Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Psihologie „Tihna casei noastre se construiește cu efort”

„Tihna casei noastre se construiește cu efort”

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Psihologie
Un articol de: Ștefania Coșuleanu - 21 Martie 2024

Relațiile din cadrul familiei sunt esențiale pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor. Tensiunile dintre soți se reflectă în comportamentul micuților, care încep să facă alegeri greșite, să aibă rezultate slabe la școală sau alte acțiuni nepotrivite vârstei lor. Dumitrina Gazzi, psiholog clinician și psihoterapeut sistemic de cuplu și familie, afirmă că pentru a dezvolta relații sănătoase în familie e nevoie de atenție, efort, îngăduință și, mai ales, practicarea unei vieți duhovnicești în care valoarea cea mai importantă să fie „a trăi în Hristos”.

Sfântul Ioan Gură de Aur arată în „Cateheze mari­tale” că buna înțele­gere între soț și soție reprezintă lucrul cel mai important într-o familie, atât pentru buna lor conviețuire, cât și pentru liniștea și educația copiilor: „Dacă în unire de gând vor trăi aceștia, și copiii cresc bine, și casnicii trăiesc în bună rân­duială, și vecinii se bucură de liniște, și prietenii, și rudele”. În schimb, acolo unde nu este bună înțelegere „toate se întorc cu susul în jos și se tulbură”. Sănătatea emoțională a co­piilor depinde de modul de relaționare al părinților și atmosfera generală din familie, care vor influența modul în care copilul va percepe lumea și cum va gestiona emoțiile atât în co­pilărie, cât și, ulterior, ca matur. „Critica necon­tenită, disprețul și lipsa comu­nicării armonioase pot crea un mediu neprielnic pentru copii, afectându-le capacitatea de a-și regla emoțiile, de a se concentra și de a se alina singuri când sunt supărați. Imunitatea lor este mai scăzută și au mai des probleme de sănătate. Pă­rinții, acaparați de propriile probleme, au mai puțin timp pentru cei mici, le acordă mai puțină atenție, sunt inconsecvenți în a-i disciplina, astfel încât, încet-încet, copiii încep să facă alegeri greșite, care îi conduc la eșec școlar, comportament sexual precoce, abuz de substan­țe, comportament antisocial și chiar infracțio­na­litate juvenilă”, spune psihologul Dumitrina Gazzi.

Părinții sunt modele de comportament pentru copii, care vor imita ceea ce văd în familie. Astfel, atunci când micuții sunt martori la certuri frecvente, cicăleală, cri­tici aspre, lipsa de comunicare empatică, lipsa de cooperare în rezolvarea problemelor, atitudini defensive sau împietrire, ei sunt predispuși să reproducă aceste modele în propriile lor relații și interacțiuni.

Comportamente nocive ale părinţilor

„Unii părinți, plini de resentimente, încearcă să se răzbune pe celălalt partener întorcând copiii împotriva lui. Indiferent dacă are dreptate sau nu, a spune copilului lucruri rele despre celălalt părinte este cel mai nociv lucru pe care părinții îl pot face. Copilul își iubește ambii părinți și are nevoie de amândoi ca să se simtă întreg și în siguranță. Prin implicarea în conflictele maritale i se sugerează copilului că este responsabil de rezolvarea lor. Și cum nu le poate rezolva, se simte neputincios, confuz și descurajat. De aceea e nevoie ca partenerii să facă diferența între relația lor conjugală (de care sunt singurii responsabili) și relația fiecăruia cu copilul, care se cere hrănită și protejată de orice stres. A-l transforma pe copil în confidentul părintelui, apărătorul său în fața celuilalt partener, mediatorul sau responsabilul de armonia relației conjugale pune pe umerii acestuia o povară mult prea mare. Copilul se trezește așezat într-un rol care nu i se cuvine și în care riscă să fie strivit de povara unei respo­nsa­bilități pentru care nu are mijloace să o împlinească și nu este datoria lui să o facă”, a explicat ­psihologul.

În încercarea de a-i proteja pe copii de efectele negative ale conflictului conjugal, unii părinți caută să reprime orice urmă de tensiune și ascund problemele de propriii copii, dar ei sesizează că ceva rău se întâmplă. Prin urmare, unii micuți caută să își împace părinții în mod direct, alții într-un mod subtil, prin comportamente care să le deturneze acestora atenția de la nemulțumirile din cuplu și să îi aducă din nou împre­ună. Drept urmare, unii devin obraznici, au dificultăți școlare sau se pot chiar îmbolnăvi, astfel încât părinții să uite de problemele mari­tale și să se simtă obligați să ­coopereze pentru a-i ajuta. Alți copii devin excesiv de cuminți și muncitori în încercarea de a nu agrava tensiunile din casă și de a-și face părinții fericiți. În aceste situații, este nevoie ca părinții să le spună copiilor că există anumi­te nemul­țumiri în relația lor de ­cuplu, dar că ei sunt capabili să gestioneze singuri acele probleme și că lucrează la aceasta.

Abordarea conflictelor în familie

Copiii au nevoie de certitudinea că părinții colaborează în interesul lor și că se află în siguranță. Despre abordarea conflictelor în familie, Dumitrina Gazzi a precizat că, „în anumite situații, copiii au de în­vățat dacă sunt martori la acel tip de conflict familial în care părinții își arată dezacordul într-un mod respectuos și cooperează pentru a găsi soluții. Dacă suntem atenți, observăm că un conflict nu apare din senin, ci este rezultatul unei acumulări de tensiuni din zilele anterioare, ignorate sau negate. Pentru a evita consecințe mai gra­ve, este important să gestionăm problemele minore pe măsură ce apar și să nu le ignorăm, sperând că se vor rezolva de la sine. În ciuda tuturor eforturilor, se poate ajunge totuși la situații de conflict intens. Uneori, discuția începe în mod rezonabil, iar la un moment dat escaladează. În astfel de momente, este important să ne dăm seama ce se întâmplă și când comunicarea devine contrapro­ductivă ar trebui să spunem par­tenerului că avem nevoie de o pau­ză, fie pentru a merge în altă cameră, fie pentru a ieși la aer spre a ne liniști. Pără­sirea mediului conflictual, respi­ra­ția și rugăciunea scurtă și repetată ne pot ajuta să ne calmăm și să începem să gândim din nou limpede. Este esențial să ne întoarcem la conversație atunci când suntem amândoi pregătiți să ascultăm și să găsim soluții, căutând totuși să nu amânăm foarte mult iertarea și împăcarea, deoarece astfel de conflicte, în aparență nesemnificative, erodea­ză treptat relația”.

„A trăi în Hristos“

Ședințele de psihoterapie de cuplu pot să ajute în situații de viață mai provocatoare pentru relație, cum ar fi: dependențe comportamentale sau de substanțe, infidelitate, schimbări majore (nașterea unui copil, pier­derea locului de muncă, boală cronică sau moartea cuiva din familie), traume sau răni emoționale anterioare nerezolvate care perturbă funcţionarea de zi cu zi, conflicte recurente și tensiuni constante în cuplu, lipsa conexiunii emoționale și a intimității, comunicare deficitară, dificultăți legate de interacțiunea cu familia extinsă sau diferențe majore de viziune asupra vieții de familie.

„În terapia de cuplu nu se lu­crează cu două persoane separate: «ade­văratul client este relația» dintre cei doi parteneri, la care fiecare are propria contribuție. Înțelegând felul în care fiecare contribuie la apariția și la menținerea problemei, cresc șan­sele ca dinamica relației să se îm­bu­nătățească. Iar atunci când cei doi au ca valoare comună «a trăi în Hristos», le este mai ușor să se autoeva­lueze, să-și recunoască propria con­tribuție la deteriorarea relației și să schimbe ceea ce este de schimbat. Focusul fiecăruia nu mai este celălalt, de la care are așteptări, ci raportarea sănătoasă la Dumnezeu, în lumina Căruia nu mai este loc de auto­­a­mă­gire, nici de îndreptățire de sine. Prin cunoașterea de sine, prin «venirea în sine», prin spovedania frecventă și împărtășirea cu Sfintele Taine, prin participarea la viața liturgică și la viața comunității, omul primește clari­tate și putere de a se vedea așa cum este. Va putea astfel face schim­bă­rile necesare, având conștiința că relația i-a fost «sfințită» prin Taina Cununiei și că are responsabilitatea de a pune acest Har în lucrare, de a păstra nunta curată și de a crește, iar și iar, în iubire, lăr­gindu-și inima, îngăduind nepu­tin­țele celuilalt și primind la rândul său îngăduință în propriile căderi. Tihna casei noastre se construiește cu efort”, a menționat Dumitrina Gazzi.

„A trăi în pace unul cu altul cere nevoință”, spunea Sfântul Sofronie Saharov, dar este minunat pentru că ne conduce la a deveni cine suntem chemați să fim. Uneori, avem privilegiul de a trăi lângă un om care ne susține și ne alină, iar alteori ne provoacă să ne vedem nepu­tințele și să lucrăm la vindecarea noastră sufletească. De aceea, psihologul ne recomandă să nu întârziem să fim responsabili față de relația noastră și față de Taina Nunții și de harul primit la Cununie. Astfel vom face din relația noastră loc de vindecare și de împlinire a vocației noastre, instrument prin care Dumnezeu lucrează în lume.

Citeşte mai multe despre:   familie  -   copil  -   terapie