La căsuţa natală a Sfântului Ioan Iacob Hozevitul

„Ştiu că vii la mine. Să îmi aduci ceva de acasă”, i-a vorbit în vis Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ-Hozevitul unei femei din Fălticeni, înainte de a ajunge la casa lui din localitatea Crăiniceni, comuna Horodiştea, judeţul Botoşani. Întâmplarea este relatată Gabrielei Doina Balahura, ghidul casei memoriale care este și muzeu. Doamna Gabriela a găsit de cuviinţă atunci să ofere credincioasei din Moldova câteva mere din curte, pe care aceasta le-a dus ca ofrandă Sfântului Ioan Iacob în pustiul Hozevei, din Israel, unde se află sfintele sale moaşte. Aceasta este doar una dintre faptele minunate petrecute în căsuţa de poveste din nordul ţării, căutată de foarte mulţi pelerini.

Ca orice cămin, locuinţa de origine a Sfântului din Crăiniceni are un specific al său, clădit pe existenţa a trei vieţi împletite în cadrul unei familii creştin-ortodoxe model, armonioasă şi împlinită. Pruncul Ilie, devenit mai târziu părintele Ioan, s-a născut în data de 23 iulie 1913, în familia ţăranilor botoşăneni Ecaterina şi Maxim Iacob, oameni credincioşi şi gospodari. La numai şase luni de la naştere, micuţul rămâne orfan de mamă. În toamna anului 1916 moare şi tatăl, pe frontul din Primul Război Mondial. Copilul este luat de bunica Maria, care îl creşte în dragoste de Dumnezeu şi de biserică. Recunoştinţa pe care părintele Ioan Iacob i-a purtat-o bătrânei Maria reiese din poeziile scrise în cinstea ei, unde o numeşte „bătrână sfântă”, „cu chipul ca Sfinţii”. În anul 1924, când băiatul împlineşte vârsta de 11 ani, bunica trece la cele veşnice, prilej cu care Ilie rămâne sub tutela unchiului Alecu, fratele cel mai mare al tatălui său. După ce urmează primii ani de şcoală în satul natal, continuă cu gimnaziul la Lipcani – Hotin şi absolvă apoi liceul la Cozmeni – Cernăuţi. De acum înainte, trăieşte tot mai mult timp departe de locul naşterii sale şi de casa părintească, mai ales că anul 1932 este definitoriu pentru intrarea sa în viaţa monahală. Aşa se face că până în anul 1936 slujeşte la Mănăstirea Neamţ, la care se adaugă alţi 10 ani la Mănăstirea „Sfântul Sava” de lângă Betleem. La 13 mai 1947 este hirotonit diacon în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim. Se nevoieşte în Ţara Sfântă 24 de ani, atât pe valea Iordanului, cât și în pustiul Hozeva. Ultimii 7 ani din viață se roagă neîncetat şi priveghează îndelung într-o peșteră rece. La numai 47 ani, în anul 1960, părintele Ioan Iacob trece în lumea celor drepţi. După 20 de ani, la 8 august 1980, trupul său este descoperit întreg. Biserica Ortodoxă Română l-a trecut în rândul sfinţilor la 20 iunie 1992, cu data de prăznuire 5 august. De asemenea, Patriarhia Ierusalimului a proclamat canonizarea Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamț la 31 ianuarie 2016.

Dincolo de timp

Vechiul sat Crăiniceni, ce se oglindeşte de secole în apa Prutului, a avut mereu un loc aparte în inima călugărului Ioan. L-a purtat în rugăciunile sale, cu întreaga lui suflare, iar acum ajută oamenii şi mai mult, de sus, din cerurile pline cu sfinţi. Mulţi dintre credincioşii care ajung la căsuţa în stil tradiţional moldovenesc vorbesc despre răspunsurile grabnice primite la rugile adresate Sfântului Ioan.

„După intrarea Sfântului Ioan Iacob în monahism, casa a intrat în proprietatea lui moş Alecu, fratele mai mare al tatălui său, Maxim. Câţiva ani a funcţionat ca şcoală. În anul 2003 a fost construită casa care se poate vedea astăzi, pe vechiul amplasament al locuinţei în care a copilărit Sfântul Ioan. Totul s-a făcut cu donaţii din partea credincioşilor din localitate sau din ţară, care au ­evlavie la Sfântul. Mare parte din săteni au contribuit la construirea acestei aşezări reprezentative pentru noi, prin cazarea muncitorilor, prepararea hranei şi bani”, îşi începe expunerea Gabriela Doina Balahura, ghidul Casei memoriale a Sfântului Ioan Iacob Hozevitul. Femeia s-a ataşat de loc încă de la construirea căsuţei celei noi, moment în care a primit binecuvântarea părintelui protopop să aibă grijă de ea. Bucuria aceasta mare avea să-i mai aline inima înnegrită de durerea cruntă provocată de pierderea soţului şi a băiatului în anul 2015 într-un accident rutier din care dânsa a scăpat cu viaţă.

„Mă întrebaţi de ajutorul Sfântului Ioan în viaţa mea? M-a salvat de la moarte. Altfel cum poate fi explicat că, având acelaşi diagnostic ca soţul şi fiul meu, după ce am stat patru zile în comă, iar rudele (la recomandarea medicilor) se aşteptau să mă pună şi pe mine în sicriu alături de ei, eu şi prietena băiatului meu am scăpat? Am fost afectată grav şi încă mai port urmele accidentului, însă trăiesc. Plâng, mă descarc, mă rog, cad, mă ridic, şi viaţa merge înainte, chiar dacă nimic nu-mi mai tihneşte. Mă alin cu oamenii care vin la căsuţa Sfântului nostru, văd cât sunt de tari în credinţă şi îmi dau curaj minunile despre care îmi vorbesc. Vin mulţi vizitatori la noi, mai ales pe perioada verii”, povestește doamna Gabriela.

Dintre obiectele care împodobesc spaţiul interior se remarcă o icoană dăruită de Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ verişoarei sale, Aglăiţa, în luna noiembrie a anului 1935, şi fragmentele din metaniile Sfântului, ferecate într-o răcliţă, oferite de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, pe vremea când era Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, în data de 6 septembrie 2003. Feţe de masă, prosoape, cearşafuri, covoare, ţesute la război, alături de o maşină de cusut din lemn, lucrată manual, oale din schijă de tun, covăţele, fuioare, un caier de lână cu furcă, o ladă de zestre, toate aduc în prezent parfumul timpurilor imemoriale.