Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Psihologie Stigmatul omului cu boală mintală

Stigmatul omului cu boală mintală

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Psihologie
Un articol de: Alina A. Rotaru - 27 Oct, 2017

Din păcate, la nivelul țării noastre, și nu numai, ne rușinăm de bolile sau afecțiunile mintale, ba mai mult, avem o serie întreagă de apelative care denumesc și clasifică persoanele care suferă de afecțiuni de acest gen: „dus cu capul”, „dus cu pluta”, „nebun” sunt doar câteva apelative care arată că încă nu reușim să înțelegem mai profund suferința celor care trec prin astfel de situații.

O persoană diagnosticată cu depresie mărturisea: „Dacă aș fi avut cancer, oamenii mi‑ar fi trimis mesaje de încurajare, cunoscuții m‑ar fi sunat, rudele și familia ar fi fost alături de mine la orice pas, dar am depresie și sunt tratat ca un tabu în familia mea, nimeni nu vorbește despre asta, toți sunt stânjeniți.”

Andrew Solomon, scriitorul care a făcut o anatomie a depresiei în cartea „Demonul amiezii”, spunea: „Depresia este secretul ascuns al fiecărei familii.”

Cauzele unei boli mintale sunt de ordin genetic și chimic, iar contextul de viață are și el un rol crucial. Ceea ce vreau să accentuez este că factorii genetici și chimici nu pot fi controlați de noi, cu alte cuvinte, neputința și diversele întrebări se împletesc cu stigmatizarea socială, rușinea și umilința resimțită de cel în cauză.

E dificil să vorbim deschis despre lucrurile care ne incomodează. Boala mintală nu e un moft. Nu e o condiție care se datorează a ceva ce ai făcut sau nu ai făcut. Nu e o invenție postmodernă. Nu este cerșit de milă sau atenție. Boala mintală este o condiție medicală, nu ai ales‑o, nu ai chemat‑o, iar faptul acesta ar trebui să ne determine să renunțăm la judecată sau condamnare și să fim empatici cu cei care trec prin astfel de clipe, conștienți fiind că nimeni nu este imun la greutățile vieții.

Rușinea, vina, izolarea și inadecvarea sunt câteva dintre sentimentele încercate de cei care au o afecțiune mintală. A merge la psiholog când ești copleșit de anxietate, depresie, când provocările din viața ta depășesc capacitatea de a le gestiona, este un semn de maturitate. A apela la psihiatru și a lua medicație atunci când este cazul dovedește responsabilitate pentru tine și pentru cei din jur.

O soluție ar fi implicarea societății în ceea ce înseamnă problematica bolii psihice. Campaniile de informare, prevenție și ajutorare ar fi un start bun.

Un alt aspect de luat în seamă este familia, multe din atitudinile privitoare la persoanele cu boli mintale provin din copilărie, de la familia de origine. Dacă atmosfera familială este de non‑discriminare și ajutor, viitorul adult va fi motivat să înțeleagă persoanele vulnerabile și să se implice în ajutorarea lor.