Suferinţa este o binecuvântare

Emoțiile pozitive, fericirea în special, sunt percepute în creier ca un dat, ca ceva meritat. Fericirea nu ridică întrebări și probleme existențiale. „Carpe diem”, spuneau latinii, adică trăiește clipa, ceea ce, pe scurt, poate fi sloganul fericirii. Fericirea nu ridică întrebări în legătură cu ceea ce urmează mâine sau în viitor. Tot ceea ce contează este acel sentiment intens, euforia, iar clipa este cea care dictează comportamentul. Durerea și nefericirea, pe de altă parte, au întotdeauna un scop. Ele sunt strigăte ale sufletului şi oportunități de a ne îmbunătăţi existența.

Fericirea e arogantă și superficială, şi cu toate acestea o dorim și alergăm după ea. Clipele de durere și crizele existențiale sunt cele care ne îndreaptă ochii spre condiția noastră umană și starea propriei vieți. Momentele dificile sunt cele mai bune ocazii pentru a ne opri din alergarea frenetică în care suntem angajați tot timpul și să ne analizăm puţin viața, scopurile, valorile, relațiile, pasiunile, timpul şi în ce îl investim. Durerea și nefericirea au mereu un scop. Ele sunt strigăte ale sufletului şi oportunități de a ne regândi traseul existenței. Cum altfel ne-am face timp să ne oprim din această goană zilnică după mai bine și mai mult?

Realitatea e că, dacă nu am simți ceva în neregulă în viața noastră, am merge mai departe în virtutea inerției ca un bolovan care se rostogoloște de pe un munte, fără să poată fi oprit. Ne-am opri doar în ultima zi a vieții, forțați de moarte, și atunci am realiza poate că suntem goi, pustii și seci în interiorul nostru. Constatăm târziu că ne-am risipit viața în relații și proiecte fără nici o legătură cu împlinirea sufletească. Sentimentele negative sunt o binecuvântare, chiar dacă vin la pachet cu nefericirea și tristețea, pentru că ele, de fapt, sunt purtătoarele unui mesaj important: ceva nu funcțio­nează în viața ta şi, deci, ai nevoie de o schimbare. De aici poţi începe analiza comportamentului și a relațiilor tale. 

Scopul suferinţei

Nefericirea funcţionează ca o oglindă în fața căreia ne aşază spre a ne îndrepta privirile către interiorul nostru, obligându-ne să găsim cauza suferinţei interioare și să o înlăturăm pe cât posibil. Emoțiile negative precum supărarea, îngrijorarea, tristețea, trăite la o anumită intensitate și în anumiți parametri, constituie motorul, catalizatorul pentru schimbare. Există o vorbă populară care spune că refuzi să te schimbi pentru că nu te doare suficient de tare. Ei bine, atunci când te doare suficient de tare, ești obligat să te analizezi și să te schimbi, în caz contrar te îndrepţi spre autodistrugere.

Nimic nu grăbește mai mult schimbarea ca nefericirea și durerea. Creierul uman este cea mai inteligentă mașinărie din univers. Simptomele depresive, de exemplu, îți diminuează funcționalitatea, te determină să te oprești, iar pe fondul tristeții accentuate și al dispoziției depresive are loc procesul atât de necesar al introspecției. Altfel spus, creierul te atenţionează că ai rămas fără resurse, că ceva e defect în viața ta şi atunci este necesar să te uiţi cu atenție la relațiile interumane, la stilul de viață, la discrepanța dintre ceea ce îți dorești și ceea ce faci. Te simţi nefericit? Sapă adânc în interiorul tău și caută ce anume îți generează această insatisfacție cronică. În plus, pentru a schimba starea emoțională atât de neplăcută de nefericire este imperios necesar să-ți schimbi valorile, scopurile, poate întreaga viață.

Fiecare trăieşte durerea, nefericirea, insatis­fac­ția vieţii la intensităţi diferite, un lucru însă este cert: în durere se află o comoară, în ea se gă­seşte mesajul privitor la ce şi unde trebuie să faci schimbări pentru a-ți fi din nou bine. Cum ar fi dacă creierul nu ți-ar transmite nici un semnal când viața ta este în derivă? Anestezia emoțională este o condiție psihologică teribilă. Cei care au astfel de episoade ar face orice pentru a simţi o fărâmă de durere, aceasta din urmă fiind preferabilă insensibilității emoționale. Lepra este o boală perfidă tocmai pentru că se caracterizează prin insensibilitate la durere și, astfel, oamenii ajung să-și pună viața în pericol fără să-și dea seama, întrucât nu simt durerea. Insensibilitatea congenitală la durere este o altă boală care te face să realizezi că durerea este importantă în economia vieții, pentru că te protejează de autodistrugere. Cum ar fi să bagi mâna în foc și să nu simți nimic?

Emoțiile negative, deși nu le dorim și nu le căutăm, lucrează în avantajul nostru. Au un sens și o importanţă în dezvoltarea noastră fizică și psihică. Analiza de sine sau introspecția este cea care îți pune în față schemele emoționale și te sondează până în străfunduri, îţi dezvăluie tiparele emoționale și comportamentale care îți fac rău şi pe care le perpetuezi, dacă eviți sau fugi de aspecte dureroase, dacă refuzi să îţi pui întrebări legate de convingerile greşite de viaţă pe care le ai. Pentru a trăi sănătos fizic și psihic, introspecția, evoluția personală și schimbarea sunt instrumente indispensabile.

Rolul gândurilor în emoțiile negative

Dincolo de faptul că durerea ne dă un semnal de alarmă cu privire la circumstanțe nocive din viața noastră, o mare parte din suferința emoțională este produsă de propriile gânduri și convingeri, formate pe baza experiențelor anterioare. Analizăm câteva dintre expresiile pe care le-am identificat deseori în limbajul intern sau exprimat verbal al oamenilor, în raport cu situații provocatoare. 

„Nu știu, îmi este imposibil.” Este absolut normal să nu știi totul, dar aproape orice se învață sau putem apela la persoane care au rezolvat situații similare. Posibilitățile de informare și formare sunt nelimitate. Celebrul neurochirurg Ben Carson spunea: „Dacă aș fi ascultat de toți cei care mi-au spus de-a lungul vieții că e imposibil, nu aș fi ajuns aici, nici în plan personal, nici profesional”.

„O să eșuez, e prea riscant.” Lui Thomas Edinson i-au eșuat aproximativ o mie de încercări de a inventa becul. Nu a descurajat, a spus doar că a descoperit o mie de variante nefuncționale. Când acționezi, nu pierzi niciodată, ci înveți, capeți experiență, te dezvolți și te cunoști pe tine.

„Nu sunt suficient de bun(ă).” A te îndoi de tine este un semn de sănătate mintală, dar a te îndoi excesiv conduce spre un drum al sabotării. Ce crezi despre tine este un predictor fidel al succesului pe care îl vei avea. Poate ești speriat(ă) de părerea celorlalți despre tine. E absurd să trăiești limitat și în funcție de așteptările sau părerile celor din jur. Majoritatea avem în preajmă oameni pe care îi iubim din toată inima și despre care știm că ne-ar sări în ajutor oricând, dar alegem să ne raportăm deciziile la persoane nesemnificative pentru noi.

„Bunătatea este o pierdere de vreme.” Nu există judecător mai drept ca viața, care este ciclică: ecoul faptelor tale se va întoarce asupra ta mai devreme sau mai târziu. Să nu ne mai războim şi să ne sfâșiem între noi, căci fiecare îşi duce propria luptă, ascunsă de ochii lumii. Nicolae Steinhardt scria în „Jurnalul fericirii“: „Nu suntem mai buni ca ceilalți, tot în aceeași oală ne aflăm și fierbem înăbușit”.

În final, afirm că viața este un dar pe care l-am primit cu nespusă generozitate, de aceea trebuie să o prețuim și să o trăim frumos în fiecare zi, chiar dacă adesea apare şi suferinţa.