De la meşteşug la educaţie: lecţii scrise cu ceară

Încondeierea ouălor nu este un simplu exerciţiu artistic, ci poartă cu sine o simbolistică profund spirituală, fiecare motiv şi culoare folosite amintind de jertfa Mântuitorului, de speranţa în Înviere şi de legătura dintre om şi divinitate. Acest meşteşug tradiţional este folosit de meşterul popular Ana Maria Zăbavă şi ca instrument educativ, fiecare întâlnire cu copiii şi tinerii transformându-se într-o lecţie despre credinţă, identitate, dăinuire şi dăruire. 

Meşteşugul popular al încondeierii ouălor de Paşti ocupă un loc aparte în comunităţile creştin-ortodoxe, aceste simboluri specifice sărbătorii fiind transformate în adevărate expresii de artă şi mărturisire a credinţei. În timp, oul roşu desenat („scris”, „desenat”, „închistrit”, „încondeiat”) a devenit un element identitar, purtând semnătura unei familii, a unei comunităţi sau unui neam întreg, după cum mărturiseşte Ana Maria Zăbavă, meşter popular, preoteasă şi directoare a Căminului Cultural din comuna ieşeană Scânteia. Bucovineană la origini, doamna preoteasă spune că s-a „trezit” în familie cu ouă „brodate” cu ceară în relief sau pictate în băi succesive de până la şase culori, remarcând că pe măsură ce cobori de la munte, spre şes, bogăţia coloristică se împuţinează, ouăle devin mai simple, poate mai sobre. „La începuturi motivele au fost simple, deoarece au mers mână-n mână cu modelele de pe costumul popular. Pe măsură ce s-a îmbogăţit modelul de pe ie, cum este cazul Bucovinei, în mod automat şi oul a devenit mult mai decorat”, explică meşterul popular.

Chiar dacă văzuse la bunici cum se încondeiază ouăle, doamna preoteasă şi-a însuşit pe deplin meşteşugul în atelierul maicilor de la Mănăstirea Miclăuşeni (judeţul Iaşi). Tot acolo a învăţat că trebuie să faci cumva să dai înapoi din ceea ce primeşti, astfel că a prins drag de ideea de a-l transmite copiilor şi tinerilor.

Astfel, cu răbdare, la atelierele de încondeiat ouă pe care le organizează cu copiii din comuna Scânteia, cu elevii liceelor din municipiul Iaşi sau cu studenţii de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae”, Ana Maria Zăbavă construieşte acea punte peste timp din dragoste pentru Biserică şi oamenii locului, din respect pentru tradiţiile care ne definesc ca popor.

Apropierea de tinerele generaţii, spune doamna preoteasă, este una firească în încercarea de a educa şi a arăta frumosul din lume. „E un meşteşug ce va dăinui prin aceşti copii care se bucură cu sinceritate de propriile creaţii. Iar prin bucuria lor, simt că împlinesc şi eu o mică parte din îndatorirea pe care o am”, spune Ana Maria Zăbavă.

Curiozitatea sinceră a participanţilor şi dorinţa de a-şi privi la final propriile creaţii transformă fiecare atelier într-o adevărată sărbătoare a creativităţii. Copiii învaţă că se pune început bun în numele Sfintei Treimi şi abia mai apoi cum să degreseze oul, să-l golească de conţinut şi să-l usuce. Cu ajutorul condeiului numit „chişiţă” se transformă în mici creatori, desenând cu ceară, înainte de toate, lecţii preţioase ale credinţei şi răbdării. Încep cu modele simple, geometrice, iar cu timpul, pe măsură ce îşi cizelează tehnica, pot trece şi la modele mai elaborate sau chiar la înfrumuseţat oul cu ceară colorată sau în băi succesive de culori.

„Scopul principal este să transmitem cât mai multor persoane, copii şi tineri, acest meşteşug din două motive: o dată ca să dăinuie în timp, să nu se piardă, iar în al doilea rând să aprecieze munca de creaţie a artizanilor care vin la târguri, să ştie că nu e atât de uşor să pregăteşti oul, să mânuieşti o chişiţă, să dese­nezi pe el. Din acest punct de vedere, atelierul de încondeiat ouă este un instrument de educaţie culturală”, spune hotărâtă doamna preoteasă.

Ana Maria Zăbavă subliniază însă şi un alt beneficiu, terapeutic de această dată, pe care îl aduce cu sine o activitate precum încondeiatul ouălor: „Acest meşteşug poate fi văzut şi ca o formă de îndepărtare a unor suferinţe. Pe lângă rugăciune, spovedanie şi împărtăşanie, e util să lucrezi ceva: cusut, împletit, olărit, încondeiat ouă... Trândăvia este un păcat, iar când stai degeaba te încearcă tot felul de gânduri, te preocupă diverse lucruri ­nefolositoare. O femeie, de exemplu, poate ceda mai uşor dacă nu este sau nu se simte iubită, dacă nu este înţeleasă, dacă nu îşi petrece timpul într-un mod util şi care să-i aducă o satisfacţie sufletească. Iar încondeiatul ouălor poate fi un astfel de moment de petrecere a timpului cu folos. În ceea ce-i priveşte pe copii, printr-o activitate de genul acesta îi ajutăm să-şi crească şi stima de sine, dar şi să-i apropiem de Dumnezeu, de tradiţiile care ţin de identitatea noastră şi de ­biserică”.

Copiii şi tinerii află aşadar la aceste ateliere că oul înroşit poartă cu sine taina unei lumi ce, în fiecare an, gustă din bucuria Învierii Mântuitorului Iisus Hristos, (re)trăind clipele minunatei veşti a „sărbătorii sărbătorilor”: „Hristos a înviat!”.