Găiseni și duhul lucrător al Sfântului Nicolae

Într-un septembrie răcoros, cețos și îngălbenit ca o gutuie, de acum 13 ani, vizitam pentru prima oară istorica Mănăstire Strâmbu-Găiseni, din Episcopia Giurgiului, copleșit de zgura și fumul vremurilor așternute peste cotidiana ei petrecere prin lume, trăind o concretă dezrobire sufletească, o stare de bucurie, asemenea unei bucăți de anafură mestecată după o zi de post. Recent, am revenit la Găiseni, retrăind aceeași stare, impresionați de data aceasta de multa rodire a nevoirii minusculei obști de aici, care se dedică jertfitor slujirii lui Dumnezeu și semenilor din comunitatea în care ființează.

Vechiul Schit Strâmbu este ctitoria lui Drăghici Vintilescu, un boier originar din Florești, așezare învecinată cu Găiseni, fost paharnic, iar din 1520 vornic la curtea Sfântului Voievod Neagoe Basarab, și el ctitor al sfântului așezământ, construit în jurul anilor 1510-1512, pe moșia jupânului Drăghici, marele vornic al sfântului voievod. Găiseni este amintit pentru prima oară sub numele de Schitul Strâmbu într-un document din 3 aprilie 1526, prin care Radu de la Afumați dăruia Mănăstirii Glavacioc, Bolintin, dispărută în secolul al XVII-lea, Nucetul și Mușeteștii, parte din Balta Doamnei. Pe lângă domni iscusiți, iubitori de Dumnezeu, mari boieri ai Țării Românești, care și-au legat numele de cel al vechiului schit, și călători străini care i-au trecut pragul, această vatră monahală a dat Bisericii neamului duhovnici iscusiţi, precum Clement, Episcopul Argeşului între anii 1850 şi 1862, sau Iosif Naniescu, Episcop al Argeşului între 1873 şi 1875, apoi Mitropolit al Moldovei până la trecerea la Domnul, în anul 1902. După ani de intensă trudă, schitul a fost scos la lumină din gunoaie, reconstruit, pentru ca astăzi să reprezinte un reper istoric și duhovnicesc referențial al Eparhiei Giurgiului. Și-n această lucrare, cele două maici care se nevoiesc acum la Găiseni, stavrofora Cecilia Moldoveanu, stareța mănăstirii, maica Benedicta Moldovan, și părintele duhovnic Maxim Gardin mărturisesc că întreaga lucrare care se înfăptuiește aici se datorează Sfântului Ierarh Nicolae, protectorul așezământului, a cărui icoană seculară a fost descoperită de maica stareță sub stratul gros de gunoaie care o acopereau.

Lucrarea Sfântului Nicolae

„Sfântul Nicolae este sfântul meu!”, ne mărturisește cu bucurie maica stareță Cecilia, care i-a cunoscut nemijlocit minunile, vindecările și harul ce se revarsă necontenit asupra tuturor celor care se săvârșesc în mănăstire, în care se cuprinde și lucrarea pastorală dedicată oamenilor în vârstă din comunitate și tinerilor, despre care veniserăm să aflăm.

„De la sosirea noastră aici, în anul 2010, am văzut că în satul în care viețuim trăiesc destul de mulți oameni în vârstă, și nu numai, care au nevoie de ajutor. Nu mă gândeam că într-o comună situată atât de aproape de Bucu­rești pot exista bătrâni ne­voiași care, unii dintre ei, chiar nu au ce să mănânce. Mulți sunt singuri, pentru că le-au plecat copiii în străinătate, iar rudele apropiate au trecut la Domnul. Unii trăiesc doar din mila vecinilor. De aceea, cât putem și noi, îi ajutăm. Există de pildă o femeie chiar la intrare în Găiseni, care mult timp s-a învelit cu celofane când ploua sau ningea, pentru că nu mai avea acoperiș la casă. Cineva care s-a întors din străinătate și și-a ridicat o locuință alături de cea a bătrânei ne-a semnalat starea în care se afla femeia. Atunci, împreună cu alte persoane de bine din sat, am ajutat și noi cu bani și i-am reparat casa. Noi îi ducem hrană, iar împreună cu Fundația «Bucurie în dar», de două ori pe săptămână, oferim câte 100 de porții de mâncare sărmanilor din localitate. La Căscioarele, unul din satele comunei, într-o familie în care mama a decedat, tatăl are un handicap, trăiesc patru copii care trebuie hrăniți și care locuiesc într-o casă degradată, pe care îi ajutăm. De asemenea, în preajma marilor sărbători de peste an, din mila credincioșilor care ne cunosc, strângem alimente, produse sanitare, de igienă și multe alte bunuri necesare traiului, facem pachete consistente, pe care le oferim semenilor noștri care se află în nevoi. De altfel, îi vizităm foarte des pe bătrânii din sat, discutăm cu ei, îi ajutăm cu ceea ce putem. Iar părintele nostru duhovnic Maxim merge și îi spovedește sau îi împărtășește de fiecare dată când este solicitat. În această slujire pastorală colaborăm foarte bine cu Primăria comunei noastre și cu o fundație căreia îi spunem «Casa olandeză», dar se numește «Fundația De WesterCirkel-România», condusă de domnul Petre Cedric Constantin, care se ocupă de Centrul de îngrijire și asistență pentru persoane adulte cu diz­abilități din Cărpenișu. Dânșii, în colaborare cu Primăria, au realizat un proiect prin care au identificat toate persoanele din comuna Găiseni care au nevoie de sprijin, în care suntem implicați și noi. Pot spune că la nivel de comună suntem foarte bine orga­nizați, pentru că domnul primar Gheorghe Manea este foarte receptiv la tot ce propunem noi în legătură cu ajutorarea nevoiașilor. Împreună cu părintele duhovnic răspundem de altfel cu sfaturile noastre tuturor celor care ne solicită ajutor duhovnicesc. De aceea, mulți vin să se mărturisească și să se împăr­­tășească la noi”, ne mărtu­risește maica stareță Cecilia.

O harică descoperire

Vizităm curtea plină de flori, atingem zidurile vechi, mângâiem florile, respirăm aerul cu miros de tei, având grijă pe unde călcăm ca nu cumva din nebăgare de seamă să strivim sub tălpi aripile vreunui înger. Pătrundem în biserică copleşiţi de taina, măreţia şi istoria aşezământului. Descoperim uimiţi chipuri de sfinţi şi ctitori ce ne privesc din istorie ca după o perdea de fum. Chipuri care în urmă cu 13 ani erau scrijelite, frânte, cu aripi doar bănuite sub funingine, înfățișări şi trupuri de sfinţi martirizaţi încă o dată de nevolnici, dar care acum strălucesc, eli­berați din arestul și batjocura la care îi osândiseră unii care crezuseră că astfel îi pot alunga din ceruri. Trecuseră peste toate și peste toți tăvălugul pângăririi și uitării, pentru ca în câțiva ani de muncă jertfelnică sfinții să fie scoși la lumină, să strălucească și să vindece. În acest context aflăm și povestea icoanei Sfântului Nicolae, cel care a luat sub omoforul său toată grija vieții acestei mici obști, dar și a comunității găisene.

„În anul 2010, când am primit ascultare din partea Preasfin­țitului Părinte Ambrozie, arhiereul nostru, să scoatem din gunoaie ­biserica vechiului așeză­mânt monahal, distrus aproape în între­gime, în timp ce încărcam gunoaiele în camioane, am descoperit două scânduri dezmembrate, care păstrau pe ele urme de pictură. Imediat mi-am dat seama că ele erau de fapt componentele unei icoane. Le-am adunat apoi pe toate, fără să pot identifica chipul sfântului înfă­țișat. Abia după ce le-am curățat am văzut că este Sfântul Ierarh Nicolae. Atunci am înțeles că el salvase de fapt așeză­mântul, dar și pe noi. Este o icoană veche pe care am restaurat-o, nedatând-o încă, și pe care am așezat-o pentru închinare în biserica restaurată. Sunt foarte convinsă că el a făcut adevărate minuni pentru locul acesta. Și eu îi datorez totul lui. Fără îndoială, și slujirea noastră pastorală față de bătrânii comunității din care facem și noi parte are legătură cu acest sfânt, el fiind cel cu darurile! Așa cum el ne-a dăruit atât de mult ajutor, tot la fel suntem datori, la rândul nostru, să ajutăm și noi pe cei din jur, încercând să-l imităm în fapte, să-l luăm de exemplu, să nu lăsăm pe nimeni fără mângâiere sufletească ori materială, pentru că și noi, la început, am trecut prin nevoi. Chiar am avut zile în care nu aveam ce să mâncăm, nu aveam de nici unele. Până și tuciul în care ne fierbeam mămăliga era împrumutat din sat! Acum încercăm să reedităm și noi față de bătrâni, față de cei nevoiași, puterea exemplului Sfântului ­Nicolae, care este de fapt cea mai mare și mai importantă predică pe care le-o putem ține acestor oameni care își poartă bătrâ­nețea ca pe o cunună a vieții”, ne mai mărtu­risește maica stareță Cecilia.

Școala de vară

Grija pentru cei bătrâni se împletește cu cea care îi cuprinde și pe copiii și tinerii comunității. Maica Benedicta Moldovan, care se află în mănăstire din anul 2020, se ocupă de școala de vară care se organizează aici.

„Anul acesta este a doua ediție și se desfășoară pe durata a două săptămâni. În urmă cu un an a durat două luni. Este vorba despre un proiect care se desfășoară în parteneriat cu Primăria ­Găiseni, Școala Gimnazială nr. 1 din comună și cu Inspectoratul Școlar Județean Giurgiu. Activi­tățile școlii sunt foarte variate. Anul trecut, de pildă, am organizat activități dedicate tradi­țiilor populare, la care a participat și un meșter popular din Argeș, apoi copiii au aflat cum se confec­ționează covoarele olte­nești și păpușile tradiționale. Anul acesta, împreună cu mai mulți voluntari, organizăm ateliere de pictură, o activitate care se numește «Cutia de creație», în cadrul căreia încercăm să stimulăm creativitatea copiilor, apoi un alt atelier dedicat psihoterapiei, la care participă un specialist în domeniu. Un alt atelier se numește «Prietenii naturii», coordonat de o doamnă profesoară de biologie de la școala din comună, care propune acti­vități legate de protecția naturii. Iar eu voi organiza un atelier în cadrul căruia copiii vor cunoaște sfinții mai importanți și o activitate în care ei pot înțelege cum funcționează morile de vânt. Vom desfășura și alte acțiuni, prin care încercăm să facem legătura între Creația lui Dumnezeu, mecanismele ei, și știință, în ideea de a-i stimula pe cei tineri să protejeze natura, ca dar al lui Dumnezeu. La activitățile școlii noastre de vară au participat câteva sute de copii de vârstă preșcolară, până la copii de clasa a VIII-a, din întreaga comună și nu numai. Anul acesta oraganizăm și două excursii, una la Bolintin, unde partici­panții vor afla mai multe lucruri despre poetul Dimitrie Bolintineanu, de la domnul Vasile Grigore de la Biblioteca orășenească Bolintin, cu prilejul împlinirii a 590 de ani de la prima atestare documentară a orașului Bolintin Vale, și la Târgu Jiu, pentru a cunoaște mai bine viața și opera marelui sculptor Constantin Brâncuși”, ne mărtu­risește maica Benedicta.

Am părăsit Mănăstirea Strâmbu-Găiseni mai liniştiţi, cu sufletul curăţit de grijile şi încercările zilei, îndreptându-ne spre oraşul nostru de beton înecat în fum, în care mâine, din nou, vom da piept cu încercările și ispitele. Dar ştim că acolo, la mănăstirea renăscută din propria-i cenușă, Sfântul Nicolae și rugăciunile maicilor ne vor acoperi şi pe noi cu puterea lor vindecătoare...