Sfânta Muceniţă Ecaterina este prăznuită în Biserica Ortodoxă pe 25 noiembrie, iar printre puţinele biserici ocrotite de jertfelnicia eruditei Ecaterina, născută într-o familie de rang înalt din Alexandria Egiptului, se numără cea din satul ieşean Ulmi. Deşi se află pe drumul Hârlăului, la 50 km de Iaşi, cel mai vechi sat al comunei Belceşti îşi scrie în continuare istoria în tihnă. Asemenea muceniciei Sfintei Ecaterina, oamenii de aici au tras din greu să scoată ochii în lume, dar au răzbit cu ajutorul a trei mari piloni pe care s-au sprijinit: familia, şcoala şi Biserica.
Biserica din cutia de pantofi
O biserică născută dincolo de gratiile unei puşcării nu este nicidecum o biserică arestată, ci e o victorie a lui Dumnezeu chiar în mijlocul iadului. Este ceea ce mărturiseşte zi de zi şi părintele Dumitru Beşleagă, preotul Penitenciarului Jilava, prin slujirea sa într-un asemenea loc. De aceea, un altar improvizat într-o cutie de pantofi de către deţinuţii dintr-o celulă exprimă cel mai profund izbânda Luminii Învierii Domnului asupra întunericului din această lume atât de încercată a penitenţei forţate, de unde, ca şi în Marea Vineri a Patimilor pe Golgota, Mântuitorul întinde mâna condamnatului credincios invitându-l spre porţile Raiului mântuitor.
Veniserăm la Jilava să discutăm cu părintele Dumitru Beşleagă despre consumatorii de droguri pe care i-a întâlnit aici, dar sfinţia sa ne-a vorbit despre enoriaşii săi. Despre sfinţii de pe pereţii bisericii, pictaţi la început cu chipuri de bandiţi, care şi-au recăpătat înfăţişările reale şi locul cuvenit conform erminiei cu ajutorul unui părinte de la Căldăruşani. Despre mântuire şi despre ce se poate salva din ceea ce a mai rămas din sufletele oamenilor de dincolo de gratii. Ne-a vorbit şi despre Înviere. Despre o altfel de Înviere, pe care a trăit-o cu ceva ani în urmă. Ne-a mai vorbit părintele şi despre biserica din sufletele oamenilor, pe care noi aveam să o descoperim materializată într-o cutie de pantofi. "Oamenii dintre aceste ziduri nu se mai pot mântui singuri. Eu încerc din răsputeri să-i conştientizez că sunt şi rămân totuşii fiii Bisericii, care nu i-a uitat niciodată şi care îi tratează ca pe enoriaşii ei. De foarte mulţi, dar în special de cei care se apucă de droguri, în societate nu se ocupă aproape nimeni. Aici, medicul, în primul rând, psihologul şi preotul încearcă să mai salveze ce a mai rămas de salvat. Ei realizează că au părăsit o lume frumoasă, o lume binecuvântată de Dumnezeu, mai ales atunci când pierd legătura cu familiile lor, cu cei dragi şi păşesc în lumea necunoscută, a blestemului, nu a binecuvântării, din care le este aproape imposibil să iasă singuri, să revină la demnitatea pe care o aveau înainte. Am cunoscut un tânăr care făcuse seminarul din Cluj, dar care abia aici a simţit că Biserica îl ajută, nu "afară". Eu merg în "casele" lor cu botezul, cu alte ocazii sau măcar să mă vadă. Nu vă pot spune ce hule îmi adresează unii dintre deţinuţi. În acest loc al recluziunii distruge diavolul, mai ales în lumea celor care se droghează, legătura dintre Dumnezeu şi suflet. Dar mulţi alţi deţinuţi reacţionează, iau atitudine. Aceştia se trezesc în clipele acelea, cu teamă de Dumnezeu, căci hulele Îi sunt adresate Lui până la urmă. În gestul acestor suflete chinuite simt eu cum se naşte dorinţa de a se salva, de a se purifica. Şi în gestul simplu al unor deţinuţi de a duce în celule o floare sfinţită în Duminica Floriilor. Prin acea floare, omul de aici poartă într-o dâră de lumină frumuseţea şi bucuria praznicului în spaţiul său de penitenţă", ne spune părintele Beşleagă. Când lumea a renăscut într-o noapte de Paşti la Jilava La biserica din Jilava nu se trag clopote, pentru că nu există. Aici, preotul merge din celulă în celulă şi-şi cheamă enoriaşii la slujbă. La Jilava nu se poate vorbi nici de o sărbătorire a hramului. Şi totuşi aici, la hram (Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul), când încep să cânte deţinuţii la Ectenia mare, "se ridică sufletul la cer şi acolo rămâne până la sfârşitul Liturghiei", cum spune părintele. Şi în clipele când ascultam despre toate acestea, intră pe uşa bisericii permanent deschisă un grup de deţinuţi ce poartă ca într-o procesiune o cutie de carton în care ei au improvizat un altar. Au venit să ceară părintelui binecuvântare pentru biserica lor din cutia de pantofi. Gestul acestei "învieri sufleteşti" ne-a impresionat profund căci el se leagă subtil de o altfel de Înviere, cea mai frumoasă, despre care ne-a vorbit părintele: "Cel mai frumos moment pe care l-am trăit aici este Învierea Domnului din 2005, când am făcut pentru prima oară slujba la miezul nopţii în biserică. I-am chemat pe enoriaşi de trei ori să vină să ia lumină, dar niciunul nu făcea nici o mişcare. Toţi stăteau cu lumânările în mână. Nu înţelegeam de ce nu vin să primească lumina. Şi atunci m-am gândit că ei primiseră deja lumina! Sufletele miilor de oameni curaţi care au suferit până la martiriu în Fortul de alături aveau întâietatea să vină să ia lumină. Iar ei, enoriaşii mei, aveau eleganţa să-i lase pe aceştia mai întâi să ia lumina lui Hristos! Nu primiseră oare enoriaşii mei lumină în suflete mai înainte de a-i chema eu? Am cântat apoi împreună "Hristos a înviat!" şi lumea parcă se năştea din nou… Dependenţa, o boală cronică cu multe decăderi Biserica din cutia de pantofi descoperită de noi atât de emoţionant se regăseşte cu siguranţă prefigurată şi în sufletele altor deţinuţi. Dar niciunul nu se poate vindeca singur, cum spune părintele. Consumatorii de droguri din spatele gratiilor, pentru care veniserăm la Jilava, primesc ajutor atât de la preotul închisorii cât şi de la specialişti. Cristina Ionescu, medic la Penitenciarul Jilava, ne-a enumerat o serie de activităţi desfăşurate aici pentru ajutorarea celor 15 narcodependenţi care urmează tratament cu metadonă şi a altor 200 de persoane cuprinse în alte programe: schimbul de seringi, lecţiile de educare şi sesiunile de informare cu privire la riscurile asociate consumului de droguri, distribuirea de pliante şi benzi desenate cu conţinut informativ referitor la riscurile asociate consumului de droguri etc. "Rezultatele activităţilor noastre, dar şi ale altor activităţi la care conlucrez cu părintele Beşleagă, cu psihologii şi asistenţii sociali din unitate pot fi văzute în urma discuţiilor cu cei care beneficiază de aceste programe, cât şi cu cei care au reuşit să se lase de droguri, care au părăsit cu succes programul de substituire cu metadonă etc. Prezenţa preotului în acest colectiv este benefică pentru că dependenţa în sine este o boală cronică marcată de numeroase decăderi. Iar în asemenea perioade, trebuie susţinere nu numai din partea medicului." Părăsim închisoarea după ce ne reculegem într-un fel sub pământ. Adică în adâncimea celebrului Fort în întunericul căruia atâţia români şi-au mărturisit credinţa prin cumplite suferinţe. Acolo, în celulele mucegăite şi stropite de sângele lor, am simţit cum pulsează inima unei alte biserici nevăzute. Şi, aproape involuntar, ne-am trezit rostind luminaţi: "Hristos a Înviat!" ▲ Programe speciale pentru deţinuţii consumatori de droguri La nivelul anului 2009, în Sistemul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor au fost cuprinse în programe de informare şi prevenire a consumului de droguri şi programe de asistenţă psihologică specifică, adresate persoanelor cu antecedente în toxicomanie, 2783 de persoane private de libertate. În funcţie de problematica identificată, au beneficiat de consiliere psihologică 2703 persoane.