Străjuită de brazi măreţi şi altare strămoşeşti, se ridică falnic o biserică nouă, aproape de marea lavră a Mănăstirii Neamţ. În curtea Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamţ se găseşte o adevărată catedrală, închinată unuia dintre cei mai reprezentativi sfinţi ai neamului românesc, Sfântul Ioan Iacob.
Poate că prezenţa unui astfel de monument în curtea unui seminar teologic pare a fi o idee greu de înţeles pentru unii, când în astfel de locuri găsim, de obicei, doar capele ori biserici mici, însă biserica Sfântului Ioan Iacob nu se află întâmplător acolo.
Vechea capelă a seminarului de la Mănăstirea Neamţ, închinată Sfântului Pantelimon, s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru mulţimea elevilor ce doreau să înveţe la această şcoală de tradiţie, mai ales după Revoluţia din 1989, când încă nu se deschiseseră alte seminarii în această parte a ţării. Tocmai de aceea, profesorii seminarului nemţean s-au sfătuit ca să ridice o bisericuţă de lemn, undeva într-un spaţiu mai retras în curtea şcolii, drept care, în vara anului 1993, o delegaţie a pornit spre Centrul mitropolitan, spre a primi binecuvântarea Mitropolitului Moldovei şi Bucovinei de atunci, astăzi Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, fără a-şi închipui ce avea să însemne acest demers pentru seminar, pentru Mănăstirea Neamţ şi pentru întreaga ţară.
"... să-mi pregătească casă nouă şi să mă aducă acasă"
"Suntem poftiţi în biroul de lucru al Înalt Preasfinţitului Mitropolit Daniel. Sărutăm mâna ierarhului, suntem invitaţi să ne aşezăm, iar mitropolitul nostru, cu bunăvoinţa care-l caracterizează, ne întreabă care este rostul vizitei noastre. Emoţionaţi, începem noi a prezenta dorinţa profesorilor de la Neamţ pentru o noua biserică. Dar ce se întâmplă? Mitropolitul, plin de o bucurie pe care nu pot să o descriu în cuvinte, se ridică din faţa mesei de scris şi tresare, exclamând: "Voi trebuie să faceţi biserica! Voi trebuie să faceţi biserica! Voi trebuie să faceţi biserica!" Eram nedumeriţi. Ce se întâmpla oare cu Înalt Preasfinţitul? Despre ce biserică era vorba? Ce înseamnă oare cuvintele acestea?", îşi aminteşte, vibrând de emoţie, directorul seminarului, părintele prof. Ioan Mihoc.
Însă reacţia surprinzătoare a fost curând explicată chiar de Preafericirea Sa, care le-a povestit despre ucenicul Sfântului Ioan, Ioanichie Pârâială, cel mai apropiat ucenic al Sfântului Ioan, un om evlavios, cu multă dragoste pentru părintele său duhovnicesc, se bucura de fiecare dată când se întâlnea cu pelerinii veniţi din ţară la mănăstirea din Hozeva să se închine la moaştele sfântului. De fiecare dată însă Ioanichie îi tulbura pe creştinii pelerini, certându-i pentru faptul că românii în general s-au dovedit a fi necredincioşi. Se tulburau pelerinii de felul în care îi certa, dar se tulbura şi Sfântul Ioan pentru comportarea lui Ioanichie. Acestuia i s-a arătat în mai multe rânduri Sfântul Ioan şi l-a mustrat, spunându-i să nu mai facă niciodată acest lucru, pentru că el trebuie să-şi amintească cât de mult a iubit şi iubeşte sfântul poporul român şi ţara în care s-a născut. Dar Ioanichie nu l-a ascultat pe sfânt, iar mai apoi i s-a arătat din nou sfântul şi i-a zis: "Să trimiţi Mitropolitului Daniel de la Iaşi camilafca şi metaniile mele şi să-l rogi să-ţi citească rugăciune de dezlegare, căci altfel vei muri în păcatele tale. Să-i mai spui să facă tot ce poate
să-mi pregătească casă nouă şi să mă aducă acasă."
"Nu voi veţi face biserica, ci Sfântul Ioan"
Iată de ce mare i-a fost bucuria Preafericitului Daniel când a înţeles că Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamţ este locul cel mai prielnic pentru "casa cea nouă" a Sfântului Ioan Iacob, ştiind că Sfântul Ioan preciza în memoriile sale că la Mănăstirea Neamţ cel mai bine s-a simţit cât a avut ascultarea la seminarul mănăstirii. Astfel, deodată, proiectul bisericuţei de lemn a devenit cel al unei minunate catedrale, pe care Preafericitul a descris-o în amănunt chiar de la început. "Frumoase proiecte, prezentate cu o pasiune de nedescris. Am fost prinşi şi noi în această măreţie a momentului. Ne întrebam însă cum vom realiza aşa ceva, întrucât aveam resurse financiare doar simbolice. Preafericitul a văzut probabil pe chipurile noastre umbra de nedumerire şi ne-a îmbărbătat: "Nu voi veţi face biserica, ci Sfântul Ioan. Voi va trebui doar să doriţi din tot sufletul acest lucru." Şi vă mărturisesc că aşa a şi fost. Niciodată nu am avut bani, dar niciodată nu ne-au lipsit banii", mărturiseşte părintele Ioan Mihoc.
În data de 5 august 1994, la ziua Sfântului Ioan Iacob, Preafericitul Daniel a sfinţit locul pentru viitoarea biserică. Mulţi credincioşi pelerini au fost prezenţi la acest moment. Plini de emoţie, ca la orice început de lucrare sfântă, la îndemnul Preafericitului Daniel, la acea vreme Mitropolit, de a sprijini construcţia bisericii, evlavioşii pelerini au făcut primele donaţii. La piciorul crucii, ce marca locul sfântului altar, rând pe rând a trecut fiecare şi a lăsat câte ceva. Nemaiştiind ce să mai ofere, câteva credincioase, din dragostea lor pentru Sfântul Ioan, au început să aşeze lângă cruce podoabele lor de aur (cercei, lănţişoare, chiar verighete). Lucrările de o amploare deosebită care au urmat s-au concretizat într-o frumoasă biserică, al cărei sfânt altar a fost sfinţit pe 12 octombrie 1997 cu o solemnitate deosebită. Acest moment, legat şi de împlinirea a 500 de ani de la sfinţirea bisericii Mănăstirii Neamţ, s-a bucurat de prezenţa a mii de pelerini. Cu bucuria în suflete şi pe chipuri, credincioşii au umplut drumurile ce duceau la sfântul lăcaş, sfidând frigul dimineţii. S-au putut întâlni oameni credincioşi veniţi atât din satele şi oraşele Moldovei, cât şi din restul ţării şi chiar din străinătate. Putem spune că în acele clipe Neamţul a fost inima Ortodoxiei. Slujba de sfinţire a bisericii a fost săvârşită de Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, împreună cu vrednicul de pomenire patriarh Teoctist şi o mulţime de alţi arhierei, preoţi şi diaconi din întreaga ţară.
Lucrările de înfrumuseţare continuă
Au urmat lucrările de înfrumuseţare a bisericii, pictura fiind realizată de către maestrul Vasile Buzuloiu, împreună cu ucenicii săi, în anii 1998-2003. În tot acest timp s-a amenajat la demisolul bisericii un paraclis unde s-a aşezat racla destinată moaştelor Sfântului Ioan Iacob de la Neamţ, împreună cu diferite obiecte care au aparţinut sfântului. Astăzi, ea se află deasupra paraclisului, în biserică, într-un baldachin nou, sculptat, care înfăţişează scene din viaţa sfântului. Încă în anul 1995, Preafericirea Sa a dăruit seminarului camilafca şi metaniile Sfântului Ioan. Apoi, cu ocazia hramului din 5 august 1999, a adus în procesiune degetul sfântului, dăruit de către Patriarhia Ierusalimului în 1992, cu ocazia proclamării solemne a canonizării sfântului. În anul 2002, la sărbătoarea Sfântului Ioan Iacob, Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop Ioan al Episcopiei Covasnei şi Harghitei, a dăruit bisericii Ceaslovul sfântului, pe care se pot descifra până astăzi urmele degetelor şi ale lacrimilor Sfântului Ioan. Înalt Preasfinţia Sa avea să scrie pe prima pagină a acestui ceaslov: "Cu această sfântă carte a călătorit până la poarta Raiului Sfântul Ioan Iacob". În această biserică, Preasfinţitul Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, pe 8 august 1998, a făcut primul pas spre viaţa monahală, îmbrăcând haina de rasofor.
La 8 septembrie 2009 a fost sfinţită şi pictura interioară a bisericii de un sobor de arhierei condus de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. În acelaşi an au început şi lucrările de pictură ale exteriorului bisericii, cu echipa de pictori: Viorel Maxim, Liviu Răşteanu şi Narcis Peţenchia.
