat, iubit! Lăsați-mă să experimentez deza­mă­girea! Lăsați-mă să greșesc! Lăsați-mă să-mi exprim liber opțiu­nile, fără teama că voi fi judecat! Fiți primii mei susținători înfocați! Aveți încredere în visurile mele! Spu­ne­ți-mi că sunteți acolo pentru mine, în bucurie şi în tristețe sau dezamăgire! Conștient sau nu, în­treaga viață vom căuta aprobarea voastră.

Gânduri şi emoţii

Redau întocmai câteva dintre gândurile și emoțiile transmise din toată inima de către adoles­cenți părinților lor şi care se regă­sesc, într-o măsură mai mică sau mai mare, în sufletul fiecărui copil:

„Mamă, tată, vă rog să vorbiți mai încet. Știu că ați trecut prin multe și v-a fost greu, dar mul­țu­mesc pentru tot. Dragă mamă, să nu te sperie distanțarea mea, te rog nu mă sufoca cu grija ta și ai în­cre­dere în mine. Te rog, dă-mi iu­bire și afecțiunea adevărată, nu-ți mai cumpăra lipsa. Mamă și tată, vreau să stăm din nou îm­preună. Vă implor să petreceți mai mult timp cu mine! Vreau să mer­gem într-o vacanță împreună, chiar dacă sunteți divorțați și mul­țumesc pentru tot ce ați făcut pentru mine. Îmi doresc să stați mai mult timp cu mine. Nu mă mai mințiți! Nu mă mai judecați pentru orice fac! Am nevoie să petrecem mai mult timp împreu­nă. Vreau să vorbim mai mult. Am nevoie de liniște uneori, nu vă evit.

Vreau mai multă atenție și nu mă mai pune mereu să fac ceva, că vreau și eu să stau. Doresc intimitate. Vreau să vă mulțumesc că am tot ce îmi trebuie și că nu-mi lipsește nimic. Mulțumesc pentru sacrificiile făcute. Mama, tata, vă iubesc!”