Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Psihologie Semne ale imaturităţii emoţionale

Semne ale imaturităţii emoţionale

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Psihologie
Un articol de: Alina A. Rotaru - 07 Octombrie 2021

Cu toții experimentăm încă de timpuriu, sub o formă sau alta, durerea, la intensități și niveluri diferite, şi aceasta, pur și simplu, pentru că a trăi în lume presupune nu doar bucurie, ci și multă durere. Problema apare atunci când aceste răni afectează relațiile și funcționalitatea. Mă refer în mod special la femei, deoarece ele modelează oameni, cresc şi educă la rândul lor copii, iar miza este ca acest proces să fie cât mai sănătos cu putință, pentru a trăi cu toţii într-o lume mai bună.

Antropologul Alberto Villoldo spune că „informaţia ne ajută să aflăm că suntem bolnavi şi exact ce maladie avem. Dar înţelepciunea ne arată cum să o vindecăm”. Experimentarea traumei timpurii are efecte la trei niveluri: atașamentul, autoreglarea și competențele.

Dificultățile de atașament se referă fie la comportamentul de „agățare” de alte persoane și dificultăți în a stabili limite, fie la neîncredere și suspiciune față de alți adulți și copii, dificultăți în menținerea prieteniilor sau izolare socială.

Autoreglarea emoțională este crucială în experimentarea stării de bine, iar aici principalele carențe constau în dificultatea numirii și recunoașterii emoțiilor, emoții intense ușor de declanșat, autocontrol scăzut asupra impulsurilor, complianță mare sau non-complianță în relațiile cu adulții, sentimente intense negative (vină, furie, vinovăție, ru­și­ne), probleme cu reglarea somnului sau ape­titului, dificultăți în autoliniștire, hipersensibilitate la contactul fizic.

Competențele afectate de trăirea traumei sunt dificultățile în a accepta lauda sau recompensa, dificultăți sau întârzieri în folosirea limbajului, stimă de sine scăzută, întârzieri în dezvoltare pentru sarcinile adecvate vârstei, dificultăți în organizare și rezolvare de probleme, dezorientare în timp și spațiu, dificultăți în a-și organiza gândurile, sarcinile și activitățile, dificultăți în a învăța noi informații, probleme de concentrare, memorie pe termen scurt și lung slabă.             

Caracteristici negative

Dacă emoțional dezvoltarea noastră nu a fost adecvată, în mod implicit și trăirile proprii, ale feminităţii în cazul femeilor, sunt afectate. O femeie poate avea fizic plăcut, împlinire profesională şi o relaţie stabilă, dar în adâncurile ființei sale să simtă teamă la nivel relațional și intrapersonal, exact ca un copil. Iată câteva caracteristici în acest sens, sub aspect emo­țional: persoana este inhibată și intimidată când cineva o priveşte din prisma feminităţii, își dorește să fie valorizată pentru orice altceva, şi nu pentru frumusețea de femeie, are o nevoie constantă de validare din partea celorlalți, tânjește continuu după atenție și iubire, vrea să fie iubită și acceptată, deşi ea nu se acceptă pe sine așa cum este, dimpotrivă, este nemul­țumită de cum arată, îi este teamă că va îmbătrâni, îi este dificil să se relaxeze, să-și permită pauze și odihnă, este dependentă de muncă (pentru validare) sau de alte comportamente (pentru alinare), vrea să fie apreciată pentru capacităţile ei masculine (de atingere a obiectivelor, organizare, disciplină și perseve­rență), şi nu pentru cele feminine (spontaneitate, creativitate, exprimarea emoțiilor, bunătate), repetă obsesiv aceleași greșeli în relațiile ei și atrage aproximativ același tipar uman, nu știe ce vrea, ce caută la o relație, consideră că nu merită să fie iubită și fericită pentru ceea ce este acum. Dacă bifezi două sau trei caracteristici dintre cele enumerate mai sus, nu este cazul să-ți faci griji, dar dacă o bună parte din cele descrise mai sus creionează algoritmul de funcționare al vieții tale, cel mai probabil este cazul să-ți pui câteva întrebari, cum ar fi: ești sau nu victimă în propria viață?

Întâlnesc acest tipar des în interacțiunile cu femeile, iar pentru mine e un semnal de alarmă că femeia din fața mea este o victimă (o fetiță lipsită de apărare) nevindecată de dureri și traume proprii, de trecut.

Forța de regenerare a inimii

Problema nu este neapărat că am fost rănite, abandonate sau umilite într-o anumită perioadă a vieții. Mai mult sau mai puțin, fiecare dintre noi traversează acest tip de experiențe, pentru că viața nu este perfectă, iar împrejurările sunt mai blânde sau mai aspre cu noi, în funcție de mediu. Problema este ce faci azi pentru a te vindeca. Este vorba de un proces, de un drum, de cauză și efect, nu de noroc sau planete aliniate, iar realitatea este că în ce investești energia ta, acel aspect predomină în viața ta. Pui energie și pasiune în dramă, în a-l vindeca pe celălalt, în a-l schimba sau în următoarea achiziție, care crezi că te va face mai fericită? Eşti pe un drum înfundat, la capătul căruia te așteaptă o nouă dezamăgire.

De mult timp mă întreb de unde încep schimbarea și vindecarea. Ar fi absurd să pretind că știu cu certitudine, însă un răspuns pe care îl consider valabil este acesta, vindecarea începe din momentul în care începi să îţi acorzi atenţie: fizic (mișcare, hrană sănătoasă, hidratare, odihnă, relaxare); emoțional (stoparea autocriticii, judecății, perfecționis­mului și adoptarea blândeții, compasiunii, iertării); vocațional (descoperi ce-ți place să faci, în ce domeniu să te dezvolţi profesional pentru a fi independentă financiar, dar și pentru că munca îți aduce bucurie și împlinire); relațional (înveţi să comunici în relații și să-ți dezvolți o serie de abilități, precum empatia, ascultarea activă, să ai atitudine, să știi să te porți); intelectual (îţi analizezi convingerile după care-ți ghidezi viața, cât de mult te ajută sau te sabotează).

A te întoarce spre tine nu este un semn de egoism, ci o expresie a sănătății, o alegere necesară dacă îți dorești să fii bine cu tine și cu ceilalți, pe termen lung. Mereu există un catalizator al schimbării: poate fi ieșirea dintr-o relație disfuncțională sau alegeri precum mersul la nutriționist, a spune „nu” și a pune limite ferme în interacțiunile cu cei din jur, a începe să citești pe acest subiect sau pur și simplu să te oprești o jumătate de oră cu o foaie albă în față și să te întrebi ce-ți dorești de la viață și ce poți face începând de astăzi pentru a o îmbunătăţi.

Ceea ce doresc să accentuez este faptul că dacă tu nu te schimbi, nimic din jurul tău nu se va schimba, pentru că ceea ce vezi în jurul tău este doar consecința modului în care ai ales să trăiești. Oricât de dureros ar fi adevărul, este de preferat să nu ne ascundem în spatele a ceea ce este comod sau ușor de afirmat când vine vorba de viața pe care o avem de trăit. Amintește-ți că nu ești singură, niciodată nu ești singură, te susțin oamenii care te iubesc pe acest drum și-ți spun că schimbarea este posibilă. Posibilă și, mai ales, necesară.