Tulburările alimentare

Prevalența tulburărilor alimentare ajunge de la 1% pe an, în cazul anorexiei, până la 3% în cazul bulimiei sau chiar până la 10%, arată unele studii. Principalele tulburări alimentare sunt: anorexia nervoasă, buli­mia ner­voa­să și binge eating disorder.

Anorexia nervoasă reprezintă restricția comportamentului alimentar, având drept consecință principală o greutate scăzută (sub 85%; IMC sub 17.5), frica intensă de a nu lua în greutate și perturbarea imaginii corporale.

Bulimia nervoasă este carac­terizată de episoade recurente de mâncat compulsiv, sentimentul de pierdere a controlului greutății, evaluarea personală se face pe baza formei și greu­tății, comportamentele compensatorii există în aproximativ 90% din cazuri. Câteva dintre comportamentele compensatorii sunt provocarea vomei, sportul excesiv pentru pierderea caloriilor și numărarea obsesivă a caloriilor ingerate. Diagnosticarea se face după ce au fost excluse criteriile pentru anorexia nervoasă.

Tulburarea mâncatului compulsiv, supranumită Binge eating disorder, este caracterizată de episoade recurente de binge (mâncat compulsiv), mâncat în ciuda senzației de sațietate, prea repede, în lipsa foamei și jenă față de mâncat. Totodată, individul prezintă un distres ridicat față de acest comportament, considerând că este în afara controlului lui. Pentru diagnosticare este necesar ca episoadele de mâncat compulsiv să fie prezente cel puțin o dată pe săptămână, timp de 3 luni.

Tulburările alimentare au o comorbiditate ridicată cu depresia (până la 65%), anxietatea, tulburarea obsesiv-compulsivă (până la 35%) și abuzul de substanțe (până la 30%). Vârsta de debut în cazul ano­re­xiei este adoles­cen­ța, iar în cazul bulimiei vârsta de debut este prima tinerețe.

Pe lângă spitalizarea și hră­nirea prin perfuzii, în cazurile cele mai grave ale anorexiei, tul­bu­­rările alimentare sunt tratate cu ajutorul psihoterapiei.

Psihoterapia în cazul tulbu­rărilor alimentare este un proces dificil și de durată, cuprinzând câteva etape esențiale care trebuie atinse și asimilate de individ, pentru ca demersul terapeutic să aibă succes.

Prima etapă cuprinde motivarea pacientului și discutarea posibilității schimbării, conceptualizarea personalizată, educarea privind logica tratamentului, natura tulburării și abordarea comportamentelor compensatorii.

Etapa a doua abordează me­ca­nismele de menținere ale tul­burărilor alimentare: supraeva­luarea formei și a greutății, controlul exagerat asupra comportamentului alimentar, restricția alimentară (restriction), greutatea scazută și modificările comportamentului alimentar sub influența evenimentelor externe şi emoţiilor.

Etapa a treia abordează în­gri­jorările pacientului privind terminarea terapiei, consolidarea pro­greselor, reluarea punctelor vulnerabile, oferirea (în scris) a unui plan pentru menținerea pro­greselor, reducerea riscului de recădere, dezvoltarea unui plan pentru situațiile problema­tice și a unui plan pe termen lung.

Parcurgerea și finalizarea acestor etape necesită multă răbdare și perseverență, atât din partea terapeutului, cât și din partea pacientului.