În numele Măriei Sale Ştefan

Nu-ţi ajung ochii pentru a putea cuprinde deodată tot ce a presărat mâna lui Dumnezeu peste legendarul pământ al Bucovinei. Şi după ce crezi că ai trecut prin valea cea mai mănoasă, cu cele mai mândre case, ori pe lângă păşunea cea mai pitorească, purtând pe spinare povara albă a unei turme de oi, apare mereu altă şi altă minune. Iar la sfârşit, când toate drumurile s-au împletit într-unul singur, care te-a dus în poarta mănăstirii, toate tac, toate coboară, făcând loc celei mai presus frumuseţi: Putna!

Cu adevărat, acesta este locul biruinţei neamului, pentru că mormântul din care Marele Ştefan se odihneşte cu trezvie, atent la toată suflarea românească, gata să ajute în luptă fiecare oştean al Domnului, izvorăşte necontenit biruinţa. Sfânt l-au crezut mereu românii pe cel mai iubit şi viteaz dintre voievozii lor. O spun cronicile, şi istoria a scris-o de multe ori. Dar cu atât mai mare a fost bucuria celor mulţi şi credincioşi, în 1992, când voia lui Dumnezeu a fost să-l slăvească pe alesul său Ştefan în rând cu sfinţii. Ce putere şi ajutor le dă românilor "care cred şi se încred" în purtarea de grijă a lui Dumnezeu şi în ajutorul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt am aflat în cele trei zile de neuitat petrecute de curând la Putna. Mărturia părintelui stareţ arhim. Melchisedec Velnic, şi a altor monahi din Putna, ne-a dat şi nouă din puterea şi bucuria aceasta. O dăm mai departe, spre lauda slăvitului domn şi sfânt Ştefan, pe care azi îl prăznuim.

O jertfă la altarul conştiinţei naţionale

Cu părintele stareţ am stat de vorbă la ceas de seară, după ce treburile administrative l-au lăsat puţin să-şi tragă sufletul. Ne-a vorbit, printre altele, despre cele mai emoţionante trăiri pe care le-a avut în acest loc sfânt: "Ca vieţuitor al Mănăstirii Putna, din 12 august 1989 şi până în prezent, cele mai deosebite momente pe care le-am trăit au fost legate de slăvitul voievod Ştefan. Primul este cel petrecut la 2 iulie 1992, la canonizarea Sfântului Ştefan. Încă din ianuarie, când s-a primit vestea canonizării Sfântului Ştefan, pentru noi, vieţuitorii mănăstirii, a fost o tresărire de suflet şi atunci am gândit că trebuie să organizăm aici o aleasă sărbătoare. Şi aleasă sărbătoare a fost atunci. Canonizarea ctitorului mănăstirii în care vieţuieşti nu este un lucru simplu. Venerat a fost ca sfânt mereu, căci românul i-a spus mereu "cel mare, cel bun, blând şi sfânt" domnitorului care a chivernisit bine ţara, dar a fost mare lucru că de acum ştiam că va avea zi de prăznuire în calendar, slujbă şi cântări de laudă. A fost un lucru deosebit şi un an plin de emoţii, iar ziua de 2 iulie 1992, pentru noi, cei care eram atunci în Putna - şi nu ştiu dacă mai suntem 10 de toţi, cei care am asistat atunci la eveniment - a fost şi este un moment care va rămâne unic în viaţa noastră. Cel de-al doilea eveniment deosebit a fost împlinirea a 500 de ani de la strămutarea la locaşurile de veci a voievodului, la 2 iulie 2004. Noi am intitulat sărbătoarea "Ştefan cel Mare şi Sfânt - 500". Întregul Sfânt Sinod a fost prezent aici, la Putna, la acea mare sărbătoare, când tinerimea română şi studenţimea au venit de pretutindeni, tinerii români au făcut acel pelerinaj de la Suceava la Putna pe jos, unde au participat între 400 şi 600 de studenţi, a fost o jertfă care s-a aşezat la altarul acesta al conştiinţei naţionale, o jertfă pe care au făcut-o tinerii şi, totodată, toată mişcarea ce a fost în întreaga suflare românească, totul a fost ceva deosebit. Încă, spun eu, că n-a fost gestionată şi exploatată mai mult acea sărbătoare, se putea şi mai mult, se putea şi mai bine. Aşa vedem noi acum: sărbătoarea aceea, "Ştefan - 500", se putea să iasă şi mai frumos. Dar aş putea să spun acum, la 7 ani, ce am gândit atunci ca stareţ împreună cu consiliul mănăstirii, s-a împlinit 99%. Inclusiv pictura bisericii, încheiată anul trecut, n-am dorit să fie decât o jertfă pusă la picioarele marelui ctitor al bisericii noastre. Şi lucrul acesta s-a împlinit. Toate au fost cu putere de la el şi când a vrut şi Preabunul Dumnezeu. După ce a biruit la Vaslui, se spune într-o cronică: "Şi a fost gândul lui Dumnezeu cu Ştefan cel Mare...". Legat de sărbătoarea "Ştefan - 500", ce a voit Dumnezeu, s-a împlinit pentru alesul Său. Căci Ştefan a fost iubit de întregul popor şi cel pe care îl iubeşte poporul, Dumnezeu îl iubeşte şi mai mult, pentru că dacă nu-l iubea Dumnezeu, nici poporul nu l-ar fi iubit".

"Dar Ştefan unde este?"

La Putna mi-a fost dat să văd şi evlavia bătrânilor, şi dragostea tinerilor, dar şi dorinţa copiilor de a-l cunoaşte pe Ştefan. În muzeul mănăstirii, o mamă era pur şi simplu asaltată de fetiţa de vreo 3 ani care o întreba insistent: "Dar Ştefan unde este?" "Uite-l!", i-a spus mama, arătându-i o icoană mare cu domnitorul. Copilul a tăcut, făcând ochii mari, după care s-a luminat. De la Volovăţ, tot drumul întrebase de Ştefan, acum îl găsise. La lumina discretă din spaţiul muzeal, ne-au luminat pe toţi care păşeam acolo lucrurile vechi de peste 500 de ani: o cădelniţă preţioasă împodobită cu mult gust, o cruce masivă ferecată cu foiţă de aur, o ripidă de argint filigranat şi aurit - lucruri pe care ni le amintim cu emoţie din cărţile de istorie. Şi toate acestea le-au văzut şi ochii voievodului, căci doar el le-a dăruit cu evlavie iubitei sale biserici de la Putna! Pleci din muzeu, acolo unde părintele Alexie are darul de a-i îndruma pe iubitorii de trecut, ca dintr-o biserică a vremurilor glorioase, păstrate cu grijă pentru urmaşi.

Program athonit

La Putna, clopotul cheamă la rugăciune în fiecare dimineaţă la ora 4:30. Pentru comodităţile noastre, această regulă pare ruptă din Pateric şi prea puţin demni suntem noi de a urma aşa o asprime de viaţă. Dar pentru cei aproape 100 de monahi care vieţuiesc aici este firescul lucrurilor. Îşi înnoiesc puterile zi de zi, dăruind lui Dumnezeu tot ce au mai bun, iar Domnul le dă mereu altă şi nouă putere să-şi poarte ascultările şi pravila asemănătoare cu rânduiala athonită. Iubitori de Hristos şi viaţă curată, când intră şi când ies de la slubje, rând pe rând, călugării Putnei se pleacă şi sărută icoana şi lespedea mormântului din care luminează Sfântul Ştefan. Ai tot sta şi-ai asculta vocile lor bărbăteşti cântând la strană psalmii regelui David, lângă care se bucură în ceruri sufletul binecredinciosului nostru voievod.

Putere din puterea lui Ştefan

Orice pelerin venit la Putna caută mai întâi de toate mormântul cu osemintele vrednicului domnitor. Părintele stareţ, arhim. Melchisedec Velnic, povesteşte despre această evlavie a oamenilor faţă de Ştefan cel Mare: "Credincioşii au venit la mormânt şi înainte, nu numai după ce au aflat că Ştefan este sfânt. Veneau şi în ziua de 2 iulie, dar cei mai mulţi, la 27 decembrie, când îl prăznuim pe patronul sfântului voievod, Arhidiaconul Ştefan. Şi făceau atunci parastas pentru domnitor, deşi tipicul şi rânduiala prevăd că nu se fac parastase între Crăciun şi Bobotează. Totuşi, evlavia lor nu putea fi oprită. La mormântul lui Ştefan se rosteau cuvântări festive, patriotice, care trezeau conştiinţa poporului. După 1992, lumea s-a obişnuit şi vine pe 2 iulie, iar pentru noi, ziua aceasta este ziua ctitorului mănăstirii şi al doilea hram, aşa cum a hotărât anul trecut Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, împreună cu Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop Pimen, la sfinţirea picturii Mănăstirii Putna. Credincioşii au venit şi vin cu evlavie la mormântul Sfântului Ştefan, pentru că voievodul a fost un mărturisitor al credinţei şi această venire la mormântul lui Ştefan s-a făcut pentru că este în tradiţia noastră, a ortodocşilor, de a merge la mormintele martirilor şi mărturisitorilor de credinţă. Ştefan este un mărturisitor şi de aceea popor mult şi preoţi din împrejurimi vin în ziua aceasta să liturghisească la mormântul lui şi să ia putere din puterea pe care Măria Sa a avut-o de a-şi iubi ţara, de a-şi iubi neamul şi valorile, de a-şi iubi credinţa. Puterea de a crede şi a se încrede. Căci Ştefan a crezut şi s-a-ncrezut. A crezut în Dumnezeu şi s-a încrezut în purtarea Lui de grijă. Căci nu e suficient numai să crezi, ci trebuie să te şi încrezi. Creştinii vin şi iau putere din credinţa lui Ştefan. Ei au credinţa aceasta că Ştefan le dă putere, şi într-adevăr le-o dă. Sunt mulţi români şi din afara graniţelor care îl cinstesc în mod deosebit, îşi aduc aminte cu evlavie de slăvitul voievod Ştefan, iar el se arată grabnic ajutător. Pe cine nu ajută? Pe cine nu strigă, pe cine nu bate. Dar dacă ai bătut la el, Măria Sa, Ştefan, deschide şi ajută. Aş îndrăzni să spun că, de multe ori, exact atunci când nu mai poţi, eşti pe ultima sută metri, când nu te-ai gândit, el te ajută să birui".

Multe uşi se deschid în numele Măriei Sale Ştefan

Şi părintele stareţ a simţit de multe ori ajutorul şi puterea Sfântului Ştefan cel Mare: "Nu a fost uşă care să nu se fi deschis când Putna a mers undeva în numele Măriei Sale. Duhul lui Ştefan este puternic, este prezent şi dă ajutor tuturor acelora care ştiu să ceară de la el ocrotire voievodală. Dacă n-aş fi simţit ajutorul lui, nu aş fi vorbit şi nu aş fi aici. Dacă te încrezi şi te rogi la el când nu mai poţi să birui, tocmai atunci te ajută. Pentru mine, cea mai mare biruinţă este că s-a realizat pictura interioară a sfântului lăcaş, iar dacă s-a terminat, este numai datorită lui, căci atunci când s-a început pictura, nu credeam că o s-o mai văd terminată şi, iată, cu darul lui Dumnezeu, s-a încheiat".

Şi spunem şi noi, care am văzut-o, că pictura este într-adevăr frumoasă. Nu mai este Biserica Putnei aşa cum s-a ridicat în vremea ctitorului, când era mai mult aur decât zugrăveală, mai mult strălucire decât piatră. Dar aurul Putnei de acum este însuşi domnitorul sfânt, care este prezent aici cu osemintele, dar mai ales cu duhul său iubitor de Hristos şi de neamul românesc.

"Cea mai frumoasă zi din viaţa mea"

Vor unii să afle minuni făcute de Sfântul Ştefan. Marea serbare din 2 iulie 2004 a săpat în sufletele unor tineri şi a aflat minunată dorinţă de vieţuire călugărească. Nu este aceasta minune? Părintele Isaac, arhondarul de azi de la Putna, era în 2004 un student iubitor de cele sfinte, dar nu se gândea la călugărie. Îmbrăcat în costum popular, alături de alţi prieteni din ASCOR, a mers de la Suceava la Putna pe jos, într-un pelerinaj care i-a schimbat viaţa. "Acea zi de 2 iulie 2004 a fost cea mai frumoasă din viaţa mea", spune părintele Isaac. "Am cântat cântece, am spus rugăciuni, am fost însoţiţi de preoţi, purtam în mâini icoane şi steaguri, a fost ceva unic. Când am ajuns la mănăstire, după trei zile de mers, aici am întâlnit vreo 10.000 de pelerini. Eu am fost printre cei puţini, cam 1.000, care am putut intra în curte, dar erau mulţi afară, unii chiar plângeau că nu au loc să intre şi ei. Dar toţi aveau atâta bucurie pe chipuri, încât nu se poate uita aşa ceva. Noaptea am urcat pe Muntele Crucii, acolo de unde se spune că a tras Sfântul Ştefan cu arcul pentru a arăta locul ridicării Mănăstirii Putna. Acolo am scris cu făclii aprinse numele ŞTEFAN. Dacă cineva mi-ar fi spus înainte că mă voi călugări, nu l-aş fi crezut. Dar acea zi a lăsat un dor de mănăstire în sufletul meu şi după ce am terminat facultatea, în 2005, am venit la mănăstire".

Când studia economia la Iaşi, se vedea director de hotel, călătorind prin lume, acum însă, părintele Isaac este mai fericit, face de fapt o muncă asemănătoare, dar este mult mai mult decât atât. "Am ascultare frumoasă. Nu pot să merg chiar la toate slujbele, ascultarea mea e în funcţie de cum vin pelerinii să-i cazez, dar mă mai strecor şi la slujbe. E frumos ce fac, nu consider că e greu. E un mare dar că Dumnezeu ni l-a dat aici pe Sfântul Ştefan. Îmi place enorm ce a scris cineva în cartea de oaspeţi, zicea că vine la Putna ca să înveţe să simtă româneşte", ne-a mai povestit părintele Isaac. Dintre studenţii care au făcut acel pelerinaj în 2004 la Putna, încă trei s-au făcut monahi la mănăstirea lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, devenind oşteni ai voievodului şi "rugători ai lui", el dându-le puterea să biruiască ispitele acestei lumi. Aşa cum frumos scria părintele stareţ în albumul mănăstirii, călugărul "este, în acelaşi timp, darul pe care lumea îl face lui Dumnezeu, dar şi darul pe care Dumnezeu îl întoarce lumii". Iar la Putna, îngerii în trup nu au oprit rugăciunea de la anul 1469 încoace nici o zi.