În timp ce se desfăşura examenul de bacalaureat, participam la al şaptelea Congres al matematicienilor români la Braşov. Vestea rezultatelor proaste ale tinerilor am primit-o acolo, aflată printre mari dascăli şi formatori, de azi şi de ieri. Tot acolo, Editura Spandugino ne-a pus la dispoziţie cartea "Educaţia în spectacol" a academicianului Solomon Marcus, care propune o metaforă războinică: asimilează educaţia cu un război cu ignoranţa, cu necunoscutul.
Trasează câteva repere pentru adolescenţi, referindu-se la rolul televiziunii, la menirea şcolii, la faptul că preocuparea de a învăţa pentru a trece un examen şi nu pentru a avea nevoie de a înţelege lumea, de a înţelege o anumită idee, este catastrofală. Practic, din această perspectivă, nu procentul de promovabilitate este problema, ci tragică este rătăcirea, ieşirea în afara unui traseu cultural a acestor tineri.
Cartea este uimitoare prin evidenta capacitate a protagonistului ei de a se apleca asupra universului interior al tinerilor, prin puterea de seducţie culturală şi umană, prin comunicativitatea pe care, probabil, a exersat-o dăruind, prin bucuria împărtăşită, prin forţa tinerească a unei vârste care păstrează capacitatea de a se uimi şi de a se întreba mereu. Modelul intelectualului interesat de ceea ce se întâmplă în şcoală, de problemele de educaţie, este Traian Lalescu: "pentru el gimnaziul era la fel de important ca şi universitatea, educaţia copiilor la fel de importantă". Propunând acest model, profesorul Marcus face şi comparaţia cu nepăsarea pe care universitarii o manifestă azi faţă de învăţământul preuniversitar.
Referitor la cultura matematică, prezentăm o definiţie care însumează "şi teoreme, idei, o anumită istorie, motivaţii şi semnificaţii, relaţii cu alte discipline". Astfel, "dacă rămânem numai la exerciţii, matematica va fi redusă la o prestare de servicii, cum ar fi de pildă să rezolvăm exerciţii pentru bacalaureat".
Dar să ne întoarcem la Congresul matematicienilor de la Braşov. După ceremonia de deschidere din 29 iunie, academicianul Solomon Marcus a prezentat câteva aspecte ale cercetării matematice din România, punând accentul pe integrarea în spaţiul mai larg al culturii. A rostit numele matematicianului Bogdan Suceavă, care este şi un foarte apreciat romancier, şi al lui Dan Tudor Vuza, un nume de referinţă în gândirea muzicală. Ideea culturii ca întreg a dat viaţă şi prezentării "De la paradigma euclidiană la cea neeuclidiană", la secţiunea de Istoria matematicii. Matematică, filosofie, literatură, pictură, lingvistică, toate converg dintr-o necesitate (interioară) a unităţii fiinţei. Profesorul Marcus a evidenţiat universul ficţional al matematicii, coesiunea şi coerenţa lui, expansiunea în timp şi unitatea sincronică. Aceste trăsături fac din această ştiinţă un domeniu cu siguranţă atrăgător din punct de vedere spiritual.
Editura Universităţii din Bucureşti ne-a invitat la o lansare de carte. Este vorba despre Nicolae Popescu. Omul, matematicianul. Mentorul. Cu un cuvânt înainte, note şi îngrijire de matematiciana şi poeta Elena Liliana Popescu, cartea este un omagiu adus marelui matematician român, membru corespondent al Academiei Române, care s-a stins din viaţă acum un an. Gânduri ale celor care l-au cunoscut pe Nicolae Popescu sunt prezentate cu titluri ca: Nicolae Popescu - un fenomen de mare valoare umană şi ştiinţifică, Omul Nicolae Popescu - întruchiparea spiritului de jertfă, Avea mare credinţă în Dumnezeu, în umanitate şi în neamul românesc, Nae Popescu - Rezistenţa prin spiritualitate, Dăruind iubire fără sfârşit, Ne-a aşezat la "masa cunoaşterii", Urma nevăzută a unui Om. Vorbind despre sine, matematicianul ajuns academician spunea cu modestie: "Eu ştiam şi ştiu despre mine doar faptul că sunt un muncitor smerit pe ogorul ştiinţei, unde am obligaţia ancestrală să-mi valorific la maximum talantul pentru care va trebui să dau seama, cândva, în faţa Instanţei Supreme".
Aş vrea să mai punctez faptul că anul acesta se împlinesc cincizeci de ani de la moartea lui Dan Barbilian/Ion Barbu, astfel că nu puteau să lipsească lucrările despre matematicianul poet. Profesorul Dragoş Vaida a amintit că lecţiile lui Barbilian erau drame de conştiinţă, meditaţii, întrebările fiind puse de cel care preda, iar demonstraţia era un mod de a comunica adevărul, mai degrabă decât un mod de descoperire. Profesorul Sergiu Rudeanu s-a aplecat asupra câtorva aspecte ale operei matematice a lui Dan Barbilian, evidenţiind expresivitatea limbajului său (aş adăuga, frumos ca şi acela al unui alt cărturar român, Gheorghe Lazăr). Studiul profesorului Sergiu Rudeanu se întemeiază pe amintirile de la cursurile ţinute de Barbilian. Domnia sa observă că acesta umaniza obiectele matematicii. De exemplu, "cuvântul cerere, care sugerează o acţiune umană, este mult folosit de Barbilian cu înţelesul de axiomă. Un element sau o structură ascultă de o teoremă sau o axiomă, dar, mai ales, o teorie matematică se lasă dedusă dintr-un număr finit de axiome. Comentând cererea independenţei unui sistem de axiome, Barbilian ne explică faptul că ea a apărut din dorinţa ca "sistemul de axiome să nu fie pletoric, ci minimal". Mult mai frumos spus decât cu termenul actual: "redundant"!"
Factorul uman este adus în discuţie, din păcate doar la secţiunea de Istoria matematicii. Cu domnul Rudeanu am avut o lungă discuţie despre educaţie, concluzia fiind importanţa culturii generale dobândite în şcoala generală şi în liceu odinioară. Şcoala oferea un fundament pentru viitorul intelectual, pentru formarea unei personalităţi armonioase. Era într-adevăr un război câştigat cu ignoranţa. Cele câteva sute de participanţi la Congresul matematicienilor, majoritatea profesori, sunt în linia întâi. Şi vreau să cred că insuccesul elevilor de anul acesta reprezintă faptul că s-a pierdut o bătălie, nu tot războiul.
