Ieri s-au împlinit nouă ani de când arhimandritul Cleopa Ilie ne povăţuieşte din ceruri. Clerici şi laici de toate vârstele, copii, bunici, văduve şi cerşetori vin şi astăzi la chilia sa. Datorită miilor de suflete pe care le-a mângâiat, datorită sfaturilor şi înţelepciunii sale, părintele Cleopa este socotit unul dintre cei mai iscusiţi duhovnici şi predicatori ai monahismului românesc. Sâmbătă, un sobor de preoţi a oficiat o slujbă de pomenire a marelui duhovnic. La nouă ani de când a plecat la Domnul, părintele Cleopa trăieşte încă la Sihăstria.
Maica Domnului i-a salvat viaţa la două luni după naştere. De aceea, pruncul Constantin a căpătat o mare evlavie faţă de Sfânta Fecioară. În „biserica“ de acasă a învăţat să se roage împreună cu toată familia, iar la unsprezece ani ştia Acatistul Bunei Vestiri pe de rost. „Eram la desfăcat păpuşoi în ţarină şi aveam cartea de rugăciuni ascunsă sub pănuşi. Până când venea tata cu căruţa cu păpuşoi, mai învăţam un icos, un condac“, spunea el.
Lupta cu ispita
Când erau toţi fraţii acasă, mama lor se îngrijea să-i însoare şi le aducea fete tinere la clacă, la depănuşat porumb şi la alte treburi, doar-doar se va însura vreunul dintre ei. Aceştia însă, îndeosebi Constantin (părintele Cleopa de mai târziu), foloseau prilejul pentru a le povesti fetelor din „Vieţile Sfinţilor“ şi din alte cărţi bisericeşti. Una dintre ele s-a călugărit.
Odată, tinerii din sat au organizat joc cu lăutari în casa familiei Ilie, după obiceiul din bătrâni. Şi pe când s-au adunat ei la joc, unul dintre feciorii casei, Gheorghe, a văzut că icoana Maicii Domnului de pe perete plângea şi astfel toţi au înţeles că este păcat. Şi aşa Vasile, Gheorghe şi Constantin, ieşind din casă, s-au ascuns. Gheorghe şi-a crestat, cu cuţitul, ghetele din picioare, spunându-i mamei, care insista ca ei să se întoarcă la petrecere, „cum să vin la joc, mamă, dacă mi s-au stricat ghetele?“. În acea seară, părinţii au înţeles că feciorii lor au ales să-I slujească numai lui Hristos.
Desculţ, prin zăpadă, la slujba Utreniei
Părintele Cleopa a intrat cu răbdare în mănăstire. A bătut, alături de fratele Vasile, cu care plecase de acasă, trei zile cu băţul în butucii de la poarta Sihăstriei, zicând neîncetat rugăciunea „Doamne Iisuse“ şi n-a mâncat nimic. În perioada tinereţii, în care a fost ciobanul mănăstirii, „împreună cu fraţii mei, am avut mari bucurii duhovniceşti. Stâna, oile, trăirea în linişte şi singurătate pe munte, în mijlocul naturii, mi-au fost şcoală de călugărie şi teologie“. Atât de mult citea, încât uita şi să mănânce, hrănindu-se doar cu cele duhovniceşti.
La început erau puţine chilii, încât mai mulţi călugări dormeau într-o încăpere, pe jos, pe rogojini. Când suna clopotul noaptea pentru Utrenie, fratele Constantin sărea din somn şi, fără să-şi mai ia opincile în picioare, fugea desculţ prin zăpadă către biserică. A fost şi paraclisier la mănăstire, a pictat şi icoane, dar spunea el, că „uneori venea egumenul la chilia mea, se uita cum pictez şi îi plăcea. Dar eu începusem să mă ispitesc de bani, că singur îmi cumpăram vopselele şi cele de nevoie pentru pictarea sfintelor icoane“.
A trebuit să suporte piedicile comunismului, găsind singura scăpare în munţi, în pustnicie, unde s-a retras în trei rânduri. Acolo a slujit împreună cu Dumnezeu, iar păsările cerului au fost îngerii care i-au dat răspunsurile la strană. Ca stareţ al mănăstirii Slatina, a înfiinţat o obşte de peste 80 de călugări.
Plângea la Sfânta Liturghie
Dobândise rugăciunea inimii, dar nu se îndepărta de ascultările primite, sfătuia luminat de Duhul Sfânt şi plângea la Liturghie, mai ales în timpul epiclezei. Adesea se ascundea să nu-l vadă cei din jur. Părintele Cleopa a fost văzut de ucenici lăcrimând pe când se ruga în chilia sa, la bătrâneţe. Era smerit şi răbdător, iubitor de linişte şi bun predicator, milostiv şi văzător cu duhul.
Nici bolile trupeşti nu l-au ocolit. După vârsta de 70 de ani, bătrânul se simţea tot mai obosit şi suferind. Anii petrecuţi în munţi, precum şi încercările prin care a trecut în perioada comunismului ateu l-au marcat enorm. A fost operat de hernie în două rânduri, la Iaşi, apoi de piatră la rinichi şi a suferit şi o operaţie din cauza unei infecţii dentare. Bolile continuau să apară, dar el refuza să fie internat, motivând că „mă aşteaptă fraţii mei şi mă pregătesc să merg la ei!“.
În preioada septembrie-noiembrie 1998 era evident pentru cei din jur că părintele se simţea chemat în Rai. Vorbea tot mai puţin, cu voce stinsă şi mereu repeta aceleaşi cuvinte: „De acum mă duc la fraţii mei!“, „Lăsaţi-mă să plec la fraţii mei!“... „Mă duc la Hristos! Rugaţi-vă pentru mine, păcătosul!“
Slujbă de pomenire pentru doi mari trăitori ai Sihăstriei
Un sobor de 16 preoţi şi diaconi a oficiat, sâmbătă, la Mănăstirea Sihăstria, din judeţul Neamţ, slujba de pomenire pentru arhimandritul Cleopa Ilie, la 9 ani de la trecerea sa la cele veşnice, şi slujba de pomenire de 9 zile pentru arhimandritul Ioanichie Bălan. La finalul slujbei, exarhul cultural al Arhiepiscopiei Iaşilor, arhim. Timotei Aioanei, i-a numit pe cei doi mari monahi „misionari“ şi „propovăduitori, cu timp şi fără timp“, ai cuvântului lui Dumnezeu: „Despre părintele Cleopa, ca şi despre părintele Ioanichie, se poate vorbi foarte mult, pentru că viaţa lor a fost închinată slujirii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Vreme de 50 de ani, împreună, aceşti doi misionari, alături de alţi cunoscuţi părinţi din această mănăstire şi din alte sfinte altare de pe cuprinsul Patriarhiei Române, au propovăduit, cu timp şi fără timp, cuvântul lui Dumnezeu şi au răspândit lumina într-o vreme în care întunericul se găsea pretutindeni“. După cum a precizat arhim. Timotei, părintele Cleopa, prin lucrarea lui, prin rugăciunea lui, prin predica lui, prin misiunea lui, a contribuit în mod deosebit la cunoaşterea şi deschiderea Mănăstirii Sihăstria către credincioşi. Referindu-se la ceea ce a făcut părintele Ioanichie, arhimandritul Timotei Aioanei a menţionat că acesta are meritul de a fi scos din uitare şi din umbră cuvintele de aur ale părinţilor duhovniceşti din această mănăstire şi din alte locuri. „Poate fără strădania părintelui Ioanichie Bălan, fără truda lui de ani de zile, trudă materializată în cele câteva cărţi care au ieşit de sub tipar în această perioadă, cuvintele şi viaţa unor mari părinţi ai Bisericii Ortodoxe Române, ca şi a unor vieţuitori români de la Locurile Sfinte, de la Ierusalim sau de la Muntele Athos, ar fi fost puse sub uitare“, a mai spus exarhul cultural al Arhiepiscopiei Iaşilor. După acest moment, soborul de preoţi şi cele câteva sute de credincioşi s-au îndreptat spre cimitir unde, la mormintele părinţilor pomeniţi, s-au citit rugăciuni. La sfârşit, toată lumea a primit, de sufletul celor adormiţi, un pachet cu alimente şi un pahar cu vin.
Mângâierea pelerinilor
În anii de activitate duhovnicească, sub epitrahilul părintelui Cleopa, au îngenunchiat credincioşi de toate vârstele, bogaţi şi sărmani, văduvi şi văduve, arhierei şi simpli clerici. Tuturor acestora le-a împărtăşit, cu sau fără cuvinte, iubirea lui Dumnezeu. Indiferent de oră, din zi sau din noapte, părintele Cleopa îi primea pe toţi cu aceeaşi bucurie şi răbdare. A creat, „fără să ştie cum, un curent ortodox tradiţional de înnoire a vieţii monahale şi creştineşti în mănăstirile şi parohiile din centrul şi nordul Moldovei“, spunea arhimandritul Ioanichie Bălan, trecut şi el la cele veşnice cu doar câteva zile în urmă.
Ca şi cum el încă îi aşteaptă
Astăzi, duhul părintelui Cleopa e încă viu la Sihăstria. Sute de credincioşi din toate colţurile ţării urcă agale spre chilia în care a vieţuit după aspra rânduială călugărească, iau o binecuvântare, îi spun câte ceva şi stau acolo şi se reculeg, iar el, Cleopa arhimandritul, îi aude pe fiecare. „Cum să mai dorm, părinte! Când aici e aşa o frumuseţe!“, exclamă o femeie căreia părintele care are acum grija chiliei îi sugerează să meargă să se odihnească.
Iulia l-a cunoscut pe părintele Cleopa. Astăzi caută să ajungă în fiecare an sau măcar la doi-trei ani la mormântul lui. Abia astăzi conştientizează ce binecuvântare i-a fost dat să cunoască încă din copilărie. „Părintele Cleopa făcea multe minuni, multe rugăciuni pentru oamenii necăjiţi şi cu probleme care veneau la el. De când eram mică, mama m-a adus aici la Sihăstria şi l-am cunoscut. Eram destul de mică, dar simţeam, aveam o altă stare, chiar copil fiind. Eram, cred, mai liniştită, mai cuminte“, spune tânăra de 21 de ani, din Bucureşti.
Alte mii de credincioşi au auzit de duhovnicul de la Sihăstria după moartea sa. „Acum doi ani, sora mea a fost internată la psihiatrie. Am mers pe la mănăstirile din Dobrogea, căci sunt din Mangalia, dar nu-mi propusesem să ajung şi în Moldova. Când am venit într-o excursie aici, nici nu realizam unde sunt. Am intrat în chilia părintelui Cleopa şi eram dezorientată. I-am spus că nu ştiu cine este, că nu am citit nimic despre el. Vorbeam singură lângă straiele lui şi îi spuneam că nu-mi doresc decât ca sora mea să fie om, să facă mâncare ca orice femeie... Prin rugăciuni, sora mea astăzi face mâncare şi este mai bine“, ne mărturiseşte cu lacrimi în ochi Luminiţa Corban, de 46 de ani, din Mangalia, care vine la Sihăstria pentru a treia oară.
Binecuvântarea de la mormânt
Pereţii chiliei stau căptuşiţi de icoane şi fotografii ilustrând crâmpeie din viaţa monahului, iar calendarul ortodox din perete s-a oprit la anul 1998. Candela este mereu aprinsă, iar vocea lui răsună. „Răbdare, răbdare, răbdare...“.
E neobişnuit de cald pentru o zi de decembrie, în inima munţilor. Brazii foşnesc sub cerul înalt şi credincioşii vin în cimitir să-l pomenească pe povăţuitorul lor. Clopotele împrăştie glas de rugăciune şi toţi cântă „Hristos a înviat din morţi!“. O tânără stă în genunchi de la începutul slujbei şi nu se mai opreşte din plâns. După ce se termină parastasul, lumea se retrage, dar ea rămâne acolo, lângă mormânt, şi vorbeşte cu el... se roagă ca unui sfânt. Va fi plecat poate de acolo mai întărită, mângâiată şi binecuvântată.
