Daruri sădite de Sfântul Nicolae la Bohotin

Biserica din Bohotin ­închinată Sfântului Ierarh Nicolae se remarcă printr-o pictură murală ce, pe alocuri, reliefează ­identitatea acestui loc ­hărăzit de Dumnezeu, dar şi printr-o seamă de ­mesaje redate din cartea „Mântuirea păcătoşilor” a lui Agapie Criteanul, ­răspândită în popor prin secolele XVIII-XIX. În ­ghetuţele credincioşilor din Bohotin, strânşi ­laolaltă în jurul părintelui Iulian Andrei, Sfântul ­Nicolae a sădit daruri ­de mare preţ ale vieţii: buna-cuviinţă, smerenia şi hărnicia.

În buza iernii, pe Valea Prutului se rostogolesc vălătuci albi de ceaţă ce ne poartă, nostalgic, către zăpezile de altădată. Acest tablou admirabil poate fi sorbit cu nesaţ de pe dealurile Răducănenilor, judeţul Iaşi, în drum spre Bohotin, locul de baştină al celebrului vin licoros roze cu arome fructate de piersică, petale de trandafir şi busuioc, recunoscut internaţional şi inclus în „Dictionnaire Encyclopedique des Cepages” - Editura ­Hachette sub denumirea de ­„Busuioacă de Bohotin”.

Duminică fiind, nu e mare forfotă prin sat. În astfel de vremuri tulburi, în biserică se respectă ceea ce autorităţile impun ca reguli obligatorii în prevenirea infectării cu virusul SARS-CoV-2: măşti de protecţie, distanţare fizică. Însă apropierea oamenilor, căldura şi inima deschisă a credincioşilor se simt mai ales după ce părintele Iulian Andrei termină de cuvântat; cu greu se dau duşi spre case, mai întreabă de noutăţi, vor să ştie când îşi vor deschide uşa pentru molifta postului, pentru Ajunul Crăciunului şi, pentru că e mai aproape, vor să afle cum vor sărbători în acest an hramul bisericii.

Colindatul de hram

Dacă în anii trecuţi, de sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae, ocrotitorul sfântului locaş de la Bohotin, toţi copiii, mici şi mari, se pregăteau la şcoală pentru a cinsti pe sfântul bun şi darnic, anul acesta şcoala stă închisă; însă nu şi uşa bisericii.

„S-a înrădăcinat acest obicei al colindatului de hram. Toţi copiii de la şcoală, pregătiţi de cadrele didactice, umpleau biserica de hram. Câtă bucurie era în glasurile lor! Totul după ce se săvârşea ­Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, uneori cu preoţi din jurul localităţii noastre, alteori cu invitaţi de la Iaşi, iar bucuria rugăciunii împreună era urmată de acest adevărat spectacol al copiilor îmbrăcaţi în costume populare, care cântau colinde tradiţionale. Bineînţeles că Sfântul Nicolae îi răsplătea pe toţi cu daruri”, rememorează părintele paroh Iulian Andrei.

Ca şi în alte părţi ale Moldovei, credincioşii îi cinstesc în mod ­deosebit de hram pe străbuni, buni, pe moşi şi strămoşi plecaţi la Domnul. „Hramul era frumos şî înainti, când eram copchilî, şî acu e la fel: sî adunî lumi multî, câteodată şi preoţi mai mulţi, părinteli nostru cântî şî predicî frumos; aici, la biserică, primim cea mai bunî hranî. Dupî sfânta slujbă sî strângeau oamenii laolaltă, fiecare cu ce putea, în prăznicar, cinsteam şî pe morţi, şî pe viii care purtau numele de Neculai. Dar anul acesta... cine ştie ce-a mai fi cu ninorocirea asta... Mă rog la Dumnezău sî trecim pisti tăti, şi sî ni lasi sî ni rugăm aici, că nicăieri nu-i rugăciunea mai puternicî dicât în sfânta bisericî”, ne mărturiseşte bunica Paulina Sava, o femeie de 80 de ani încercată de multele greutăţi ale vieţii. Chiar şi aşa, în fiecare duminică, deşi are de mers cale lungă de acasă la biserică, nu există să lipsească vreodată de la Sfânta Liturghie.

Şi, totuşi, oricum ar fi vremea şi vremurile, sfântul protector tot va fi cinstit, iar copiii îşi vor primi darurile mult aşteptate. Chiar astăzi. „Din anul 2014 sunt preot aici, la Bohotin, după alţi 7 ani şi jumătate petrecuţi într-un sat de lângă Darabani. Dacă a venit pandemia asta nu înseamnă că ne oprim şi gata. Din contră, trebuie să găsim soluţii, să ne adaptăm, bineînţeles păstrând regulile şi luând măsurile de siguranţă. Nu vor trece nici hramul nostru, de Sfântul Ierarh Nicolae, şi nici sărbătoarea Naşterii Domnului fără să ne bucurăm împreună pentru că ar fi nefiresc. Au fost vremuri şi mai tulburi când, cu toate ­riscurile, oamenii încercau pe cât posibil să simtă bucuria Naşterii Domnului şi a altor sărbători importante”, spune părintele Iulian Andrei, făcând trimitere la anii negri ai comunismului, când credincioşii au avut mult de suferit din cauza regimului ateu.

Anul acesta, 35 de copii din sat au scris scrisori lui Moş ­Nicolae în cadrul unui proiect derulat de parohie în colaborare cu Protopopiatul Iaşi 2, un proiect social-filantropic gândit să vină în sprijinul unor copii fără prea multe posibilităţi materiale. Cadourile vor fi înmânate copiilor după Sfânta Liturghie din 6 decembrie de către voluntari ai ­Colegiului „Sfântul Nicolae” Iaşi.

„Cu toate restricţiile, vom cânta şi un colind, poate chiar două, mai răsfiraţi, pe afară, respectând toate regulile. Vom aştepta oaspeţii şi cu un ceai cald şi, deşi doar 35 de copii au scris scrisori în cadrul proiectului, toţi copiii satului, aproximativ 100 la număr, vor primi daruri de la sfântul bun şi darnic. În sat avem două magazine, unul în deal, altul în vale. În fiecare an, agenţii economici oferă cadouri, prin rotaţie, de Sfântul Nicolae şi de Moş Crăciun. Le mulţumim şi pe această cale. Este o emoţie aparte acest moment al bucuriei sincere a copiilor”, subliniază pr. Andrei.

Şcoala de la biserică

Bohotinul este un sat îmbătrânit, unde familiile tinere le numeri pe degete. Din cele peste 500 de case, doar 400 mai sunt locuite, restul au rămas triste şi goale, fie că bătrânii s-au mutat la cele veşnice, fie că tinerii au plecat în lume.

Bunicii singuri, cei fără prea multe posibilităţi financiare ori cei năpăstuiţi în urma unor accidente nefericite se află în atenţia părintelui paroh şi sunt sprijiniţi cu ajutorul oamenilor de bine.

Cele mai multe activităţi derulate în parohie le sunt dedicate însă copiilor şi adolescenţilor: au fost încălţaţi (proiectul „Papucei pentru ei”), au fost îndemnaţi să preţuiască viaţa (Conferinţă antiavort în colaborare cu „Pro Vita”), să respecte pe cei în vârstă (proiectul „Mărţişorul primăverii” în cadrul căruia au confecţionat felicitări pentru toate bunicile din sat), dar şi să cinstească memoria eroilor care s-au sacrificat pentru neam şi ţară.

De-a lungul celor şase ani de slujire în Bohotin, preotul Andrei a organizat conferinţe cu diverşi invitaţi, Liturghii misionare, multe desfăşurate în preajma hramului, ateliere de icoane pe sticlă, de încondeiat ouă, activităţi sportive; în ultimii trei ani, copiii au participat la tabăra de vară din pridvorul satului, iar cei mai mari dintre ei au mers chiar la Întâlnirea Tinerilor Ortodocşi (ITO) sau la tabăra de la Nemţişor.

Tot cu gândul la cei mici, în Parohia Bohotin s-au derulat şi ateliere dedicate părinţilor privind creşterea copiilor, fiind promovată educaţia nonviolentă, dar şi pelerinaje la mănăstiri şi obiective istorice.

De asemenea, în două rânduri, biserica a fost gazdă a unor invitaţi din străinătate în cadrul unor proiecte Erasmus, tinerii prezenţi la Bohotin arătându-se încântaţi de tradiţiile şi de îndeletnicirile oamenilor locului.

În toată lucrarea neobosită, părintele se bucură de sprijinul credincioşilor din parohie şi de ajutorul de nădejde oferit de doamna preoteasă Alina Andrei, profesoară de limba şi literatura română: „La biserică nu exista o anumită constanţă în organizarea de activităţi dedicate copiilor şi la început a existat o oarecare şovăială din partea lor. Însă, odată ce atelierele, pe diferite teme, au început să se deruleze în mod constant şi într-o atmosferă plăcută şi relaxantă, copiii au prins drag şi acum abia aşteaptă să trăiască noi experienţe. La biserică mulţi şi-au descoperit talente ascunse, au acumulat cunoştinţe de religie, istorie, tradiţii. Este un entuziasm generalizat chiar şi în rândul elevilor de liceu, care, deşi pleacă la şcoală la oraş, în timpul vacanţei de vară se implică în calitate de voluntari în cadrul taberei din pridvorul satului”.

Misiunea preotului într-o parohie trebuie să treacă dincolo de orice barieră, iar acum, când şcolile sunt închise, biserica se transformă, din nou, în şcoală. Mulţi dintre elevii care participă la ­lecţiile on-line întâmpină probleme cu învăţarea. Graţie unui proiect european derulat de Fundaţia ­„Solidaritate şi speranţă”, 20 de copii din Bohotin vor participa la ceea ce se va numi un „incubator de literatură”. „Este un pic pretenţios spus deocamdată, să vedem întâi ce putem face, însă eu mi-aş dori să-i împart în două grupe, să pot lucra remedial cu o grupă şi la un nivel mai scăzut pentru că sunt copii care acumulează în perioada aceasta multe lipsuri. Probabil că între cei 20 de copii se vor regăsi câţiva înzestraţi pe partea aceasta literară şi cu care vom lucra la un alt nivel”, ne-a mărturisit doamna profesoară Alina Andrei.

Struguri şi mesaje scrise din „Mântuirea păcătoşilor”

Construcţia bisericii de zid din satul Bohotin, înscrisă în lista ­monumentelor istorice, a început în 1830 din voinţa boierului ­Constantin Sturza, iar în anul 1842 sau 1845 a fost finalizată.

În vremea păstoririi părintelui Petru Diaconu, 1952, a început împrejmuirea vechii biserici cu ­zidurile alteia noi, practic biserica fiind lăţită cu câţiva metri; pr. Ioan Andrioae a definitivat lucrările, iar sfinţirea noului locaş de către PS Partenie Ciopron al Hușilor a fost consemnată la data de 28 iunie 1964.

Tot în curtea bisericii, pe la anul 1880, proprietarul Bohotinului, Miltiade Rosetti, a început construcția unei mănăstiri, însă din motive necunoscute în totalitate a rămas neterminată. ­Zidurile ei au fost demolate din ordinul autorităţilor comuniste, după cum ne-a spus şi Mihai Oprea, membru în Consiliul parohial al bisericii, care a trăit pe viu, copil fiind, barbaria regimului opresiv: „Au scos toată piatra din zidurile mănăstirii şi au folosit-o la drumuri, au mai luat şi pe acasă, au distrus tot. Zidurile erau ridicate până sus, la placă, aveau vreo 8 metri ­înălţime. Singura mângâiere a fost că o parte din acele ziduri a fost folosită la ceva util pentru oameni (n.r.: pietruirea unor drumuri din sat) şi că această biserică a rămas în picioare. ­Biserica atât de dragă, biserica copilăriei mele în care am revenit după ani, la pensie”.

Ulterior, potrivit unei micromonografii scrise de actualul preot paroh, biserica a fost restaurată de pr. Ștefan Bercaru, a fost înlocuit mobilierul degradat cu unul nou lucrat la Grumăzești - Neamț, precum şi vechiul pridvor din lemn cu unul din chirpici, adăugându-se și o turlă deasupra pronaosului. „Biserica a fost pictată în frescă, înlocuind tavanul din lemn. ­Deasupra pronaosului bisericii s-au ridicat trei turle, după care s-a refăcut și vechiul acoperiș al turnului de piatră cu meșteri din zona Bucovinei. Vechea clopotniță a fost înlocuită de una nouă, ­lucrată de meșteri militari.

În anul 1989 biserica a fost pictată de meșterii Vasile Mironescu cu soția (Vicovul de Sus, Suceava), ulterior au mai fost făcute adăugiri care i-au mai ştirbit frumuseţea.

În prezent, pentru că pereţii se înnegriseră, s-a recurs la recolorarea picturii cu vopsele acrilice, păstrându-se însă desenul original. Arhitectura din prezent a bisericii urmărește un plan treflat, 27 m lungime și 14 m lățime (la cele două strane), cu patru turle, zidurile fiind de cărămidă”, mai spune pr. Andrei.

În toată zona Răducănenilor însă nu mai există un alt locaş de cult pe zidurile căruia să fie scrise mesaje din cartea „Mântuirea păcătoşilor” semnată la începutul secolului al XVIII-lea de călugărul atonit Agapie Criteanul, o lucrare cu caracter isihast care a circulat în popor în secolele XVIII-XIX. Ca un simbol al identităţii locului, pe ziduri sunt pictaţi struguri şi viţă-de-vie, acelaşi simbol fiind regăsit sculptat şi pe lemnul care îmbracă icoanele de la catapeteasmă.

În cimitirul satului încă se mai găsesc cruci cioplite în piatră scoasă din dealul Pietrosu, o ­carieră de piatră acum închisă, declarată arie protejată de interes național. Unele sunt blocuri de piatră brută, cu inscripţia celor care s-au dus şi semnul crucii scrijelit cu dalta, iar alte pietre au fost tăiate în forma crucii. ­Simplitatea lor dezvăluie o ­anume frumuseţe, dar şi truda meşterilor pietrari din zonă.