Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Reportaj Mănăstirea Piatra Fântânele - o istorie împlinită

Mănăstirea Piatra Fântânele - o istorie împlinită

Galerie foto (10) Galerie foto (10) Reportaj
Un articol de: Arhim. Andrei Coroian - 30 Mai, 2021

Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” de la Piatra Fântânele, județul Bistriţa-Năsăud, este unul dintre cele mai frumoase așezăminte monahale din Mitropolia Clujului și din întreaga Transilvanie. Aşezământul închinat Maicii Domnului la Piatra Fântânele e sfințit de rugăciunea ieromonahilor care l-au păstorit în secolul trecut, precum și de ­truda neîntreruptă a monahiilor din zilele noastre. 

Icoana trăirii duhovni­cești de la Piatra Fântânele este pictată pe dinăuntru. Vrednicia, hăr­­­nicia și ostenelile maicii sta­rețe Pamfilia, ale părintelui duhovnic Gavriil și ale întregului sobor de aici sunt șlefuite de ­Duhul Sfânt. Pe lângă frumoasele slujbe mănăstirești, neîncetata rugăciune a inimii, munca și rucodeliile monahale, armonia duhovnicească și dragostea soborului radiază pace și duhovnicie în tot ținutul.

Chinovia are și rol de parohie pentru creștinii din localităţile Piatra și Ciosa, iar părintele Gavriil împreună cu obștea împlinesc această slujire duhovnicească a dragostei pentru Hristos. Cuvântul propovăduirii, slujirea tainelor, rugăciunile și sfaturile sunt mereu întărite de dragostea și exemplul vieții, de modestia și sinceritatea călugărească, de smerenie și bunăcuviință. ­Cre­dința se transmite și devine lucrătoare prin iubire înțelegă­toare, prin împreună pătimire cu cei care suferă și bucurie cu cei care se bucură.

La graniţa dintre Moldova şi Ardeal

Mănăstirea e situată la gra­nița de est a Ardealului cu Țara Moldovei, într-un cadru geografic și pitoresc aparte, unde este depresiunea estică a „Țării Bârgăului”, pe şoseaua Bistrița - Vatra Dornei, la 48 km de Bistrița și 36 km de Vatra Dornei, aproape de Pasul Tihuța. Altitudinea este de peste 1.202 m, mănăstirea fiind încadrată din toate părțile de munți și păduri ce se înalță spre Apus și Răsărit. Noaptea acolo se vede ­luminată crucea-monument ce stră­juiește hotarul pe o culme de deasupra mănăstirii, care are o înălțime de 31 m, fiind cea mai ­înaltă din țară.

Frumusețea paradisiacă a zonei a născut în sufletele curate ale localnicilor dorința de a construi o mănăstire închinată Maicii Domnului. Istoria localității ­Piatra Fântânele începe la sfârșit de secol XIX, odată ce peste Pasul Tihuța a fost construită șoseaua care leagă Ardealul de Bucovina. La început acolo a fost un cătun din secolul XIV, unde odată cu primele case s-a dorit și construirea unei biserici sau a unei mănăstiri. Comandantul Regimentului 2 Grăniceri lansa în 1913 un apel către „românii din Valea Some­șului să vină să colonizeze aceste locuri, oferindu-le pământ și pădure şi promițând că le va zidi și un așezământ bisericesc”. Zidirea complexului a venit însă odată cu sosirea libertății din 1989 şi conţine rugăciunea, cre­dința și iubirea aprinsă de înaintași.

Dorul sătenilor de a construi o mănăstire s-a împlinit prima dată în 1928, când a fost aprobată iniţiativa credinciosului ­Vasile Lazurcă din Bistrița Bârgăului. Acesta, cu un număr mare de credincioși din zonă şi sub îndrumarea lui Constantin Flămând, profesor de religie la Bistrița, s-a adresat pe 1 decembrie 1927 Episcopiei Clujului cu cererea de înființare a unei mănăstiri în „preajma Pasului Tihuța”. Episcopul de atunci, ­Nicolae Ivan, îşi dorea de asemenea să aibă o mănăstire la hotarul de răsărit al eparhiei.

Lucrările începute de credinciosul Vasile Lazurcă, împreună cu preotul Iuliu Suceavă, parohul din comuna Prundu Bârgăului, de care aparținea satul Piatra Fântânele, au fost continuate în 1928 de părintele ierodiacon ­Vasile Luncan. Acesta va sluji aici 32 de ani în timpurile grele ale războiului, în perioada dictatului de la Viena, a foametei și a instau­rării regimului comunist. După ce el va trece la cele veș­nice, în 1960, mănăstirea va avea regim parohial până în 1995.

Clericii emblematici ai aşezământului în perioada interbelică

Duhul monahal s-a păstrat prin marii duhovnici și martiri ai temnițelor comuniste care au păstorit aici: Dometie Manolache, Adrian Făgețeanu și Dumitru Zamisnicu.

Biserica mănăstirii, înălțată în numai câteva luni, a fost târnosită de către preotul Dumitru Antal, delegatul Centrului eparhial de la Cluj, la sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil din 1928. Din acel an a început slujirea părintelui ierodiacon Vasile, care a fost hirotonit ieromonah la 15 decembrie 1928.

Părintele Vasile Luncan s-a născut pe 2 februarie 1902 în satul Fundeni, județul Bacău, din părinții Gheorghe și Voichița, primind la botez numele Vasile. A făcut școala primară în localitatea Berbinceni Bacău, apoi trei clase seminariale la Mănăstirea Neamț. În 1921 a intrat ca frate la Mănăstirea Secu. La 1 aprilie 1923 a plecat la Catedrala ­Mitropolitană din Iași, unde timp de cinci ani a slujit în rânduiala de canonarh (monah însărcinat cu rânduirea și supravegherea slujbelor la strană). La recomandarea Mitropolitului Pimen ­Georgescu al Moldovei și Bucovinei, este călugărit în anul 1926, păstrându-și numele de botez Vasile. La 30 mai 1926 este hiro­tonit ierodiacon de către același mitropolit, la Biserica Banu din Iași, slujeşte apoi ca ierodiacon la Catedrala Mitropolitană și la mai multe biserici din oraş. În 1927 a fost transferat la Mănăstirea Slatina, din județul Suceava, și tot în același an la Mănăstirea Durău. Acolo a slujit până la 8 noiembrie 1928, când a fost transferat la Mănăstirea Piatra Fântânele. A fost hirotonit ieromonah la 15 decembrie 1928 de către Episcopul Nicolae Ivan al Clujului și instalat stareț pe 26 decembrie același an. Slujirea sa în Centrul eparhial din Iași și în marile mănăstiri moldave l-a ajutat să fie un călugăr disciplinat, duhovnicesc, rugător, bun organizator, care păstra într-o bună rânduială atât slujbele bisericești, precum și admi­nistra­ția mănăstirii. Rânduiala lăsată de părintele Vasile arată seriozitatea slujirii lui, adânca duhovnicie și responsabilitate pastorală.

În anul 1948, părintele Vasile a fost ridicat la gradul de protosinghel de către Episcopul Nicolae Colan al Clujului, fiind apreciat pentru lucrarea sa și urmașul său, Episcopul Teofil Herineanu. Starețul Vasile s-a ocupat de înălțarea și înzestrarea bisericii mănăstirești, a chiliilor monahale, clopotniței și școlii primare din Piatra Fântânele, unde a lucrat și ca învățător. După al Doilea Război Mondial, a făcut eforturi incredibile pentru refacerea „complexului mănăstiresc”, iar materialele rezultate din școala distrusă după bombardamente le-a vândut și a cumpărat altele pentru noua școală din Piatra Fântânele. S-a îngrijit duhovnicește de credin­cioși din Filia Ciosa, precum și de cei din Dornișoara, județul Câmpulung Moldovenesc (astăzi județul Suceava). În cei 31 de ani de stăreție a depus eforturi uriașe pentru a crea la Piatra Fântânele o adevărată vatră monahală, de rugăciune și muncă. Printre zecile de viețuitori care s-au nevoit împreună cu el amintim în chip deosebit pe monahii Veniamin Vasile Gherasim, Anania Mursa, Isaac Ghiță, Ioan Mihalcea și Alexie Rozvadovschi, fraţii de mănăstire Petru Tănase, Ioan Bocșa, Gheorghe și Ştefan Hojda, ieromonahii Luchian ­Zăgrean, Ilarion Mareș și Veniamin Roman, ierodiaconii Valerian Grigoriu și Nicolae Tacu, care sunt înmormântați lângă biserica mănăstirii.

Starețul Vasile Luncan a fost un ieromonah model, de o bunătate nemărginită, care a suferit tot felul de umilințe în perioada hortistă. Conducător duhovnicesc înțelept, plin de nădejde și optimism, pătruns de duhul păcii și al iubirii, dreptății și armoniei. A fost iubitor de carte și prietenos, purtând corespondență cu ierarhii și conducătorii de stat ai vremii. Venit de pe meleaguri moldave, s-a identificat cu idealurile de credință și de viață ale transilvănenilor, ca un adevărat păstor. A trecut la Domnul în ziua de 2 ianuarie 1960, fiind înmormântat lângă Altarul vechii biserici, unde a slujit 32 de ani.

În perioada 25 august 1957 - 25 mai 1958, la parohia și Mănăstirea Piatra Fântânele a slujit unul dintre cei mai mari duhovnici ai Bisericii Ortodoxe Române din secolul XX: arhimandritul Dometie Manolache. Fost coleg de studii cu Mitropolitul Antonie Plămădeală, ucenic al părintelui Arsenie Boca de la Prislop și doctorand al marelui profesor și teolog, părintele Dumitru Stăniloae, el va ajunge la Mănăstirea Râmeț, unde va aduna în jurul său o obște de peste 50 de maici, iar după o lucrare duhovnicească și pastorală de excepție, va pleca la cele veșnice în anul 1975, la vârsta de doar 50 de ani.

Preoţi întăriţi de suferinţele din închisori

După 1960, mănăstirea a fost transformată în parohie. Pentru a păstra duhul monahal de aici, Episcopul Teofil Herineanu al Clujului a trimis ca preoți parohi ieromonahi cu renume, foști deținuți politici, eliberați din temnițele comuniste după anul 1964.

Astfel, în perioada 1 mai 1969 - 13 iunie 1969 a fost numit slujitor ieromonahul Dumitru Zamisnicu, fost deținut politic, condamnat în 1958 la 20 de ani de închisoare și eliberat după șase ani de detenţie, în 1964. Părintele Dumitru s-a născut la 14 octombrie 1910 în comuna Erbiceni, lângă Iași. A absolvit Seminarul Teologic de la Neamț (pro­moția 1934), Facultatea de Teologie din Cernăuți (1937), Facultatea de Drept și Filosofie-Litere din Iași. A fost preot paroh în parohiile Dorobanți - Botoșani (1937-1940) şi Popricani - Iași (1940-1956), unde datorită zelului său pastoral a intrat în conflict cu autoritățile comuniste. A fost trimis apoi duhovnic la Seminarul Teologic Monahal de la Mănăstirea Neamț (10 octombrie 1956 - 1 martie 1957). ­Urmărit mereu de Securitatea ­comunistă, a fost trimis paroh la parohiile Brătulești Strunga, Iași (1 martie 1957 - 15 iulie 1957), și Spineni - Andrieșeni, Iași (15 iulie 1957 - 15 iulie 1958).

La 15 iulie 1958, a fost condamnat la 20 de ani de închisoare pentru „uneltire împotriva ordinii sociale”, executând șase ani, până în 1964. După eliberare a fost preot în mai multe parohii din județele Suceava, Cluj și Botoșani. La Parohia-mănăstire Piatra Fântânele a creat o vatră duhovnicească, fiind căutat de credincioși din întreaga țară. În 1972 a fost condamnat din nou pentru port ilegal de haină monahală, bătut cumplit și torturat de Securitate pentru activitatea sa pastorală și duhovnicească. Văzând credința și mărturisirea sa neînduplecată, autoritățile comuniste l-au închis în spitalul de la Socola. A murit ca un martir la 15 martie 1974, în timpul Postului Mare, după ce postise post negru 15 zile, fiind înmormântat în localitatea Bălteni - Probota, județul Iași, în mormântul mai înainte pregătit.

Părintelui Dumitru i-a urmat la Piatra Fântânele ieromonahul Adrian Făgețeanu, unul dintre renumiții deținuți politici și duhovnici ai secolului trecut.

Părintele Adrian s-a născut în Bucovina, localitatea Deleni, lângă Cernăuți, la 16 noiembrie 1912, în familia preotului Mihail Făgețeanu, primind la botez numele Alexandru. A absolvit ­Liceul „Dimitrie Cantemir” și Facultatea de Drept din Cer­năuți (1931-1937), precum și ­Facultatea de Teologie din ­Suceava (1943-1947).

A fost avocat la Fălticeni, Baroul Baia, comisar de Poliție la Fălticeni și Bacău. A fost închis, acuzat pe nedrept că ar fi organizat rebeliunea legionară din Suceava. La cererea sa a fost trimis pe front, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, unde aproape de Stalingrad a fost rănit grav la maxilar. Printr-o minune dumnezeiască, a scăpat cu viață și a decis să intre în monahism.

S-a călugărit la Mănăstirea Putna cu numele Adrian, în 1943. După patru ani, în anul 1947, s-a stabilit în București, la Mănăstirea Antim, înscriindu-se la ­Facultatea de Filosofie și Litere. A fost membru marcant al Miș­cării Rugul Aprins și secretar personal al inițiatorului și conducătorului acestei mișcări spirituale, părintele Daniil Sandu Tudor, slujind împreună cu el la mănăstirile Govora, Polovragi și Crasna de Gorj. În anul 1952 a fost condamnat și închis în mai multe închisori din țară, timp de 16 ani. După grațierea generală din 1964, a slujit în Parohia Filea de Jos, urmându-i părintelui Arsenie Papacioc, apoi a venit la mănăstirea și Parohia Piatra Fântânele. Aici a slujit patru ani, (1 iulie 1969 - 1 iulie 1973), apoi s-a stabilit la Mănăstirea Antim. Ultimii ani ai vieții i-a petrecut la Schitul Locurele al Mănăstirii Lainici, din județul Gorj. A trecut la Domnul la vârsta de aproape 100 de ani, pe 27 septembrie 2011, fiind înmormântat la Mănăstirea Lainici. Când l-am vizitat în 2006, își amintea cu drag de anii petrecuți la Mănăstirea Piatra Fântânele în Ardeal.

Părintelui Adrian i-a urmat protosinghelul Justinian Petrinca la Parohia Piatra Fântânele, din iulie 1973 până în iunie 1995, timp de 22 de ani.

Părintele Justinian s-a născut la 18 iulie 1934, în satul Uda, comuna Tătărăști, județul Iași, primind la botez numele Ioan. După absolvirea școlii elementare și a școlii monahale a intrat în mănăstire la Schitul Nechit, județul Neamț, unde a fost călugărit cu numele Justinian. A fost hirotonit ierodiacon în 1958 la Catedrala Episcopală din Roman de către Episcopul Teofil Herineanu. După 10 ani, același ierarh l-a hirotonit ieromonah la Cluj în data de 21 iunie 1968 pe seama Parohiei Larga, județul Maramureș. A slujit în mai multe parohii din Eparhia Clujului: (1968-1973) și apoi la Piatra Fântânele (iulie 1973 - iunie 1995), după care s-a retras la Mănăstirea Văratec. A trecut la Domnul la 21 octombrie 2002, ­fiind înmormântat acolo.

Toți acești slujitori au păstrat vie flacăra credinței și viața duhovnicească în aceste minunate locuri. În urma restricțiilor impuse de autoritățile comuniste, mănăstirea nu s-a putut dezvolta, dar a păstrat aprinsă flacăra rugăciunii și duhul monahal care s-au dezvoltat mai apoi.

Piatra Fântânele devine mănăstire de maici

După plecarea starețului Justinian Petrinca la Mănăstirea Văratec, în anul 1995, prin hotărârea Arhiepiscopiei Clujului, validată de Sfântul Sinod, Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” de la Piatra Fântânele a fost transformată în mănăstire de călugărițe.

Prima și actuala stareță a mănăstirii, maica stravroforă Pamfilia Solcan, a venit însoțită de câteva surori de la Văratec, unde a ucenicit timp de patru ani. Împreună cu părintele Gavriil, ea este artizana renașterii și dezvoltării acestei mănăstiri în toate laturile ei: duhovnicească, gospodărească și misionar-culturală.

Maica Pamfilia s-a născut la 29 iulie 1971, în localitatea Botoșana, județul Suceava, din părinții Ilie și Floarea, primind la botez numele Paraschiva. A intrat de tânără la Mănăstirea Văratec, unde a ucenicit pe lângă maica Galienia Strugaru, împreună slujind la Casa de protocol „Partenie Ciopron”, unde își desfășura activitatea cărturărească arhimandritul Bartolomeu Valeriu Anania, viitorul ­Mitropolit al Clujului.

A fost îmbrăcată soră la 15 august 1991 și tunsă rasoforă la 22 decembrie același an. În aprilie 1995 a fost chemată de Arhiepiscopul Bartolomeu al Clujului, încredințându-i-se stăreția Mănăstirii Piatra Fântânele. A fost tunsă în monahism și instalată ca stareță la primul hram al nou-înființatei mănăstiri de maici în data de 8 septembrie 1995. Pe 15 august 2002, cu ocazia hramului Mănăstirii Nicula, a fost hirotesită stravroforă de către Arhiepiscopul Bartolomeu Anania.

Am cunoscut-o pe maica Pamfilia prin anii 1998-’99, când venea la Nicula spre a chema câte un părinte ieromonah să le facă slujbe. Părinții niculeni mergeau cu rândul, dar odată, nu știu în ce împrejurări, a rămas la Nicula până a doua zi, până când părintele rânduit s-a întors de unde era plecat. Mi-a mărturisit atunci că n-a putut dormi toată noaptea de grija celor din mănăstire, pe care le lăsase fără să știe că întârzie. Mi-am zis în sine: „Iată o adevărată stareță și maică ­duhovnicească!”.

Am sfătuit-o să-l ia ca duhovnic pe părintele Gavriil, ieromonah de o mare seriozitate și râvnă duhovnicească. Îl cunoșteam bine, am stat șase ani împreună cu el și alţi trei monahi în aceeași chilie. Maica a ascultat, iar ulterior ne-am bucurat de faptul că Dumnezeu a binecuvântat acel gând.

Părintele Gavriil, duhovnicul celor 30 de maici și surori și al celor peste 92 de familii din Piatra Fântânele și Ciosa, este un adevărat părinte duhovnicesc, așa cum îl intuiam din primii ani de mănăstire. Am stat în aceeași chilie și am slujit șase ani împreună la mănăstirea noastră de metanie, Nicula, cu focul dragostei, al râvnei și al curăției tine­rești. Îi cunosc familia, ne-am legat sufletește, împreună slujind la biserică, la muncă, la strană, la Altar, trăind ani binecuvântați sub ocrotirea dulce și privirea blândă a Maicii Domnului din sfânta ei icoană de la Nicula.

Părintele Gavriil s-a născut pe 16 august 1971, în localitatea Groșii Țibleșului, județul Mara­mureș, din părinții Ioan și Ileana, într-o familie cu nouă copii, primind la botez numele Ionel-Ovidiu. A intrat ca frate la Mănăstirea Nicula pe 15 august 1993. A fost tuns ca monah pe 24 martie 1997 cu numele de călugărie Gavriil, hirotonit ierodiacon la 11 iunie 1998 de Arhiepiscopul Bartolomeu Anania, iar ieromonah pe 21 noiembrie 1998 de către Episcopul-vicar Vasile Some­șanul. Ulterior, a fost transferat ca duhovnic la Mănăstirea Piatra Fântânele, în data de 21 mai 2000. A fost hirotesit protosinghel în 2003. Între anii 2006 și 2010 a urmat cursurile Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj, susținând teza de licență în iunie 2011, cu titlul: „Monografia Mănăstirii Nașterea Maicii Domnului  - ­Piatra Fântânele”.

Părintele Gavriil este un slujitor harnic al monahismului și Bisericii noastre. Pe lângă slujbele oficiate zilnic de peste 20 de ani, după toată rânduiala mănăstirească, spovedania celor 30 de maici și surori ale mănăstirii, păstorirea celor câteva sute de credincioși din Piatra Fântânele și Ciosa, primirea și îndrumarea duhovnicească a pelerinilor care vin la mănăstire, el se implică activ şi în viața gospodărească a acesteia (muncile câmpului, la treburile gospodărești, pe șan­tierele de construcție ale noii biserici, la căratul și tăiatul lemnelor din pădure). Împreună cu maicile, îngrijeşte, sub forma unui mic așezământ social mănăstiresc, de copiii din zonă ai căror părinți sunt plecați în străinătate, dăruindu-le bucurie, căldură și dragoste prin organizarea de pelerinaje, tabere și călătorii.

Întreaga mănăstire este ca o grădină duhovnicească, un rai ceresc în vârf de munți, sfințit de harul și frumusețea noii și vechii biserici, de casa cu paraclis și alte clădiri care statornicesc acest așezământ duhovnicesc. Toate acestea sunt străjuite de crucea-monument care luminează și ocrotește mănăstirea. Iată o istorie împlinită. Dorința și rugăciunea marilor duhovnici care au slujit acolo constituie acum un fapt împlinit. Întreaga obște a Mănăstirii Piatra Fântânele slujește zi și noapte lui Dumnezeu și oamenilor.

Citeşte mai multe despre:   Mănăstirea Piatra Fântânele  -   Biserici din Romania