Multe bisericuțe de lemn au adăpostit, prin veacuri, Colinele Tutovei. Scunde, modeste, întruchipate prin modelarea celui mai la îndemână material - lemnul, acestea au adunat laolaltă gânduri și suflete, alinând dureri și alungând îndoielile trăitorilor în așa ținuturi îndepărtate. Perchiu e unul dintre minusculele cătune băcăuane ce-au moștenit astfel de vechi locașuri.
Un șir de case de-o parte și încă un șir de partea cealaltă a drumului - numai atât e satul. Prin spatele grădinilor din stânga trece, potolindu-și apele numai într-o șuviță străvezie, pârâul Perchiu. În dreapta, o coamă de deal cu răni la vedere, ca o față ciupită de vărsat. Sus pe un dâmb înalt, ca un soldat solitar, șade bisericuța. Odată, spun bătrânii, avea case în coaste, gospodării durate, ulițe și-o puzderie de pomi peste tot, iar satul se numea Șendrești. În veacul al XIX-lea, o cumplită molimă de ciumă a măturat sufletele acestui sat, alungându-i pe cei rămași la vale, spre pârâu, să-și plămădească noi gospodării la Perchiu și Prădaiș, sate megieșe. Bisericuța n-au mutat-o. Au lăsat-o sus, pe dâmb, unde și azi urcă sătenii. Ca un liman la care vin să-și amintească de suflet, de strămoși și de propria lor istorie. „Mai sunt doar 45 de familii, majoritatea bătrâni. De fapt, 15 familii sunt întregi. Restul îs vădane. La o slujbă, cel puțin când dă frigul, dacă vin două-trei femei. Câteodată se mai încumetă să vină câteva și din Prădaiș. Iarna, accesul e cumplit de greu. Omătul face parapet, sus, pe deal”, povestește părintele Constantin Păunoiu, parohul de la Perchiu.
Ctitorie a boierului Sachelaru
Micul locaș de pe Perchiu ar fi fost ridicat, după cum stă consemnat în pisanie, la 1847. Un boier al locului, Petru Sachelaru, l-ar fi ctitorit, spre mântuirea sa și-a neamului său. De altfel, curtea boierească se afla la numai câțiva pași de bisericuță. Ruinele acestei curți încă erau vizibile la sfârșitul secolului trecut, fiind menționate de cercetătorul Dorinel Ichim într-o amplă lucrare despre bisericile de lemn din județul Bacău.
Stilul arhitectural
Biserica de lemn cu hramul „Înălțarea Sfintei Cruci” de la Perchiu este construită din cununi de bârne orizontale, încheiate la colțuri și așezate pe „tălchi” de stejar încheiate „în clești” și pe o temelie de piatră și cărămidă. La exterior, pereții au fost blăniți cu scândură, pentru o mai bună protecție a interiorului. Acoperișul, inițial de șindrilă, are acum învelitoare modernă, de tablă, știrbind din frumusețea arhitecturii de tip popular a bisericii.
În decursul timpului, bisericuța a fost reparată în mai multe rânduri. Prima dată la 1923, apoi, radical, în 1952. Ultimele lucrări ample de refacere au avut loc în anul 2010, sub coordonarea actualului preot paroh Constantin Păunoiu. În prezent, urgența majoră o constituie schimbarea lambriului de pe exterior, ca urmare a depărtării scândurilor, astfel încât pereții să poată fi protejați în continuare de umezeală.
Interiorul și podoabele sale
Interiorul, deși simplu ca mod de împărțire a spațiilor, a suferit modificări în ceea ce privește aspectul general, pierzând din farmecul tiparului inițial. Astfel, la reparațiile din 2010, pereții au fost pictați integral, iar unele elemente de mobilier înnoite.
Totuși, bisericuța se poate mândri cu o serie de podoabe ce vin din vechime, din chiar epoca înălțării ei, obiecte ce constituie, de fapt, cartea sa de identitate. Unul dintre acestea este catapeteasma. „Catapeteasma este cea originală. Pictura s-a păstrat destul de bine, de aceea n-a fost nevoie decât să fie curățată”, explică părintele Păunoiu.
Un element ce sugerează, de asemenea, valoarea sa arhitecturală este cafasul, construit chiar de la început, foarte rar întâlnit în bisericile de lemn. De asemenea, din patrimoniul locașului face parte un splendid scaun arhieresc, având brațele sculptate sub forma unui balaur, în tehnica rond-bos, motiv pe care l-am întâlnit în zona Colinelor Tutovei și la bisericuța de lemn de la Valea lui Matei (comuna Colonești).
Pe urmele lui Vasile Pârvan
Bisericuța de lemn a Șendreștilor face azi parte din zestrea de istorie și de spiritualitate a satului Perchiu, așezare aflată în componența comunei băcăuane Huruiești. Satul se află la circa 55 de kilometri distanță de Bacău, orașul reședință de județ.
De Perchiu se leagă numele unui mare istoric și cercetător român – Vasile Pârvan. Născut pe aceste meleaguri, în 1882, acesta a fost unul dintre discipolii lui Nicolae Iorga. Este cunoscut ca unul dintre cei mai de seamă epigrafiști (n.r. – specialist în descifrarea și interpretarea inscripțiilor vechi). Cea mai valoroasă lucrare a sa este „Getica”, un tratat de referință în istoriografia românească.
Astăzi, din păcate, casa părintească de la Perchiu a lui Vasile Pârvan nu mai există. A fost cumpărată de o familie de localnici și demolată. Numai școala în care a învățat ilustrul istoric mai stă și azi în picioare, amintind trecătorilor de numele lui Vasile Pârvan.
