Într-un sat din România, există o familie de intelectuali care a găsit de cuviinţă să înalţe o troiţă chiar lângă casa în care locuieşte. Ideea şi determinarea de a o ridica aparţin, de fapt, nepotului familiei Munteanu, Andrei, elev în ultimul an la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Nifon Mitropolitul“ din Bucureşti. De dragul lui, ca să-i poată îndeplini dorinţa, bunicii Ion şi Elena au făcut împrumut în bancă. Jertfa acestor oameni este mărturisitoare pentru cât bine le-a făcut lor Dumnezeu, prin Sfântul Nectarie.
Nu departe de sfintele moaşte ale ocrotitorului său, Andrei Valentin Munteanu spune: „De când am intrat la seminar şi am ajuns la Mănăstirea Radu Vodă, am simţit o legătură dincolo de cuvinte între mine şi acest sfânt. Pentru tot ceea ce m-am rugat, în faţa raclei cu sfintele sale moaşte, am fost ascultat. Faptul că acasă, la Lopatniţa, în comuna Şoimari, judeţul Prahova, am făcut o troiţă este ca o mulţumire adusă Sfântului Nectarie pentru ajutorul pe care ni l-a dat mie şi familiei mele.“
„Ne va răsplăti Dumnezeu“
Acasă, în satul Lopatniţa, într-o zonă montană, ne întâmpină bunicii lui Andrei, Ion şi Elena Munteanu, binevoitori, bucuroşi de oaspeţi şi mai ales de visul împlinit al nepotului lor. Urcăm împreună scările până la troiţa aşezată pe un postament înalt, în faţa căreia este arborat un tricolor imens. „Credinţa şi dragostea de ţară merg mână în mână“, ne asigură Ion Munteanu.
„Când am făcut această construcţie, am vrut să împlinesc următoarele gânduri: să mă împac cu pământul acesta - eu nefiind şoimărean - pe care, cum spune proverbul, trăind, îl sfinţeşti. Până acum nu am simţit asta, căci spun într-un catren: «În zadar tot am să strig, / oasele-mi vor zace-n frig, / căci pământul e cald şi scut/ numai unde te-ai născut». Apoi, această troiţă este închinată memoriei tatălui meu, dragostei nepotului faţă de pământul din Şoimari şi, mai presus de toate, Sfântului Nectarie. Noi avem în familie bolnavi de cancer şi ne rugăm mult pentru tămăduirea de această boală“, mărturiseşte domnul Ion, profesor de limba şi literatura română, pensionar, care din 1960, de când s-a stabilit în localitate, şi-a dedicat viaţa educării a generaţii întregi de şoimăreni.
Soţii Munteanu nu insistă asupra cheltuielilor şi efortului financiar pe care l-au depus până au văzut troiţa gata. Nu se plâng de nimic, deşi s-au îndatorat la bancă pentru a face real visul singurului lor nepot, despre care domnul profesor mai spune: „Ideea acestei troiţe îi aparţine, tot el a făcut proiectul. Din punct de vedere religios, Andrei este convins. Nu are îndoieli. Aşa a fost de mic.“
La rândul său, Andrei vorbeşte hotărât, fără urmă de îndoială: „E adevărat că această lucrare a costat, că ne-am împrumutat la bancă, dar Dumnezeu ne va răsplăti. El nu rămâne niciodată dator. Am făcut-o aşa cum am putut. Această troiţă este un semn de mulţumire şi de jertfă pentru tot ce ne-a dăruit Dumnezeu. Este o dorinţă de a lăsa ceva în urma noastră. De asemenea, este un omagiu adus prieteniei, şi aici mă gândesc la bunul meu coleg, Nicu.“
Elena Munteanu rosteşte, cu emoţie şi blândeţe în glas, câteva cuvinte despre locul şi importanţa acestei troiţe în gopodăria familiei sale: „În primul rând, suntem apăraţi de toate relele. Apoi, comunicăm altfel cu Dumnezeu. Ne comportăm diferit, văzând crucea. În fiecare dimineaţă şi seară, acolo ne facem rugăciunile.“ Ca exemplu al celor spuse de doamna Elena, şi anume că prezenţa crucii impune o conduită demnă, în dreptul troiţei, un vârstnic trecător îşi scoate pălăria, face trei cruci mari deasupra pieptului şi îşi continuă drumul cu paşi mărunţi şi greoi. Se îndepărtează cu mâna ridicată, în semn de salut.
Chipuri de sfinţi zugrăvite din credinţă
Troiţa, sau bisericuţa cum îi spun cei ai casei, e învelită în straturi groase de var alb. Pe acoperiş, o cruce de fier, trainică, se vede bine de la depărtare. Înăuntru, o candelă arde la picioarele unei cruci din lemn. Câteva flori aranjate în vaze mângâie cu petalele lor feţele sfinţilor pictaţi de Andrei. De altfel, întreaga pictură interioară a troiţei îi aparţine. Tuşe sfioase, uşor tremurate, înfăţişează chipurile a trei nume emblematice din provincii diferite: Sfântul Neagoe Basarab, Sfântul Ştefan cel Mare, Sfântul Andrei Şaguna. Alături de aceştia apar Sfânta Filofteia, Sfântul Ioan Botezătorul. În cele trei săptămâni şi jumătate în care s-a străduit să împodobească cât mai frumos, aşa cum s-a priceput, locaşul închinat Sfântului Nectarie, Andrei a încercat să contureze cât mai mulţi sfinţi români: Sfinţii Martiri Brâncoveni, Sfântul Irodion de la Lainici. Apoi, ca o dorinţă a sa de suflet, i-a zugrăvit pe Sfântul Nicolae şi pe Sfântul Andrei Şaguna. Sfântul Nectarie priveşte dintr-o icoană, alături de Sfântul Antim Ivireanul, cel de-al doilea sfânt ocrotitor al troiţei.
„Pictura s-a realizat într-un timp scurt, aproape o lună, în tehnica a secco cu pigmenţi, cu emulsie de ou. În general, a fost făcută de mine, numai la fonduri şi la boltă a mai lucrat cineva alături de mine“, spune Andrei Munteanu.
Troiţa Sfântului Nectarie a fost sfinţită pe data de 20 septembrie, anul acesta, de Alexandru Iancu, preotul din sat, şi de părintele Florin Boţârcă, protopop al Protoieriei Vălenii de Munte. A fost o zi memorabilă pentru întreaga familie, care şi-a văzut truda răsplătită, şi pentru comunitatea din Şoimari, aşezare înrădăcinată de sute de ani în aceste locuri, a cărei denumire provine de la numele înaripatelor răpitoare, mai precis de la cei care prind şi dresează şoimi - şoimarii.
