Mănăstirea Slatina, o academie a spiritului

Pe valea largă ce desparte ținutul Sucevei de cel al Neamțului, sub un versant împădurit, Mănăstirea Slatina își ocrotește istoria și legendele. Azi, cine ajunge să o vadă înțelege ce înseamnă statornicia în credință. Între zidurile sale, Ortodoxia se trăiește într-un mod particular, răsfrânt din amintirea încă foarte proaspătă a celui mai iubit duhovnic moldovean: Sfântul Cuvios Cleopa Ilie.

Iscusit înălțată într-un perimetru delimitat de Obcina Plaiului Bătrân, Surducu și Dealu Mare, mănăstirea are alura unei cetăți. Zidurile de apărare, construite încă din vremea ctitorului Alexandru Lăpușneanu, au conservat o stare de calm care vine parcă de dincolo de orice dimensiune perceptibilă. Puține zgomote răzbesc înăuntru. Dispar repede, pierzându-se într-un fundal în care încape tot restul lumii. Îndată începe domnia liniștii, ca o treaptă de pregătire - te împresoară, te curăță, te pune în armonie cu propriul sine. Extras aproape terapeutic din vrajba lumescului, te poți înfrupta din lumina care a făcut din Slatina o veritabilă academie a spiritului. „Așa a fost Slatina mereu, cu pace și cu liniște multă. Cei care vin și-o descoperă n-o mai uită”, îmi spune maica Serafima Gherasim. E stareță la Slatina din octombrie 2024, dar în obștea mănăstirii a intrat acum un deceniu. E din Humulești de loc și când a venit prima dată aici a și rămas. „Aveam 25 de ani. Am venit la 20 decembrie. Toată lumea pleca acasă de Crăciun și am simțit că am venit și eu acasă”, își amintește ea.

Ca să înțelegi misiunea acestei mănăstiri, trebuie să-i afli și să-i înțelegi povestea - de la legendele legate de momentul construirii, până la crezul lui Lăpușneanu și istoria zidurilor și interioarelor, pe care, dacă ești atent, poți descifra mărturiile lăsate de ctitorii care le-au refăcut și oblojit peste veacuri. „Mănăstirea este construită de Alexandru Lăpușneanu în1554, conform cronicarului său oficial, Eftimie de Căpriana, și are hramul «Schimbarea la Față». Una dintre legendele privitoare la începuturi spune că, atunci când a ajuns pe aceste meleaguri, domnitorul a gustat dintr-un izvor cu apă sărată și așa a hotărât s-o construiască. Sfetnic i-a fost pustnicul Pahomie, un ucenic al Sfântului Daniil Sihastrul. Noi îi pomenim în pomelnicul ctitoricesc drept ctitori întâi pe pustnicul Pahomie și apoi pe monahul Pahomie, cel care va fi călugărit la sfârșitul vieții, adică pe Alexandru Lăpușneanu”, explică maica Serafima. 

Lăpușneanu, consemnează cronicarii vremii, a iubit această primă ctitorie a sa și a socotit-o un bastion de apărare a Ortodoxiei, în plină eră expansionistă a protestantismului. El n-a avut ocazia de a câștiga bătălii pe câmpul de luptă, ca înaintașii săi, în frunte cu Ștefan cel Mare și Sfânt, dar a crezut până la capăt în „biruința pe tărâm duhovnicesc”, după cum explică maica stareță. Iar misiunea pe care domnitorul, înțeles de unii, contestat de alții, și-a asumat-o va fi, într-un fel sau altul, perpetuată de toți cei care, în diferite epoci, au contribuit la creșterea duhului Slatinei: Mitropolitul Veniamin Costachi, teologii și duhovnicii strânși în jurul Părintelui Cleopa. Așa se explică și de ce Slatina, mai ales în vremea Părintelui Cleopa, a devenit cea mai bună recomandare pentru un teolog sau pentru un călugăr. 

Prima ctitorie a lui Lăpușneanu

Domnitorul a așezat în Slatina odoare de preț. A construit-o cu meșteri bistrițeni, a folosit marmură roșie pentru pardoseala interiorului, pentru pictură l-a adus pe renumitul zugrav grec Stomatello Kotronas, a construit în curtea mănăstirii o fântână arteziană în stil renascentist, lucru nemaivăzut într-o ctitorie religioasă din Moldova secolului al XVI-lea, a ridicat, alături, casa domnească, iar în pronaosul bisericii a construit o gropniță în care au fost înmormântați, la sfârșitul vieții, atât el, cât și soția, domnița Ruxandra (fiica lui Petru Rareș). „Referindu-se la această biserică, Iorga spunea că Lăpușneanu a vrut să-i întreacă pe toți înaintașii săi. Alecu Beldiman, fratele arhiereului Filaret Beldiman, cel care, alături de Mitropolitul Veniamin ­Costachi, va repara mănăstirea după incendiul din 1821, scria despre Mănăstirea Slatina: «Păcat de a sa pardoseală, că-n Moldova alta nu-i. Toată de marmură roşie, te sfiai picior să pui». Imediat după zidirea mănăstirii, Lăpușneanu a adus aici capul Sfântului ­Grigorie Teologul de la Mănăstirea Vatoped din Sfântul Munte, pentru care a dăruit un caravanserai în Tesalonic și 60.000 de aspri. Apoi a stabilit o alocație lunară de 300 de ducați pentru mănăstire, sarcină pe care a lăsat-o și urmașilor săi”, spune maica stareță.

În decursul timpului, mănăstirea a trecut și prin momente dramatice; a fost jefuită în mai multe rânduri, rămânând în ruină. În 1821, eteriștii au ajuns în mai multe mănăstiri din Moldova, iar la Slatina, încolțiți de turci, s-au închis în biserică. Pentru că nu aveau voie să intre, turcii au incendiat-o. Focul a fost atât de puternic, încât a afectat mare parte din pictura interioară, arzând până și pardoseala. 

Refacerea mănăstirii - forma de azi a bisericii, pictura interioară și construirea stăreției - i se datorează Mitropolitului Veniamin Costachi. Sprijinit de arhiereul Filaret Beldiman, acesta va lucra la reînfrumusețarea Slatinei aproape un deceniu, din 1824 până în 1834. „El a scos gropnița din biserică; astăzi nu mai există. Osemintele domnitorului și ale domniței au fost așezate într-un mormânt pregătit de Lăpușneanu pentru fiica sa Teofana. Tot în această perioadă a fost refăcută pictura. Probe de frescă analizate recent arată că ar exista fragmente și de secol XVI, dar și de secol XIX. Probabil, mitropolitul a refăcut doar ce a fost deteriorat în timpul incendiului”, explică maica Serafima.

Academia Părintelui Cleopa

Însă, din istoria recentă, momentul care a marcat profund parcursul Mănăstirii Slatina rămâne reprezentat de perioada în care a fost coordonată de Sfântul Cuvios Cleopa Ilie, stareț între 1949 şi 1956. Sosit de la Sihăstria împreună cu alți 28 de călugări, au format aici, la ordinul Patriarhului Justinian, așa-numita obște a studiților. Această obște era integrată, din punctul de vedere al programului de rugăciune, într-una mai amplă, ce includea și călugării de la mănăstirile Sihla, Sihăstria și Rarău, aflate tot sub îndrumarea duhovnicească a Părintelui Cleopa. „Aveau o rânduială anume pe care o introduseseră, care semăna cu cea a studiților (monahi care au viețuit la Mănăstirea Studion, din Constantinopol, cunoscuți pentru viața de rugăciune, pregătirea teologică și preocuparea cărturărească deosebită, n.r.). Chiar și când trimiteau acte oficiale din mănăstire, aveau antetul «Obștea Sfântului Teodor Studitul». A fost aici o academie duhovnicească, cu o școală monahală deosebită. Orice frate care intra în mănăstire trebuia să facă această școală, iar atunci când urmau să fie tunși în călugărie dădeau un examen din istoria Bisericii, istoria mănăstirii, viața monahală, tipic”, spune stareța Mănăstirii Slatina.

Părintele Cleopa avea 37 de ani când a venit la Slatina. Aici aveau să ajungă, rând pe rând, Sfântul Cuvios Paisie Olaru, Sfântul Cuvios Petroniu Tănase, părintele Arsenie Papacioc, părintele Felix Dubneac, dar și cărturari precum Mitropolitul Antonie Plămădeală, Arhiepiscopul Adrian Hrițcu sau arhimandritul Andrei Scrima. Acestea sunt numele cele mai sonore. Însă la Slatina au poposit și alți monahi și teologi, dând contur celei mai interesante și puternice comunități de credință din mănăstirile moldovenești, la care au aderat cu sinceritate mulțimi de oameni din satele din jur. Pentru localnici, spiritul Părintelui Cleopa a fost, în acei ani de confuzie și de tulburare provocată de instalarea comunismului, un sprijin în a nu abandona speranța. Iar azi el este la fel de viu în amintirile lor. 

Slatina - părăsire și renaștere

Până în 1959, anul decretului comunist care interzicea monahismul de la o anumită vârstă în jos și celor care nu aveau studii teologice, Slatina a fost mănăstire de călugări. Din 1962 au venit aici câteva maici de la Agafton și Războieni, făcând trecerea către specificul de azi - mănăstirea de maici. „Stăreția e așa cum sunt și vremurile. Trebuie multă muncă, suntem conștiente. Sperăm că va trimite Dumnezeu și alte maici care să ne ajute”, spune maica Serafima. 

Acum, 20 de monahii fac parte din obștea mănăstirii. Un număr mic pentru un loc în care sunt atât de multe de făcut: biserica are probleme de structură (mortarul dintre pietrele temeliei este măcinat), iar pictura trebuie urgent curățată. „Dacă nu intervenim repede, o putem pierde” - ăsta e gândul presant sub care se lucrează aici. Căci maicile nu stau o clipă. Curtea și gospodăria sunt întinse, reparații de făcut mereu. Pe umerii lor stau veacuri de istorie, stă duhul special al Slatinei, amintirea luminoasă a Sfântului Cuvios Cleopa. Pe cât de mult cântărește această moștenire, pe atât de mare este datoria pe care o au de împlinit.