Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Psihologie Tulburări de personalitate bizar-excentrice

Tulburări de personalitate bizar-excentrice

Un articol de: Alina A. Rotaru - 02 Mar, 2020

Personalitatea reprezintă totalitatea afectelor, valorilor și trăirilor care alcătuiesc conduita stabilă a unui individ. Tulburarea de personalitate este o condiție patologică definită de un model de trăiri interioare şi comportamente care se îndepărtează de la normele specifice mediului cultural din care provine individul, este persistent, debutează în adolescenţă sau la vârsta de adult tânăr, este stabil în timp și pervaziv, adică se manifestă în mai multe contexte.

Pentru diagnosticarea tulburării de personalitate este necesară existența unui pattern durabil de trăiri interioare şi comportamente care deviază considerabil de la normele culturii individului, manifestat în două (sau mai multe) domenii: cogniție, afectivitate, funcționare interpersonală și controlul impulsurilor.

Modelul comportamental este inflexibil în legătură cu o gamă largă de situații personale şi sociale. Aceste comportamente cauzează distres în funcționare, dar persoana le acceptă ca parte integrantă a sinelui. Paradoxal, individul poate nega impactul negativ al acestora asupra relațiilor și funcţionării sale.

Tulburările de personalitate se împart în trei grupuri: clasterul A (bizar-excentric) din care fac parte tulburările de personalitate paranoidă, schizoidă și schizotipală; clasterul B (dra­matic-haotic) din care fac parte tulburările de personalitate antisocială, borderline, histrionică, narcisistă; clasterul C (anxios-temător) din care fac parte tulburările de personalitate evitantă, dependentă și obsesiv-compulsivă.

Caracteristicile tulburărilor bizar-excentrice

Tulburarea de personalitate paranoidă se caracterizează prin: suspiciune şi neîncredere generalizată faţă de alţii, ale căror gesturi le interpretează ca fiind răuvoitoare; debutează la vârsta de adult tânăr; se manifestă în diverse situaţii. Pentru diagnosticare este necesară prezența a minimum patru caracteristici: îi suspectează pe ceilalţi, fără argumente suficiente, că îl exploatează, nedreptăţesc sau înşală; are dubii cu privire la loialitatea sau încrederea pe care o poate acorda prietenilor sau asociaţilor; evită să facă destăinuiri altora de teama nejustificată că aceştia ar putea folosi informaţiile împotriva lui; interpretează remarcile inocente ale altora ca fiind jigniri mascate, iar evenimentele inofensive ca fiind ameninţări ascunse; este ranchiunos şi poartă pică; este gata să reacţioneze cu mânie sau să contraatace ceea ce crede că sunt atacuri la persoana sau reputaţia sa, deşi alte persoane nu le percep ca fiind atacuri; au suspiciuni repetate, în absenţa unui indiciu real, cu privire la fidelitatea partenerului, și aceste manifestări nu apar exclusiv în cazul schizofreniei, tulburării bipolare sau depresive cu simptome psihotice sau al altei tulburări psihotice şi nu pot fi atribuite efectelor fiziologice ale unei alte afecţiuni medicale. Ultimul criteriu este valabil pentru fiecare tulburare de personalitate.

Indivizii care au o tulburare de personalitate paranoică se percep ca fiind cinstiți şi vulnerabili la tratarea necorespunzătoare din partea celorlalți. Îi percep pe ceilalţi oameni ca fiind duplicitari, înşelători, trădători şi manipulatori pe ascuns. Ei consideră că ceilalţi oameni îşi doresc în mod activ să îi tulbure, să îi defăimeze, să îi discrimineze.

Ideile sau credințele centrale ale acestei tulburări constau în convingeri precum: „Sunt vulnerabil în fața celorlalţi”; „Nu pot avea încredere în oameni”; „Ei au intenţii rele faţă de mine”; „Ei sunt înşelători”; „Dacă nu sunt atent, oamenii mă vor manipula, abuza sau vor profita de mine”; „Dacă oamenii sunt prietenoși, înseamnă că încearcă să se folosească de mine”; „Dacă oamenii par distanţi, asta dovedeşte că sunt neprietenoşi”.

Temerile principale au legătură cu: a nu fi umiliți în vreun fel, manipulaţi, controlaţi, desconsiderați sau discriminaţi, iar de aici se dezvoltă strategia de hipervigilență și comportamentul de a fi mereu în apărare, căutând tot timpul indicii că ceilalți sunt împotriva lor.

 Tulburarea de personalitate schizoidă se caracterizează printr-un tipar caracterizat prin lipsă de interes față de relațiile sociale şi un registru restrâns de exprimare a emoţiilor în relaţiile interpersonale, care debutează la vârsta de adult tânăr, se manifestă în diverse situaţii şi îndeplineşte cel puțin patru din următoarele criterii: nu îşi doreşte şi nici nu îi fac plăcere relaţiile apropiate, nici măcar să facă parte dintr-o familie, aproape întotdeauna alege activităţile solitare, are un interes redus sau nu este interesat deloc de experienţe sexuale cu o altă persoană, există un număr restrâns de activităţi pe care le agreează sau nici una, nu are alţi prieteni apropiaţi sau confidenţi cu excepţia rudelor de gradul întâi, este indiferent la lauda sau critica altora, apare ca o persoană rece, distanţată emoţional, indiferentă şi aplatizată afectiv.

Cei care au tulburarea de personalitate schizoidă se văd ca bazându-se pe propriile forțe şi ca fiind singuratici, preţuiesc mobilitatea, independenţa şi ocupaţiile solitare. Ei îi percep pe ceilalţi oameni ca fiind intruzivi şi dornici să deţină controlul asupra celorlalți.

Convingerile lor centrale constau în idei precum: „Sunt de fapt singur”; „Relaţiile apropiate cu ceilalţi oameni nu-mi oferă recompensă şi sunt dezordonate”; „Pot să fac lucrurile mai bine dacă nu sunt împovărat de alţi oameni”; „Relaţiile apropiate sunt indezirabile, pentru că interferează cu libertatea mea de acţiune”; „Dacă mă apropii prea mult de oameni, atunci mă vor acapara”; „Nu pot fi fericit dacă nu am independență completă”.

Strategia lor este de a păstra distanța față de ceilalți oameni. Deși se pot implica în relații, atunci când urmăresc un interes, după atingerea scopului ei preferă să se distanțeze.

Tulburarea de personalitate schizotipală constă în existența unui tipar caracterizat prin relaţii sociale şi interpersonale deficitare, marcate printr-un disconfort acut şi capacitate redusă de a dezvolta relaţii apropiate şi prin distorsiuni cognitive. Pentru diagnosticare este necesară îndeplinirea a cel puțin cinci criterii: idei delirante (adică fără bază în viața reală), credinţe bizare sau gândire magică, ce influenţează comportamentul şi sunt în dezacord cu normele culturale (credinţa în superstiţii, clarviziune, telepatie sau al şaselea simţ; la copii şi adolescenţi pot exista fantezii şi preocupări ciudate), experienţe perceptive neobişnuite, inclusiv iluzii corporale, gândire şi limbaj bizare (vorbire vagă, de circumstanţă, metaforică, supraelaborată sau stereotipă), caracter suspicios sau ideaţie paranoidă, sentimente inadecvate sau limitate, comportament sau aspect exterior bizar, excentric sau ciudat, lipsa prietenilor apropiaţi şi a confidenţilor, cu excepţia rudelor de gradul întâi, anxietate socială excesivă care nu se reduce prin acomodarea la mediu şi are tendinţa de a se asocia mai curând cu temeri paranoide decât cu aprecieri negative de sine.

Caracteristicile principale ale acestei tulburări constau în disconfort în relaţiile interpersonale, capacitate redusă de a dezvolta relaţii apropiate, distorsiuni cognitive sau de percepţie și comportament excentric.

Evaluarea personalității se face de către psihologul clinician, iar includerea într-un demers psihoterapeutic pentru a vedea care sunt cauzele acestei tulburări și modalități de
gestionare a ei se face de către psihoterapeut, în cadrul unui proces structurat, de durată medie sau lungă.