Biserica albă de pe Valea Suhăi

Așezată la șoseaua ce șerpuiește prudent, înaintând spre inima munților, biserica din Poiana Mărului, comuna Mălini, e și astăzi punctul central al acestei mici așezări. Comunitatea, aici, nu descrește și nici nu îmbătrânește. Oamenii se duc în străinătate, lucrează, câștigă bani, dar se întorc acasă, unde vor să-și împlinească pe mai departe rostul. E și greu să stai prea mult departe de acest loc atât de frumos, decupat ca un buzunar din verdele codrilor de la poalele Stânișoarei. 

Pe Valea Suhăi Mari, în secolul al XIX-lea, așezările erau puține. De la Mălini, înaintând spre pasul care desparte, prin Munții Stâ­nișoarei, ținutul Sucevei de cel al Neamțului, condițiile de locuit erau grele, asprite de sălbăticia codrilor și de răceala versanților. Satul Poiana Mărului și-a făcut loc pe harta comunei prin defri­șările de la poalele muntelui, unde s-au aciuat și și-au întemeiat gospodării localnici veniți din vecinătate, fie de la Mălini, fie de la Văleni-Stânișoara. La recensământul din 1930, satul avea 607 locuitori, însă nu avea biserică. Pentru cele ale sufletului, sătenii mergeau la Văleni. Preotul Ion Sălăgeanu încercase încă din 1921 să construiască o biserică de zid care să servească micii comunități. Erau însă vremuri complicate. Rănile Marelui Război abia se cicatrizau. Descompusă de lipsuri, de moarte și de boli, lumea întreagă încerca să se repună pe picioare. Bani nu erau, așa că proiectul bisericii a fost abandonat o vreme. Zece ani mai târziu, preotul Corneliu ­Zaharescu a reluat lucrările din punctul în care rămăseseră, dar foarte repede s-a lovit de aceleași lipsuri. Schelele au fost din nou abandonate.

Părintele Ilie Ilisei, ctitor la vreme de război

La 1 noiembrie 1941, Parohia Văleni, care includea și satul Poiana Mărului, aflată pe atunci în județul Baia, a fost preluată de părintele Ilie Ilisei, originar din Pâraie, alt sat al Mălinilor, tatăl viitorului scriitor ieşean Grigore Ilisei. Absolvent al Facultății de Teologie de la Cernăuți, fusese diacon în biserica din Mălini, apoi paroh în satul Avântul, din județul Iași. De acolo avea să se întoarcă acasă, în satele de sub Stânișoara. La Poiana Mărului, lucrările începute în urmă cu 20 de ani erau doar o amintire. ­Timpul așezase ruina peste toate. Harnic și bun chivernisitor, ­părintele Ilisei a reușit să ducă lucrul la bun sfârșit. Pentru că, așa cum îl descriu cei care l-au cunoscut, era tipul acela de preot „care n-a povestit, ci a făptuit”.

În condiții grele, în vremuri la fel de grele, sprijinit de primarul de atunci al comunei Mălini, Toader Rusu, a finalizat lucrările. „În anii păstoririi la Poiana Mărului și Văleni iese la iveală vocația ziditoare a părintelui Ilie Ilisei. Reconstruiește biserica din Poiana Mărului. Printr-un însuflețitor demers ce includea colecte publice, tipărirea de ilustrate etc. A izbutit să strângă, în condiții nu ușoare, fiind vreme de război, fondurile necesare și să isprăvească lucrarea în numai un an”, aflăm dintr-o evocare a părintelui Ilisei din volumul „Osteneli sacerdotale”, publicat în 2025 și îngrijit de Grigore Ilisei.

Sfințirea lăcașului, care a primit hramul „Sfânta Treime”, a avut loc la 12 mai 1942, slujba fiind oficiată de Mitropolitul de atunci al Moldovei, Irineu Mihălcescu. „A fost un moment de mare însemnătate pentru săteni ca în­suși Mitropolitul Moldovei să ajungă în satul lor pentru a le sfinți biserica și a-i binecuvânta”, spune Grigore Ilisei. Câteva fotografii păstrate în arhiva familiei Ilisei păstrează emoția acelei zile.

„Din documentele păstrate de atunci și din ceea ce s-a transmis în familiile din sat, lucrările la biserica noastră au fost realizate de o echipă de meșteri condusă de Iacob Pezamosca, unul dintre italienii care veniseră la începutul secolului să construiască Drumul Talienilor (drumul strategic care străbate Munții Stânișoarei, făcând legătura între Suceava și Neamț, n.r.). Acest Iacob Pezamosca s-a stabilit, după finalizarea construcției drumului, în satul Văleni, din vecinătatea noastră”, explică părintele Florin Sava, actualul paroh de la Poiana Mărului.

Părintele Ilisei a fost paroh la Poiana Mărului până în 1945, când a fost transferat, la cerere, în Parohia Lămășeni, din același județ Baia. În timpul războiului, deși fusese decretată evacuarea, și-a trimis doar familia în Muscel. El a rămas alături de enoriașii săi și de biserica pe care o construise. Au trecut împreună prin încercările războiului, satele de sub Stânișoara aflându-se, în cel de-Al Doilea Război Mondial, pe linia frontului.

Învățătorii Labiș își învățau elevii să fie aproape de biserică

Biserica din Poiana Mărului a fost liantul comunității, încă din vremea păstoririi părintelui Ilie Ilisei. Învățătorii Profira și Eugen Labiș, părinții poetului Nicolae Labiș, erau apropiați ai bisericii și ai tânărului paroh. Împreună cu cei doi copii ai lor, ­Nicolae și Margareta, soții Labiș au participat la slujba botezului fiului părintelui Ilisei, viitorul scriitor Grigore Ilisei.

Eugen Labiș obișnuia să-și ducă și elevii în fiecare duminică la biserică, insuflându-le, chiar de la vârste fragede, morala și bunele obiceiuri creștine. „Domnul Labiș ne ducea în toată duminica la biserică. Nu aveam haine de lux, dar ne spunea să venim curați, chiar dacă desculți. Și mergeam cu toții. Nelucu’ (Nicolae Labiș, viitorul poet, n.r.) se punea în genunchi, în fața Altarului, și spunea întotdeauna «Crezul». Era băiat credincios. Niște studenți de la Iași au venit odată la mine, să le povestesc despre Labiș, și mi-au spus că el era ateu. Dar degeaba vorbesc. El era foarte credincios. La școală, dimineața, spuneam «Tatăl nostru», abia apoi începeam orele. La amiază, spuneam «Toți cu inima curată»”, își amintește tanti Veronica Pășcănuț (89 de ani), fosta colegă de bancă din clasele primare a lui Nicolae Labiș.

Istorie și statornicie în credință la Poiana Mărului

Așezată la șoseaua ce șer­puiește prudent, înaintând spre inima munților, biserica e și astăzi punctul central al acestei mici așezări. Comunitatea, aici, nu descrește și nici nu îmbă­trânește. Oamenii se duc în străinătate, lucrează, câștigă bani, dar se întorc acasă, spune părintele Florin Sava, unde vor să-și împlinească pe mai departe rostul. E și greu să stai prea mult departe de acest loc atât de frumos, decupat ca un buzunar din verdele codrilor de la poalele Stânișoarei.

Am nimerit la Poiana Mărului într-o zi în care vara se cam pregătea să plece, împrăștiind peste Valea Suhăi, cu ultimele rezerve de generozitate, energia sa binefăcătoare. Peste crucile albe din curtea bisericii, lumina se așază cu blândețe, mângâindu-le fără stridențe. Ici-colo, pe sub merii bătrâni ce stau de strajă la morminte, oameni veniți să aprindă o lumânare la mormintele celor apropiați. „Cei din parohie sunt oameni cuminți, oameni bine așezați duhovnicește. Sunt foarte atașați de Mănăstirea Slatina, din apropiere, și de amintirea părintelui Cleopa”, spune părintele Florin Sava. E paroh aici din 2023, după ce opt ani a slujit în comunitatea din Forăști, tot din județul Suceava, unde a salvat, prin restaurare, una dintre ­vechile biserici de lemn monument istoric ale zonei. Acum, revenit în locurile în care a copilărit și în biserica în care a crescut, știe că și aici are datoria de a strânge comunitatea în jurul bisericii, de a o păstori cu grijă și responsabilitate, așa cum a făcut-o la Forăști și așa cum au făcut-o preoții care au slujit la Poiana Mărului înaintea lui. „Eu am locuit în Suceava; de acolo sunt de loc. Dar vacanțele le-am petrecut aici, întotdeauna. Și eram mereu în această biserică, unde slujea unchiul meu, părintele Gheorghe Sava. În biserica asta am crescut. Aici am cântat la strană în studenție. De aici mergeam la Mănăstirea Slatina, la părintele Paisie Gavrilă și la maica stareță Evelina, de care întreaga mea familie era foarte apropiată”, își amintește parohul.

Iar sătenii de la Poiana Mărului sunt mereu în jurul bisericii, în preajma preotului, învățând unii de la alții că solidaritatea și credința sunt valori pe care se construiește sănătos o comunitate. Micile cateheze pe care le oferă după fiecare slujbă, foarte apreciate de cei din parohie, sunt, după cum mărturisește părintele, rod al teologiei învățate de la profesorii Facultății bucureștene de Teologie. „Mă raportez la părinții mei profesori ca la sfinți. Îi consider ca și cum ar fi ctitorii mei. Ei m-au influențat și în modul de a lucra cu comunitatea”, măr­turisește pr. Florin Sava.

Istoria așezării, marcată de rănile celui de-Al Doilea Război, de greutățile pe care generațiile mai vechi le-au dus pe umeri, i-a făcut pe cei de azi să înțeleagă cât de prețios e locul în care s-au născut și trăiesc și cât de important este rolul bisericii în comunitate. Vecinătatea Slatinei și amintirea luminoasă a părintelui Ilie Cleopa, ocrotit de săteni în ascunzătorile din Munții Stâ­nișoarei în vremea prigoanei comuniste, i-au învățat ce înseamnă statornicia în credință. Așa că nu e deloc întâmplător că la Poiana Mărului biserica satului e considerată și acum stâlp, reazem, loc de rugăciune, dar și un loc al conversațiilor atât de trebuitoare în vuietul continuu al lumii de azi.