Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Reportaj O mărturie grăitoare despre trecutul Dobrogei

O mărturie grăitoare despre trecutul Dobrogei

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Reportaj
Un articol de: Ioan Bușagă - 22 August 2013
Localitatea Niculiţel din judeţul Tulcea este astăzi renumită nu numai pentru cripta martirică în care au fost descoperite acum patru decenii moaştele a şase sfinţi, ci şi pentru bisericuţa „Sfântul Atanasie”, monument de arhitectură bizantină de secol al XIV-lea şi grăitoare mărturie a trecutului plin de încercări al Dobrogei. Situată în partea de sud a Niculiţelului, pe partea dreaptă a drumului ce se continuă spre localitatea Valea Teilor, vechea biserică cu hramul „Sfântul Atanasie” reprezintă un reper nu numai istoric, ci mai ales spiritual, atât pentru localnici, cât şi pentru pelerini. 
 
La începutul anilor '90, lăcaşul a avut rol de capelă în curtea feudală a unui conducător local, a devenit biserică de parohie în care se slujea o singură dată pe an, în ziua de 2 mai, când este sărbătorit hramul, „Aducerea moaştelor Sfântului Ierarh Atanasie cel Mare”. Din anul 2008, când Preasfinţitul Visarion a fost ales Episcop al Tulcii, se săvârşesc slujbe religioase ca la orice parohie ortodoxă. „De-a lungul timpului, numărul credincioşilor a crescut şi astfel a fost nevoie de amplificarea spaţiului interior al bisericii. În primul rând, a fost extinsă limita vestică a pronaosului cu aproape un metru şi jumătate prin ridicarea unui nou zid. Dar şi în cursul secolului al XVIII-lea, pronaosul a fost alungit cu încă un metru, prin demolarea zidului ridicat cu două secole înainte. O ultimă etapă, de data asta caracterizată de ample transformări, a avut loc prin 1880, când zidul iniţial care despărţea naosul de pronaos a fost parţial demolat şi înlocuit cu o largă arcadă”, a explicat părintele Iulian Talpiş, parohul Bisericii „Sfântul Atanasie” (Parohia Niculiţel II). 
 
Monument eclesiastic românesc cu specific bizantin
 
Ridicată pe fundaţie de piatră de carieră, pe o reţea de piloţi subţiri, şi din cărămizi provenite de la clădiri romane, antice, din zonă, Biserica „Sfântul Atanasie” aparţine tipului cruciform, cu turla pe naos, fără puncte libere de susţinere. În ceea ce priveşte arhitectura, acest monument eclesiastic se aseamănă cu alte monumente din ţara noastră, Bulgaria, Serbia, Grecia şi Constantinopol, datate în secolele X-XIV.
 
„Potrivit cercetătorilor, Biserica «Sfântul Atanasie» din Niculiţel datează din prima jumătate a secolului al XIV-lea, în deplină concordanţă cu formele sale arhitecturale, întrucât s-a descoperit în apropierea bisericii un gros, adică o monedă ce a fost emisă nu la sfârşitul secolului al XIII-lea, aşa cum s-a afirmat iniţial, ci în prima jumătate a secolului al XIV-lea, în timpul celui mai de seamă ţar al Serbiei medievale, Ştefan IV Duşan. Cercetările arheologice au precizat că după o perioadă de funcţionare de aproape un veac, cuprinsă între momentul construirii şi primele decenii ale secolului al XV-lea, biserica îşi încetează activitatea, poate în urma campaniei otomane din primăvara anului 1420. După aproximativ un secol, lăcaşul de cult a reintrat în viaţa comunităţii, fapt certificat şi de existenţa cimitirului din jurul bisericii”, a mai explicat părintele paroh Iulian Talpiş.
 
După atâtea secole, vechiul monument bizantin mai păstrează două fragmente din pictura originală, cel mai mare având aproximativ un metru pătrat. Între anii 1988 şi 1991, cu avizul Direcţiei Monumentelor Istorice, pictura murală originală a fost conservată, iar restul ansamblului iconografic a fost restaurat tot în tehnica frescă de pictorul Grigore Ion Popescu. În prezent, mai este nevoie de lucrări de refacere la acoperiş, olanele fiind foarte vechi, arse de soare, iar în partea de sud a lăcaşului de cult deja sunt ceva probleme.
 
„Comparativ cu importanţa ei, Biserica «Sfântul Atanasie» este de dimensiuni reduse, aşezată într-o parohie mică, dar pentru creştinii acestei comunităţi ea reprezintă foarte mult. Nu numai prin vechimea ei, ci pentru amintirile plăcute care ne leagă de cei dragi, de înaintaşi. Am avut bucuria de a sluji în mai multe lăcaşuri ale eparhiei, căci am fost mai întâi preot misionar, dar când am slujit aici am simţit ceva deosebit, ce nu se poate exprima în cuvinte. Are o încărcătură istorică, simţi că pluteşti, iar aceste trăiri nu sunt mereu aceleaşi, ci ele se înnoiesc cu fiecare slujire”, a mărturisit parohul acestei biserici. 
 
În mod providenţial, în această biserică au fost aşezate în anul 1971 moaştele celor şase sfinţi de la Niculiţel, patru cunoscuţi - Zotic, Atal, Camasie şi Filip -, iar doi necunoscuţi. Aceasta s-a făcut de către Preasfinţitul Gherasim Constănţeanul, atunci Arhiereu-vicar al Eparhiei Dunării de Jos, azi Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop al Râmnicului, care a luat sfintele moaşte de la criptă şi le-a aşezat în naosul bisericuţei. Aici au rămas până în ianuarie 1973, când tot Preasfinţitul Gherasim Constănţeanul le-a dus la Mănăstirea Cocoş, aflată în apropiere. Alături de cripta martirică din localitate, Bisericuţa „Sfântul Atanasie” este inclusă în bine cunoscutul triunghi turistic al mănăstirilor tulcene Cocoş, Saon şi Celic Dere.