Cinci secole de rugăciune, istorie și cultură la Biserica „Sf. Nicolae Domnesc” din Iași

În inima vechii curți domnești din Iași, Biserica „Sfântul Nicolae Domnesc” se impune ca un reper identitar cu valoare documentară și simbolică excepțională, construit la sfârșitul secolului al XV-lea de Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt. Zidurile sale au asistat la ritualuri de legitimare a puterii domnești, la transformări arhitectonice ample, la activități culturale, tipografice și educaționale definitorii pentru Moldova. Astăzi, sub coordonarea pr. Constantin Naclad, biserica funcționează ca un spațiu sacru în care memoria istorică, viața liturgică și dimensiunea culturală sunt integrate într-un mod armonios în ansamblul patrimoniului spiritual românesc.

Monument spiritual și cultural al municipiului Iași, Biserica „Sfântul Nicolae Domnesc” a fost ridicată din piatră cioplită, între anii 1491 și 1492, de către Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, în imediata vecinătate a curții domnești. Aici s-au desfă­șu­rat, timp de câteva secole, ritualurile de binecuvântare și ungere a domnitorilor Moldovei, fapt care a conferit edificiului un statut privilegiat în viața politico-religioasă a țării. Despre cele cinci secole de rugăciune, istorie și cultură ne-a vorbit cu detalii pr. Constantin Naclad, coordonatorul acestui sfânt lăcaș.

„Bisericii i s-a adăugat supranu­mele «domnească», pentru că era așezată în incinta curții domnești și pentru că aici erau unși sau mi­ruiți domnitorii Moldovei, vechi ritual bizantin păstrat în biserica noastră. Aici timpul nu s-a oprit în loc, fiecare secol și-a pus amprenta, edificiul suferind modificări și restaurări. Evident primul ctitor a fost Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt. Al doilea este domnitorul Antonie Vodă Ruset (1675-1678), care, așa după cum menționează cronicarii, a reparat biserica, a construit chilii, zidul de împrejmuire, clopotnița și a pictat interiorul (1677-1680). Tot el a donat două sfeșnice mari de bronz în stil baroc și vase de argint, a înzestrat lăcașul cu strane de lemn, construind în preajmă și o cișmea. Cel de-al treilea ctitor este considerat regele Carol I, care s-a îngrijit de reconstrucția bisericii, la sfârșitul secolului al XIX-lea, sub coordonarea arhitectului francez Lecomte du Nouÿ. Sfântul lăcaș, refăcut, pictat și înzestrat cu tot ceea ce avea nevoie, a fost sfin­țit în anul 1904”, a precizat pr. Constantin Naclad.

De-a lungul timpului, lăcașul de cult din centrul orașului Iași a avut statutul de biserică domnească, catedrală mitropolitană, filie a unor biserici sau mănăstiri din preajmă și paraclis mitropolitan, statut pe care îl are și în prezent.

Pictată la exterior

Mare, înaltă, cu două turle, abside laterale și pronaos supralărgit, biserica are în exterior trei rânduri de ocnițe care alternează cu două rânduri de discuri smăl­țuite, formând un brâu artistic care înconjoară clădirea în partea superioară. În ocnițe sunt pictați o serie de sfinți și filosofi, iar sub acestea sunt reprezentați 282 de sfinți.

Pr. Constantin Naclad aminteș­te că „în interior a existat un perete despărțitor între pronaos și naos, care se crede că a fost desființat în vremea lui Antonie Ruset. Arhitectul Lecomte du Nouÿ l-a înlocuit prin două coloane circulare, cu trei arcade. Pictura actuală din interior este realizată în stil neo­bizantin de J.J. Antoine Lecomte du Nouÿ, fratele arhitectului, care a pictat și biserica Mănăstirii «Sfinții Trei Ierarhi» din Iași. În pro­naos, se află două portrete votive: unul îl reprezintă pe Ștefan cel Mare prezentând biserica Bunului Dumnezeu, însoțit de membrii familiei sale, iar altul este dedicat familiei regelui Carol I și reginei Elisabeta, alături de care sunt înfățișați principele moșteni­tor Ferdinand I și principesa Maria”.

În secolul al XVIII-lea, aici se slujea la trei altare, două erau situate de o parte și de alta a edificiului, asemenea unor paraclise sau capele. În Altarul din partea dreaptă se slujea grecește, fiind închinat Sfintei Mucenițe Varvara, în cel din stânga în limba rusă, fiind închinat Sfântului Mucenic și Arhidiacon Ștefan. În Altarul din bi­serică s-a slujit permanent în limba română, având hramul Sfântului Ierarh Nicolae. Cele două altare laterale s-au păstrat până în anul 1886, când au început lucrările de restaurare a bisericii mari. După canonizarea Voievodului Ștefan cel Mare, în 1992, biserica a primit și hramul Sfântului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt.

Edificiu reconstruit din temelii

Între anii 1884 și 1904, arhitectul Lecomte du Nouÿ a reconstruit edificiul, respectând cu fidelitate detaliile bisericii ridicate de Ștefan cel Mare. Într-un raport din 1901, el menționa „simplitatea construc­ției”, în care „se unesc, în mod armonios piatra, cărămida smăl­țuită, teracota și figurile colorate”. Biserica refăcută a fost sfințită, la data de 2 iulie 1904, cu prilejul sărbătoririi a 400 de ani de la trecerea la cele veșnice a domnitorului Ștefan cel Mare, la eveniment participând și reprezentanți ai Casei Regale.

Un izvod din 1 aprilie 1803 prezintă toate obiectele bisericii de la acel moment, printre care erau menționate: „veșminte, cărți, argintării și alte lucruri”. Dar foarte puține s-au păstrat până în prezent, deoarece atunci când a început reconstrucția unele dintre acestea au fost mutate la bisericile din preajmă, „Sf. Andrei”, „Sf. Constantin și Elena” etc., iar clopotele au fost depozitate la Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi”. Alte documente și icoane au fost transferate în colecțiile diverselor muzee din țară. În prezent, în biserică se află sfeșnicele de bronz și candelele donate de Antonie Ruset, precum și o Sfântă Evanghelie veche. Din vremea lui Carol I se păstrează catapeteasma învelită în foiță de aur și stranele domnești.

Tipografie și școală publică

Sfântul Ierarh Dosoftei a fost primul mitropolit al Moldovei care a locuit în chiliile de la „Sf. Nicolae Domnesc” construite de către domnitorul Antonie Ruset. Aici, el a întemeiat o tipografie și a tipărit „Dumnezeiasca Liturghie” (1679), „Psaltirea de-nțăles” (1680), „Molităvnic de-nțăles” (1681) și „Viața și petrecerea svinților” (1682-1686), în patru volume format mare. Toate aceste cărți au venit în sprijinul preoților și au contribuit la întărirea sentimentelor religioase și naționale, îmbogățind vocabularul limbii române prin răspândirea în toate cele trei țări române.

„La începutul secolului al XVIII-lea, din ordinul lui Constantin Mavrocordat și al Mitropolitului Nechifor, la Biserica «Sf. Nicolae Domnesc» s-a înființat o școală unde învățau preoți neștiutori de carte. În anul 1749, aici a fost creată o școală publică de carte românească pentru copii săraci. Aceasta a fost reorganizată de Mitropolitul Iacob Putneanul, ajungând să fie una dintre cele mai cunoscute școli din Moldova, alături de cele de la mănăstirile Neamț, Barnovschi, Sf. Sava și Putna. Acest aspect educativ și cultural am încercat să-l cultivăm și în prezent. Din 2004, de când sunt coordonator al acestei biserici, am desfășurat permanent activități pentru copii și tineri”, a menționat pr. Constantin Naclad.

Încoronări de domnitori

Cronicarul Ion Neculce scrie în „Letopisețul Țării Moldovei” că fiecărui domnitor, care intra pentru prima dată în țară, i se făcea slujba oficială de binecuvântare la Biserica „Sf. Nicolae Domnesc”. Printre domnitorii Moldovei care au fost miruiți aici menționăm: Ștefan Tomșa, Vasile Lupu, Ioan Heraclid Despot, Antonie Ruset, Gheorghe Ștefan, Dimitrie Cantemir, Grigorie al II-lea Ghica etc.

Ceremonia ungerii domnitorilor este prezentată de Dimitrie Cantemir în lucrarea „Descrierea Moldovei”. Potrivit acestor mențiuni, domnitorul era condus cu alai mare la biserică, unde era întâmpinat pe treptele acesteia de către mitropolit, care îi dădea să sărute Sfânta Evanghelie. În continuare, domnul se așeza în genunchi în fața ușilor împărătești, iar mitropolitul îi punea omoforul pe cap, îi citea rugăciunea la încoronarea împăraților ortodocși și apoi îl ungea cu sfântul mir. După ce se închina la sfintele icoane, intra în Altar unde se închina la Sfânta Masă, apoi revenea în mijlocul bisericii. Mitropolitul îi punea coroana pe cap și apoi era așezat pe tronul domnesc, aflat în partea dreaptă a bisericii. Dimitrie Cantemir mai precizează că, „după ce se făcea apoi apolisul, domnul era îmbrăcat chiar în biserică cu caftan domnesc, asemenea şi boierii cei mari. Terminându-se acestea, domnul petrecut de mitropolit şi de toată asistenţa încăleca şi se întorcea la curte”. Ultimul domnitor căruia i s-a făcut, aici, ceremonia de ungere a fost Grigorie Al. Ghica, la 2 octombrie 1849.

Activități catehetice pentru copii

Chiar dacă biserica nu are enorie, credincioșii din Iași participă în mod constant la Sfânta Liturghie și la diverse evenimente. Încă din anul 2004, în cadrul bisericii se desfășoară activități catehetice pentru copii și tineri în cadrul „Școlii de la Sfântul Nicolae Domnesc”.

„Am încheiat parteneriate pe teme educative și culturale cu Palatul Culturii, Casa Dosoftei, Poliția Română, Policlinica Providența, Societatea Ortodoxă a Femeilor Române și diverse școli din Iași. Proiectul de cateheză biblică «Hristos împărtășit copiilor» a pornit din acest sfânt lăcaș, a fost extins mai întâi la nivelul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei și apoi la nivelul întregii Patriarhii Române, inclusiv în eparhiile din diasporă. De asemenea, biserica este căutată de mulți tineri care doresc să facă fie cununia religioasă, fie un botez în acest loc încărcat de istorie și cultură”, a adăugat pr. Constantin Naclad.

Acest edificiu spiritual beneficiază de o frumoasă prezentare virtuală în 3D, care evidențiază valorile locului. Și chiar dacă trecerea timpului și-a lăsat amprenta, biserica s-a dovedit triumfătoare prin vitregiile vremurilor, astfel încât în prezent este un centru spiritual și cultural care duce mai departe tradiția înaintașilor.

Din bogata și frumoasa expe­riență de 37 de ani de slujire preo­țească, dintre care 21 de ani la Biserica „Sf. Nicolae Domnesc”, pr. Constantin Naclad ne-a relatat că cea mai mare nevoie a oamenilor este cea de pace sufletească: „Zgomotul lumii este atât de puternic încât oamenii au nevoie stringentă de liniște pentru a putea auzi chemarea lui Dumnezeu din adâncul nostru. Iar pacea o găsim în biserică, în cuvântul lui Dumnezeu, în adâncul inimii noastre, atunci când ne rugăm. Dar pentru aceasta este nevoie de efort și voință, iar atunci când creștinul face tot ceea ce este omenește posibil, atunci intervine și ajutorul lui Dumnezeu. Important este să fii prezent acolo unde te afli, spun aceasta pentru că mulți suntem distrași de diverse aspecte și ne este greu să ne concentrăm la realitatea momentului pe care îl trăim. Iar ca preot e necesar ca atunci când ne rugăm sau slujim lui Dumnezeu să o facem cu toată ființa. Și apoi să transmitem acest lucru credincioșilor noștri, care trebuie să înțeleagă că în biserică se află prezent Hristos. Chiar dacă sunt implicat în multe activități administrative, am înțeles că misiunea preoțească este primordială și toate celelalte trebuie subordonate acesteia”.