În apropierea Capitalei, la Căţelu, o localitate ilfoveană din Protoieria Ilfov Sud, există de pe la 1810 o biserică închinată Sfântului Nicolae. Locaşul de cult nu impresionează prin zidurile sale sau printr-un istoric măreţ, ci mai cu seamă prin omenia preoţilor slujitori, reprezentaţi de părintele paroh Adrian Anton.
La intrarea în comuna Glina, de la depărtare aşadar, chiar şi printre picurii mari de ploaie, înţesaţi într-o cortină uşoară de ceaţă, Biserica „Sfântul Nicolae“ a fost uşor de reperat, după turla sa albă, triumfătoare, cu cruce în vârf. Asemenea brazilor din curtea sfântului locaş, impunător şi de neclintit, preotul paroh Adrian Anton ne întâmpină în curtea bisericii, pe care ţine să o deschidă personal, zi de zi, chiar dacă face naveta din Bucureşti.
„Frecvenţa la biserică este îmbucurătoare“
După 11 ani de slujire într-o biserică din judeţul Giurgiu, în iulie 2012 i-a fost dat să vină aici, în Căţelu, şi să se alăture părintelui coslujitor Ion Preda, pentru ca din august 2013 să se îngrijească de bunul mers al parohiei care însumează 800 de familii. Parohul Adrian Anton spune că nu sunt mari diferenţe între cele două zone, giurgiuveană, respectiv ilfoveană. Apreciază hărnicia oamenilor din localitatea în care îşi îndeplineşte momentan misiunea de preot şi responsabilitatea lor faţă de urmaşi. De asemenea, părintele Adrian precizează: „Frecvenţa la biserică este îmbucurătoare. Vin oameni din toate categoriile de vârstă la sfintele slujbe, la Vecerniile pe care le facem în ajunul sărbătorilor şi la Sfântul Maslu. Avem o colaborare cu şcoala din localitate şi ne străduim ca mai ales înainte de praznicul Naşterii Domnului şi a Învierii Domnului să-i spovedim şi să-i împărtăşim pe copii. Cei mici sunt prezenţi şi la alte activităţi iniţiate de parohia noastră, cum sunt catehezele organizate săptămânal. În plus, o dată pe lună ne întâlnim cu tinerii noştri, cu care dezbatem teme de bioetică, ca urmare a protocolului de colaborare încheiat cu Asociaţia Studenţi pentru viaţă“.
Fiind un bun comunicator, părintele Adrian Anton reuşeşte să stabilească punţi de legătură verbală cu fiecare dintre enoriaşii săi, dar, mai cu seamă, îi este drag să-i asculte şi să-i ajute pe adolescenţi. Îi cunoaşte foarte bine, dată fiind experienţa de 16 ani la catedră ca profesor de religie la Liceul Waldorf din Bucureşti, unde îşi continuă cu succes activitatea didactică.
Cu gândul spre viitor…
„Cât de curând vom începe restaurarea picturii. Totodată, vom reface instalaţia electrică şi cea de sonorizare, strănile din biserică trebuie schimbate. De asemenea, ne dorim construirea unui centru social cu o sală de mese, a unei clopotniţe şi achiziţionarea unei case parohiale“, a mai spus preotul Adrian Anton.
Până în prezent, s-au făcut paşi semnificativi în organizarea activităţii administrative a bisericii, după cum arată părintele Adrian Anton, „prin montarea unui sistem de supraveghere video în cele trei cimitire ale parohiei, pentru a opri furturile şi toate neregulile şi prin fixarea unui sistem antiefracţie la biserică, cancelarie şi în capelă. Mai mult, am amenajat patru fântâni pentru nevoia concesionarilor de cimitire şi am strâns gunoiul din jurul gardurilor cimitirelor şi din incinta acestora, care a cântărit nici mai mult, nici mai puţin de 480 de tone“.
…şi trecut
Biserica este construită din cărămidă, în formă de corabie (fără abside laterale, cu trei încăperi - altar, naos şi tindă). „Are o turlă deasupra tindei, cu clopotniţa zidită în ea. Pe pereţii exteriori ai bisericii din stânga şi dreapta intrării principale, se remarcă icoanele din mozaic de Murano care îi reprezintă pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“, completează parohul.
În spatele uşilor de stejar ale bisericii, din cele două pisanii încrustate pe pereţi şi cu ajutorul preotului Adrian Anton, descifrăm încet, încet istoricul acestui aşezământ de închinăciune, amplasat pe malul nordic al râului Dâmboviţa.
„Cu voia Tatălui, cu puterea Fiului şi cu săvârşirea Duhului Sfânt, ziditu-s-a acest sfânt locaş cu hramul «Sfântul Ierarh Nicolae», de către enoriaşii parohiei şi cu ajutorul material al familiei Ştefan Hagi Moscu“, după bombardamentul din data de 4 aprilie 1944, pe ruinele rămase ale vechii biserici de la 1810 „făcută din lemn de săteni pe moşia dumnealui Dudescu, cu un rând de veşminte şi cu multe cărţi“.
Noul locaş de cult a fost jefuit de două ori. În data de 14 ianuarie 1982 a fost incendiat şi astfel s-au distrus 20 de rânduri de veşminte, covoarele, biblioteca, pictura şi instalaţia electrică. Din fericire, biserica a fost supusă imediat unor reparaţii capitale, atât în interior, cât şi în exterior, în funcţie de priceperea şi puterea financiară a preoţilor slujitori de atunci - părinţii Alexandru, Gheorghe, Popescu, Spirea, Manole Tudor, Grancea, Lucian Stănculescu, Vasile-Paraschiv Olteanu.
Cele mai vechi podoabe ale bisericii, care au scăpat de furii timpului şi se pot vedea şi astăzi, sunt două icoane împărăteşti din argint, donate de familia Gheorghe şi Aurelia Ivan în anul 1940.
