Trecutul românilor din Sibiu este profund legat de vechile lăcaşuri de închinare, zidite cu multe eforturi, în timpuri de neimaginat pentru noi, urmaşii acestor vrednici credincioşi. Astăzi ne întoarcem în timp, în vremuri grele pentru „măierenii“ din afara cetăţii, a căror dorinţă de a avea biserică a fost mai mare decât orice oprelişti din partea autorităţilor şi decât toate greutăţile întâmpinate.
Lăcaşul de cult face parte din monumentele emblematice pentru Sibiu, chiar dacă nu impresionează prin dimensiunea zidirii sau printr-o locaţie deosebită. O face, unică, însă, istoria celor peste două secole de existenţă, timp în care zidurile bisericii s-au îmbibat cu poveştile de viaţă ale oamenilor din partea de jos a Sibiului, a comunităţii măierenilor sau a „valahilor de pe Cibin“, după cum îi menţionează pisania lăcaşului de cult.
Nu putem trece cu vederea nici stilul arhitectural cu influenţe baroce şi cu elemente rococo, lucruri ce o deosebesc mult de alte biserici ortodoxe din Sibiu.
Situată la marginea vechii cetăţi, pe malul stâng al râului Cibin, lăcaşul de cult este cunoscut şi ca „Biserica dintre brazi“, sau „Biserica de la Cibin“. Cu un detaliu mai puţin cunoscut despre acest lăcaş de cult am fost întâmpinaţi la intrare: este cea mai veche biserică ortodoxă cu turn din Sibiu, după cum ne-a spus părintele paroh Mihai Sămârghiţan.
Închinată Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, biserica îşi are începuturile în vremuri grele pentru românii din Transilvania, când Uniaţia căpătase avânt, iar ortodocşii nu mai aveau ierarh şi organizare bisericească. Singura nădejde a măierenilor de pe malul stâng al Cibinului de a avea biserică se lega de episcopul unit, care avea autoritatea să ceară habsburgilor acest drept.
Se spune că episcopul unit Inochentie Micu-Klein a vizitat, într-o bună zi, comunitatea măierenilor, iar aceştia şi-au exprimat dorinţa de a zidi o biserică. „Inochentie Micu era din Sadu, dintr-o familie ortodoxă şi, venind la Sibiu, a intervenit la autorităţile de atunci în favoarea românilor. El a fost primul episcop unit care a cerut împăratului şi nobililor să se respecte făgăduinţele făcute la Uniaţia din 1698. Documentul s-a păstrat până la un timp în arhiva parohiei noastre şi regretăm că nu-l mai avem. Printr-o cercetare în arhivele Bibliotecii ASTRA am găsit adresa episcopului Inochentie Micu către autorităţile imperiale, în care spunea: «Eu şi clerul meu ne-am unit sub condiţia de a obţine acele beneficii şi foloase de care se bucură romano-catolicii. Altminteri, dacă nu ni se dau, ne-om face orice». Autorităţile şi-au dat seama că Inochentie Micu a făcut unirea cu Roma doar pentru aceste drepturi şi nu din convingere. De fapt, din acest motiv a şi fost exilat“, ne-a spus părintele Sămârghiţan.
Închinată Sfinţilor Brâncoveni
Rezultatul demersului s-a materializat la 7 aprilie 1734, când baroneasa Ana Maria de Hochberg, moştenitoarea lui Wilhelm Krall, a donat actualul teren. Opoziţia puternică din partea conducerii săseşti n-a permis, însă, începerea zidirii. Abia după 40 de ani, în timpul episcopului Grigore Maior, s-a obţinut definitiv proprietatea, la 21 martie 1776. Episcopul amintit a aşezat piatra de temelie la 15 octombrie 1778. Istoricul bisericii menţionează că episcopul Grigorie Maior a donat şi un clopot comunităţii măierenilor, care se păstrează şi în zilele noastre, în turn. Grigore Maior a pus să se inscripţioneze pe clopot: „Spre mai marea glorie a lui Dumnezeu, pentru românii valahi“.
Pisania bisericii menţionează pe preotul Danil, la acea vreme, iar mai apoi data de 1784 ca an al finalizării lucrărilor exterioare.
Sub păstorirea preotului Chiril Ţopa, s-au făcut prestolul, stranele, catapeteasma, iar sfinţirea a avut loc la 1788. Biserica a fost zugrăvită la 1795, iar la 1863, s-a fost înzestrat cu un alt clopot. În 1866 s-a construit casa parohială din incintă.
Vitraliile s-au refăcut în 1986, iar un an mai târziu s-a realizat prima pictură. În 1992, sub păstorirea preoţilor Mihai Sămârghiţan şi Traian Bârsan, s-a făcut un nou iconostas, realizat de Elena Roşca din Bucureşti. Resfinţirea a fost făcută de Mitropolitul Antonie Plămădeală, la 28 iunie 1992, care a dat bisericii şi hramul Sfinţilor Martiri Brâncoveni.
„Mitropolitul Antonie a dat hramul acesta când nu erau canonizaţi încă. Fiind preşedintele comisiei de canonizare din cadrul Sfântului Sinod al Bisericii noastre, a dorit să aibă o biserică închinată lor, la solicitarea credincioşilor, şi în urma evlaviei faţă de aceşti sfinţi martiri. În motivarea înaintată comisiei, Mitropolitul Antonie a prins şi istoricul acestei biserici şi faptul că enoriaşii au dorit să-i aibă ca ocrotitori“, ne-a mai spus părintele Mihai Sămârghiţan.
Mormintele marilor români
Însemnătatea bisericii este dată şi de cimitirul din jurul ei. Lăcaşul de cult este înconjurat de mormintele marilor români din Ardeal, care atât la revoluţia din 1848, cât şi după aceea au lăsat urmaşilor îndatorirea de a-i înmormânta la streaşină de biserică. Dintre aceste mari personalităţi ale istoriei neamului, care îşi dorm somnul de veci la „Biserica dintre Brazi“, îi amintim pe Iosif Şterca Şuluţiu, membru al Şcolii Ardelene, Alexandru Vaida Voievod, cel care a prezentat în Dieta de la Budapesta actul de unire al Transilvaniei cu România, marele gazetar Alexandru Papiu Ilarian, George Bariţiu şi fiul său, preşedintele memorandiştilor, Ioan Raţiu sau David baron Urs de Marginea, un erou al Războiului de Independenţă din 1877, precum şi avocaţi, militari şi demnitari ai oraşului.
Dintre aceste locuri de veci, cel al lui Vaida Voievod are o poveste interesantă. Abia în 1993 a fost amenajat lângă biserica sibiană, când părintele Sămârghiţan şi profesorul universitar Mihai Racoviţan, preşedintele Asociaţiei „Avram Iancu“ au ţinut să scoată la iveală locul unde se află osemintele lui Vaida Voievod.
„Nu ştiam unde este îngropat. Nu erau registere la administraţia cimitirelor şi mi s-a spus că administratorul sas al cimitirului din anii â50 ar mai fi în viaţă şi că ne-ar putea spune unde este îngropat. L-am găsit pe bătrânul administrator şi mi-a spus să merg sub capela romano-catolică, unde sunt 100 de nişte, toate cu tablă. Mi-a spus că locul unde nu este tablă, după zid, se află o cruce prin care ne vom da seama că acolo e mormântul lui Vaida Voievod. În momentul când am spart zidul şi am deschis sicriul, la contactul cu oxigenul, a căzut cenuşa. Am găsit crucea de lemn, am cumpărat un sicriu nou, am luat osemintele, am învelit sicriul în tricolor, l-am vegheat o noapte cu enoriaşii, am făcut slujba înmormântării şi l-am înmormântat lângă biserica noastră“, ne-a povestit părintele Mihai Sămârghiţan.
Referendum pentru rămânerea în Ortodoxie
Lăcaşul de cult a aparţinut comunităţii greco-catolice până în 1948, iar toţi preoţii care au slujit aici până la acea dată au fost uniţi cu Roma. La desfiinţarea Bisericii Greco-Catolice în 1948, lăcaşul de cult, împreună cu toate bunurile, a fost preluat de Biserica Ortodoxă, la solicitările Statului roman, pentru întreţinere.
„Până în 1990, lucrurile şi relaţiile dintre ortodocşi şi greco-catolici au fost liniştite. După 1990, am primit prima citaţie prin care greco-catolicii cereau bunurile înapoi. În octombrie a fost prima citaţie, prin care se cerea retrocedarea, majoritatea credincioşilor fiind trecuţi de la greco-catolici la Ortodoxie. În 1996, la hotărârea Tribunalului Sibiu s-a făcut un referendum în această biserică pentru a vedea opţiunea oamenilor. Referendumul a arătat că majoritatea credincioşilor n-au mai vrut să revină la Biserica Greco-catolică şi au rămas în continuare ortodocşi. Motivaţia lor a fost că nepoţii şi copiii lor au fost botezaşi ortodocşi şi de aceea doresc să rămână alături de familiile lor“, ne-a explicat părintele Sămârghiţan.
Litigiul a continuat până recent. Protopopiatul greco-catolic nu s-a mulţumit cu decizia Tribunalului şi a continuat citaţiile. Judecata s-a întins pe ani buni, la toate instituţiile de judecată civilă existente în ţara noastră. Abia în 2012, s-a primit hotărârea definitivă şi irevocabilă prin care biserica rămâne la comunitatea ortodoxă. „Să dea Dumnezeu să rămânem în pace şi spiritul frăţietăţii“, continuă părintele paroh.
Gazdă pentru ASTRA
Nu în cele din urmă, amintim că Biserica dintre Brazi este şi locul de întâlnire a membrilor Asociaţiunii Transilvane pentru literatura şi Cultura Poporului Român (ASTRA), filiala Sibiu. Multe dintre evenimentele Asociaţiunii sunt organizate aici, în special evocările şi momentele aniversare. De câteva ori pe an, ASTRA sibiană îşi duce aminte de marii români precum George Bariţiu şi Vaida Voievod. Din nefericire, majoritatea documentelor de arhivă şi a lucrărilor de bibliotecă pe care biserica le-a deţinut şi în care s-ar fi putut afla multe despre istoria lăcaşului de cult, a comunităţii şi a Sibiului, au fost pierdute prin neglijenţa autorităţilor.
După 1948, toate obiectele şi cărţile bisericii au fost duse la Blaj. Între acestea se afla şi biblioteca lui Simion Bărnuţiu, donată bisericii. Aceste documente, cărţi şi obiecte au fost duse la Cluj, la Arhivele Statului. „Am mers la Cluj să le găsesc, dar un funcţionar m-a dus într-o pivniţă, unde majoritatea erau în apă, distruse“, ne-a spus cu regret părintele Sămârghiţan.
Activităţi cu elevii
În jurul bisericii există o comunitate de credincioşi, împărţită în două parohii. Împreună cu celălalt paroh de la biserică, părintele Vasile Dariciuc, coordonatorul Departamentului pentru Tineret al Arhiepiscopiei Sibiului, părintele Sămârghiţan desfăşoară multe activităţi cu tinerii, cu elevii şi bătrânii din această parte a oraşului.
„Am încercat mereu să împletesc misiunea de preot cu cea de întrajutorare socială. În anii de după Revoluţie, am predat Religia la şcoli, până să vină primii profesori de pe băncile Facultăţii de Teologie. Am rămas în relaţii foarte bune cu şcolile şi mereu vin elevi la noi să se spovedească, să se împărtăşească, mai ales în posturile de peste an. Apoi, nu există eveniment deosebit la aceste şcoli la care să nu fim invitaţi. Acum părintele Dariciuc se ocupă mai mult de activităţile cu tinerii, având şi această îndatorire la centrul eparhial“, a menţionat părintele Sămârghiţan.
O strânsă colaborare există la biserica sibiană cu Societatea Femeilor Ortodoxe, filiala Sibiu. Comitetul parohial sprijină activităţile acesteia, alături de consiliul parohial, prin donaţii de alimente, de haine şi încălţăminte, care mai apoi ajung la nevoiaşi. Pentru câţiva ani, la biserică exista şi un asistent social, care identifica în parohii cazurile sociale şi propunea sprijin pentru aceste familii aflate în situaţii dificile. În perioada următoare, grija comunităţii vizează lăcaşul de cult, ce va fi supus unor ample lucrări de restaurare şi de renovare. Prin acestea se doreşte ca biserica să recapete frumuseţea de altă dată.
Capela de la Liceul Carol
În grija parohiei se află şi capela de la Liceul Carol, retrocedată după anii 1990, unde cei doi parohi slujesc prin rotaţie. Capela a fost închisă aproape 50 de ani, înainte fiind în cadrul Şcolii normale de băieţi din Sibiu. Are o pictură renumită, care a trebuit să fie refăcută, pentru că ploua în partea de nord. Aici sunt pictaţi ctitorii, familia Bălan. Preotul povesteşte că în trecut a găsit un bileţel pe masa altarului, în urma unei vizite făcute de vrednicul de pomenire mitropolit Antonie Plămădeală, care nu a anunţat vizita sa nimănui. „Spunea acolo: «vindecaţi ochii ctitorului». Când a fost capela închisă, pictura regelui Carol II, a ctitorilor Bălan a avut de suferit. Ochii au fost raşi, capul regelui ras complet. Nu se vedeau chipurile. În 1993, pictura a fost refăcută de Elena Roşca din Bucurşeti. Pictura este monument istoric, făcută de renumitul pictor Costin Petrescu“, a spus parohul.
